Lidia Buble a spus care este reversul succesului și din ce câștigă cei mai mulți bani: „Din asta trăiesc” / Exclusiv

.

După un deceniu de muzică, Lidia Buble a dezvăluit care este, din punctul ei de vedere, reversul succesului, dar și din ce câștigă cei mai mulți bani ca artist. Datorită timbrului vocal unic și volubilității sale, Lidia este, la momentul actual, una dintre cele mai ascultate artiste din România. Cel mai recent single al ei, „Roșu nuclear”, are peste 2 milioane de vizualizări pe YouTube, după doar două luni de la lansare.

Lidia Buble s-a lansat acum 10 ani cu piesele „Kamelia” și „Noi simțim la fel”

Lidia Buble s-a lansat în anul 2014 cu piesele „Kamelia” și „Noi simțim la fel”, sub îndrumarea lui Adrian Sînă de la Akcent. Înainte să-și înceapă cariera muzicală, Lidia a lucrat într-o tipografie din Deva, dar și alături de tatăl ei, Viorel Buble, de profesie pastor. Totodată, în timpul facultății, solista a lucrat ca bonă și ca manager vânzări auto.

După ce a lansat piesele „Kamelia” și „Noi simțim la fel”, viața Lidiei Buble s-a schimbat radical. Au urmat o mulțime de piese noi, concerte în țară și în afară, apariții televizate și contracte de imagine. La Fresh by Unica, Lidia ne-a dezvăluit din ce se întreține ca artist full time, dar și care este reversul succesului, din punctul ei de vedere.

Citește și: „Cel mai prețios lucru cu care am plecat de acasă este credința în Dumnezeu”. Ce părere au părinții Lidiei Buble despre cariera ei / Exclusiv

Care crede Lidia Buble că este reversul succesului

„În primul rând, nu mai ai viață privată, nu mai ai viață personală. Totul este la vederea publicului. Și asta nu că mă deranjează neapărat, pentru că eu sunt un om foarte deschis și mereu mi-a plăcut să fiu foarte naturală, cumva ca o carte pentru publicul meu. Chiar vreau să mă cunoască în totalitate așa cum sunt. Și dacă mă iubesc pentru ceva, să mă iubească pentru ceva real”, a spus Lidia Buble, la Fresh by Unica.

Cariera Lidiei Buble depinde, în primul și-n primul rând, de aprecierea publicului. Acest lucru vine, inevitabil, cu avantaje și dezavantaje. Oricât de buni, frumoși și talentați am fi, întotdeauna vor exista oameni cărora nu le vom fi pe plac. Ca artist, în permanență vei întâlni oameni care te apreciază, dar și oameni care te disprețuiesc din motive mai mult sau mai puțin justificate.

Citește și: Lidia Buble a dezvăluit cel mai bun truc pentru păr strălucitor. „Niciun produs nu-mi dă luciul ăla” / Exclusiv

„E dureros, într-adevăr”

În plus, curiozitățile care se nasc în jurul unei persoane publice stârnesc, automat, și interesul presei. Această atenție poate fi copleșitoare, mai ales când informațiile diseminate sunt incomplete sau înțelese greșit de cititori.

„Trebuie să recunosc, este foarte deranjant uneori când se mai scriu lucruri neadevărate cumva. Cred că fiecare artist sau actor ajunge la un moment dat să treacă și prin niște știri care nu spun întru totul adevărul, și cumva poate te pun într-o lumină mai puțin plăcută. Iar eu sunt genul de om care întodeauna am strâns din dinți. Poate că nu a fost bine. Mi-a plăcut să țin în mine. Ok, m-am descărcat, am sunat acasă, am vorbit cu ai mei. Dar în fața publicului nu. Și poate că mulți oameni rămân uneori cu o părere greșită despre mine. No, acolo e dureros, într-adevăr”, a mai spus Lidia Buble, la Fresh by Unica.

Citește și: Lidia Buble, judecată pe nedrept la „Asia Express”. „Și-acum am rămas frustrată, treaba aia nu a fost deloc adevărată” / Exclusiv

„Cumva trebuie să-ți asumi de la început”

Nu în ultimul rând, Lidiei i se mai pare un revers al succesului și timpul limitat care-ți rămâne pentru cei dragi. Cântăreața provine dintr-o familie numeroasă, cu 11 copii, în sânul căreia a învățat cât de importante sunt credința în Dumnezeu și generozitatea.

„Dar astea vin la pachet cu celebritatea și cumva trebuie să-ți asumi de la început. Însă trebuie să recunosc că mult mai multe sunt lucrurile frumoase care fac parte din această viață de artist”, a mai spus Lidia Buble, pentru Unica.ro.

Citește și: De ce nu vrea Lidia Buble să participe la Survivor: „Am prins câteva secvențe și nu-mi place ce văd” / Exclusiv

Din ce câștigă Lidia Buble cei mai mulți bani: „Din asta trăiesc”

Artiștii au mai multe surse de venit. Pot înregistra câștiguri semnificative atât din difuzările la radio și concerte, cât și din contracte de imagine.

„Dacă și scrii la acea piesă, aici vorbim de linii melodice și versuri, atunci poți să câștigi destul de bine și din difuzările de pe radio. Clar, îmi doresc foarte mult ca piesele mele să fie difuzate pe radio, pentru că vreau să ajung la cât mai multe suflete. Dar dacă nu mi-a intrat piesa pe radio nu intru în depresie. Nu sunt disperată, nu, toți artiști își doresc să fie pe radio, trebuie să fim ipocriți să nu recunoaștem lucrurile acestea. Dar totuși cred că cei mai mulți bani un artist poate să-i facă din contracte de imagine, și asta pentru că am avut și știu ce înseamnă, și din concerte. Din asta trăiesc”, a mai spus Lidia Buble, la Fresh by Unica.

Citește și: Cât valorează colecția de păpuși Barbie a Lidiei Buble: „Cred că-ți iei o mașină”. Ce mai colecționează artista / Exclusiv

Lidia Buble, invitată la Fresh by Unica

Cântăreața ne-a mai dezvăluit că și-ar dori să colaboreze cu artiștii Dan Bălan și Michael Buble. Tot la Fresh, am mai vorbit cu Lidia despre anxietatea și depresia pe care le-a experimentat după ce a participat la „Sunt celebru, scoate-mă de aici!”, despre relația specială dintre ea și surorile sale, despre colecția ei de păpuși Barbie, dar și despre pasiunile sale mai puțin cunoscute. Urmărește interviul mai jos!

Foto: Unica.ro; Instagram

Ultima modificare aprilie 12, 2024 3:38 pm

PE ACELAȘI SUBIECT
    
Vedete din Romania Vedete internationale