Home > Vedete > Fresh by UNICA > Elena Gheorghe își crește copiii la granița dintre parentingul tradițional și cel modern. „Mi se pare foarte greșit să ne trăim visurile prin intermediul copiilor” / Exclusiv
Elena Gheorghe își crește copiii la granița dintre parentingul tradițional și cel modern. „Mi se pare foarte greșit să ne trăim visurile prin intermediul copiilor” / Exclusiv
Elena Gheorghe (38 de ani) aniversează anul acesta 20 de ani de carieră, așadar două decenii petrecute pe scenă, din iubire pentru muzică și oameni. Invitată la Fresh by Unica, artista ne-a dezvăluit că iubește să se redescopere în permanență, să învețe lucruri noi și să bucure sufletele oamenilor. De asemenea, artista ne-a dezvăluit ce i-ar spune Elenei de la începutul carierei, dar și cum își cresc ea și soțul ei cei doi copii, care le împărtășesc talentul și pasiunea pentru muzică.
Elena Gheorghe aniversează 20 de ani de carieră în 2024
Elena Gheorghe și Cornel Ene (42 de ani) formează un cuplu din anul 2005 și împreună au doi copii, un fiu și o fiică, Nicholas și Amelie, în vârstă de 12 și, respectiv, 6 ani. Elena și Cornel s-au cunoscut prin intermediul pasiunii lor comune pentru muzică, fiind colegi în trupa Mandinga. Aceeași pasiune pentru muzică și prietenie sinceră îi leagă și acum, după aproape două decenii de iubire.
Anul acesta este unul special pentru Elena Gheorghe. Pe 7 martie, la Sala Radio, artista va urca pe scenă alături de Big Band-ul Radio și va interpreta muzică jazz pentru prima dată. Tot anul acesta, pe 23 mai, Elena va susține un concert aniversar la Sala Palatului. Pe scenă vor urca peste 50 de dansatori și 30 de instrumentiști. Artista va cânta piesele care au consacrat-o, cele latino, pop și dance, precum și muzică armânească și populară.
„Întotdeauna m-am văzut pe scenă, încă de când eram mică. Cel mai important este că nu mi-am pierdut nici acum plăcerea pe care o aveam când eram mică”, a spus Elena Gheorghe, la Fresh by Unica.
Elenei de la începutul carierei, artista i-ar spune că e perfectă exact așa cum este. „Mă gândesc la ea și-mi iau iubirea și fericirea din ceea ce gândea ea atunci”, a completat.
„Mi se pare foarte greșit să ne trăim visurile prin intermediul copiilor”
Elena Gheorghe este jurat în emisiunea „Vedeta populară”, de la TVR. Acolo, artista este pusă față în față cu o mulțime de copii foarte talentați. Din păcate însă, o parte dintre aceștia ajung pe scena emisiunii la insistențele părinților, fără un interes real pentru acest domeniu.
Deși Nicholas și Amelie îi împărtășesc talentul și pasiunea pentru muzică, Elena Gheorghe își va susține copiii în orice domeniu vor alege să urmeze. Amândoi sunt talentați, au ureche muzicală și voce. Nicholas face chitară și pian, iar Amelie face canto. Cu toate acestea, cântăreața nu și-a îndemnat niciodată copiii să-i calce pe urme.
„Muzica nu este o meserie, este un stil de viață. Nu poți face muzică doar pentru că zic mama și tata. Mi se pare foarte, foarte greșit să ne trăim visurile prin intermediul copiilor”, a mai spus Elena Gheorghe, în exclusivitate la Fresh by Unica.
Elena Gheorghe nu este adepta parentingului modern. Cântăreața îmbină lucruri învațate de la părinții ei cu tehnici actuale, astfel încât să echilibreze timpul pe care cei mici îi petrec jucându-se, la școală, făcând teme și activități extracurriculare cu timpul petrecut în fața ecranelor.
„În primul rând liberi”, ne-a mai mărturisit Elena Gheorghe despre cum își crește copiii.
„Am avut foarte multe tentative de a fi mama perfectă”
Cântăreața îi ceartă pe Nicholas și Amelie atunci când vede că persistă în greșeli care le fac rău lor sau celor din jurul lor.
„Nu sunt o mamă perfectă. Am avut foarte multe tentative de a fi mama perfectă. Cu pachețel, cu bio, cu mio, cu stai așa c-o să cadă, cu lasă-l să cadă! Nu există mamă perfectă. Există acea trăire pe care femeia care ți-a dat viață o simte, punct. Dacă se ia după acea intuiție își poate crește puiul cu iubire și toleranță și să-l ierte atunci când a greșit”, a mai spus Elena Gheorghe, la Fresh by Unica.
Tot la Fresh by Unica, am mai vorbit cu Elena Gheorghe despre relația ei cu Dumnezeu, rolul părinților și fraților în viața ei, povestea de iubire dintre ea și soț, dar și despre multe altele. Nu ratați interviul integral cu Elena, mâine de la ora 19:00, pe www.unica.ro, canalul nostru oficial de YouTube și pagina de Facebook Unica.ro!
Urmărește ultimul interviu Fresh by Unica, unde am avut-o invitată pe Lidia Buble
Nu rata Fresh by Unica, în fiecare miercuri, de la ora 19:00!
În cadrul interviurilor Fresh by Unica dezbatem subiecte mondene și de actualitate cu invitați din diverse domenii de interes, în fiecare miercuri, de la ora 19:00.