Dana Rogoz, dezvăluiri despre căsnicia cu Radu Dragomir, carieră și rolul de mamă: „Trec și prin vină” / Exclusiv

.

Dana Rogoz a cucerit publicul român cu naturalețea și onestitatea ei, valori de care nu s-a dezis niciodată nici în viața publică, nici în cea privată. Așadar n-am descoperit-o altfel la interviurile Fresh by Unica, pentru că nici nu este altfel decât se arată în mediul online, însă am aflat cum se împarte între profesie și viața de familie, dar și care este secretul relației sale de două decenii cu Radu Dragomir. Totodată, actrița ne-a dezvăluit și ce a sacrificat pentru a-și consolida cariera artistică.

Dana Rogoz, între rolurile actriță și mamă

Dana Rogoz este darnică în ceea ce privește comunicarea ei cu urmăritorii din mediul online. Își împărtășește experiențele exact așa cum sunt, fie ele mai bune sau mai puțin bune, fiind o gură de aer proaspăt în lumea ireal de perfectă a rețelelor sociale.

„De fiecare dată când primesc o veste bună știu că va veni și una rea. Aproape că nici nu-mi vine să mă mai bucur. Iar când trec printr-o perioadă nasoală zic: «Nu, trebuie să vină și aia bună! Așa e!».”, a povestit Dana Rogoz, la Fresh by Unica.

„Trec și prin vină“

Având în vedere cele de mai sus, în mediul online, cu toate că uneori poate părea că are viața perfectă, Dana Rogoz încearcă să se arate ca un „om normal, care are pasiuni, care e nervos, supărat și frustrat uneori”.

Ca orice părinte și Dana Rogoz își pune adesea întrebarea dacă este suficient de prezentă în viața copiilor lor. „Trec și prin vină“, ne-a spus, la Fresh by Unica. Și, chiar dacă festivalurile de film și piesele de teatru o țin departe de casă uneori, când trage linie, actrița este împăcată cu deciziile sale.

Citește și: Cum își cresc Dana Rogoz și soțul ei, Radu Dragomir, cei doi copii: „Se vorbește prea mult în generația lor despre bani” / Exclusiv

Ce a sacrificat Dana Rogoz pentru carieră

„Am sacrificat ce sacrifică toată lumea care vrea să performeze, care vrea să-și facă bine treaba, să profite de niște șanse. Sacrifici timp personal. Evident tot timpul există această vină că atunci când alegi un drum practic refuzi altele. Dar sunt împăcată cu mine. Apropo de timp, petrec mult timp cu copiii mei. Și eu și Radu suntem niște părinți dedicați și prezenți”, a mai spus actrița, pentru Unica.ro.

Dana Rogoz spune despre drumul ei în viață că a fost unul atipic. Deși nimeni din familia ei nu avea niciun fel de tangență cu lumea artistică, ea nu doar că s-a remarcat la vârsta de 4 ani, ci a și reușit, în ciuda provocărilor, să-și mențină drumul în acest domeniu instabil.

„Am avut o șansă și un noroc ca porțile să mi se deschisă. A fost un traseu atipic și totuși eu mi-am găsit cumva locul aici”, ne-a mai spus actrița.

Citește și: Dana Rogoz, reacție dură după ce Eva Măruță a devenit ținta unui val de ură în mediul online. „Este pur și simplu grețos”

Dana Rogoz, dezvăluiri despre căsnicia cu Radu Dragomir

Dana Rogoz și Radu Dragomit sunt o echipă și o familie în adevăratul sens al cuvântul. Toate deciziile le iau împreună și au avut o conexiune incredibilă și o relație stabilă încă de la început. Cuplul s-a cunoscut pe platourile de filmare ale serialului „La Bloc”, în care Dana juca și pe care Radu îl regiza. Se admirau și respectau reciproc în calitate de profesioniști în același domeniu, pentru ca, mai târziu, acel respect să existe și în relația lor de cuplu. Deși avea 19 ani la începutul relației cu Radu, actrița a simțit și a știut încă de atunci că el era omul potrivit pentru ea.

„Am simțit, am crezut. Aveam probabil și o maturitate pe care cred că alți tineri nu o aveau, pentru că am crescut în mediul ăsta de mică. N-aveam niciun dubiu”, ne-a spus, la Fresh by Unica.

Citește și: Cum arată autorulota în care Dana Rogoz și familia rămân peste noapte când nu ajung acasă. „Dormim în fața școlii lui Vlad!”

Avantajele diferenței de vârstă dintre ei

Între actiță și regizor este o diferență de vârstă de 19 ani pe care n-au simțit-o niciodată, cu toate că oamenii din jur le-au atras de multe ori atenția asupra ei. Dana ne-a vorbit puțin și despre avantajele acestei diferențe de vârstă.

„Lucrurile sunt atât de nuanțate. Probabil că a ajutat în sensul că el avea deja o anumită perspectivă, era cu un pas înainte în viață. Am trecut de vârsta pe care el o avea când noi am început relația și pot să înțeleg ce așteptări ai de la o relație pe termen lung, altfel decât înțelegeam la 19 ani. Dar nu ne-am jucat cu emoțiile noastre, cum fac tinerii. Plec la mama, două săptămâni nu mai vorbim. N-au existat niciodată glumele astea, provocările astea, să ne condiționăm. Ne-am asumat cu totul”, a spus Dana Rogoz, pentru Unica.ro.

„Noi nu ne-am privit altfel prin prisma acestei diferențe. Ne-am privit tot timpul ca de la egal la egal, cu respect reciproc, născut dintr-o relație profesională foarte puternică. Ne știam de ani de zile, ne cunoșteam foarte bine. Ne admiram deja profesional și respectul a continuat să existe și personal, dar deja aveam o bază”, a completat.

Citește și: Dana Rogoz, dezvăluiri surprinzătoare despre perioada Abracadabra. Ce sacrificii a făcut la 8 ani pentru a-și ajuta familia cu bani

„N-am făcut compromisuri”

Relația dintre Dana Rogoz și Radu Dragomir a evoluat atât de armonios atât datorită pasiunii lor pentru același domeniu de activitate, cât și asemănării dintre ei ca oameni. Succesul sau eșecul unei relații este adesea influențat de caracterele mult prea diferite sau asemănătoare ale partenerilor de cuplu. Ideal, partenerii trebuie să împărtășească aceleași valori și viziuni, dar să se și completeze, lucru care le-a reușit Danei și lui Radu.

„Semănăm, chiar dacă în manifestare nu semănăn tot timpul. El e mai așezat, mai calculat, mai analitic, eu sunt mai impulsivă sau așa ar părea din exterior. De fapt, semănăm foarte tare. Eu pare că sunt impulsivă și mai extrovertă ca tipologie, dar de fapt sunt genul care analizează absolut toate opțiunile. Avem aceleași pasiuni, ne plac aceleași lucruri. N-am făcut compromisuri de genul merg cu el nu știu unde, dar mergi și tu cu mine. N-a fost nevoie de negocieri de acest tip”, a povestit Dana Rogoz, pentru Unica.ro.

Citește și: Dana Rogoz, la spital în urma unui „incident stupid”: „Am fost cusută în zona buzei”

„Mai mult de jumătate din viața mea am trăit-o alături de el”

Nu în ultimul rând, Dana și Radu au evoluat în acord unul cu celălalt, astfel încât să devină echipa unită care astăzi crește doi copii, un băiat de 10 ani, Vlad, și o fetiță de 4, Lia.

„Evident că, dacă mai mult de jumătate din viața mea am trăit-o alături de el, m-am format și în acord cu el, alături de el. Anii conștienți, în care poți să spui că te descoperi pe tine, i-am avut alături de el și m-am format așa încât să funcționeze lucrurile între noi”, a mai spus Dana Rogoz, la Fresh by Unica.

Dana Rogoz, invitată la Fresh by Unica

Am mai vorbit cu actrița și despre cum își cresc ea și soțul ei cei doi copii, posibila lor mutare în străinătate, terapie și trecerea anilor. Nu rata un nou interviu Fresh by Unica astăzi, de la 19:00, pe www.unica.ro, canalul nostru oficial de YouTube și pagina de Facebook Unica.ro!

Foto: Unica.ro; Instagram

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton