Cel mai frumos cadou pe care Lidia Buble l-a primit de la iubitul ei, Horațiu Nicolau: „Sunt mult mai fericită în momentul în care ofer” / Exclusiv

.

Lidia Buble a învățat lecțiile răbdării, empatiei și generozității de la o vârstă fragedă, crescând în sânul unei familii cu 11 copii. Invitată la interviurile Fresh by Unica, artista ne-a spus care este atmosfera când toți membrii familiei sale se reunesc, ce relație are cu cele patru surori, dar și care au fost cele mai frumoase cadouri pe care le-a primit și oferit, atât de la și pentru familia ei, cât și de la și pentru iubitul său, Horațiu Nicolau.

Ce a învățat Lidia Buble copilărind cu 10 frați

Familia este cea mai de preț comoară a Lidiei Buble. Cântăreața a crescut cu șase frați și patru surori, iar în prezent are nu mai puțin de 30 de nepoți. În sânul familiei, artista a învățat cât de importante sunt credința în Dumnezeu și altruismul.

„Întotdeauna, chiar dacă aveai un singur biscuite, trebuia să îl împarți cu toți ceilalți zece frați. Mami avea o vorbă, că dacă te puneai la masă nu îți permiteai nici măcar să te-ntorci să strănuți, pentru că în momentul în care te-ntorceai nu mai aveai nimic în farfurie. Cred că asta este cam cea mai importantă lecție, să împărțim, să dăruiesc. Dragostea, am învățat să iubesc foarte intens. Îmi place întotdeauna să împart în jurul meu. Eu sunt mult mai fericită în momentul în care ofer, decât atunci când primesc. Și, bineînțeles, credința, pe care ne-au împământenit-o părinții noștri încă de micuți, pentru că am crescut în biserică. De fapt, acesta cred că este cel mai prețios lucru cu care am plecat de acasă, credința în Dumnezeu, care mă călăuzește la fiecare pas. M-a ținut puternic de câte ori am avut nevoie”, ne-a povestit Lidia Buble, la Fresh by Unica.

Citește și: Lidia Buble a spus care este reversul succesului și din ce câștigă cei mai mulți bani: „Din asta trăiesc” / Exclusiv

„La noi în casă, de câte ori suntem toți, te simți ca-ntr-un colț de Rai”

Fiind atât de mulți și având, la rândul lor, alte familii, pentru frații Buble este o provocare să se întâlnească des în formulă completă. Ultima dată, familia Buble s-a reunit în întregime la nunta Dianei Buble, care a avut loc în mai 2019.

„Este o adevărată sărbătoare de câte ori ne întâlnim. Îmi place să spun exact cum zice tata mereu: «La noi în casă, de câte ori suntem toți, te simți ca-ntr-un colț de rai». E o atmosferă foarte faină, toată lumea cântă, recită poezii, încă ne jucăm și facem scenete, de toate. E o hărmălaie și o gălăgie, toată lumea gătește, e o forfotă”, a mai povestit Lidia Buble, pentru Unica.ro.

Citește și: De ce nu vrea Lidia Buble să participe la Survivor: „Am prins câteva secvențe și nu-mi place ce văd” / Exclusiv

Cadoul special pe care Lidia Buble și frații ei l-au făcut tatălui lor la împlinirea a 70 de ani: „A început să plângă”

Fiindcă ne-a povestit că iubește mai mult să ofere, decât să primească, am întrebat-o pe solistă și care au fost cele mai frumoase cadouri pe care le-a oferit până la momentul interviului.

„Inima. Dragostea mea. Cred că este cel mai frumos cadou pe care putem să-l facem unei persoane. Și aici mă refer atât la persoană iubită, cât și la membrii familiei. În rest, au fost cadouri frumoase cu care am reușit să-mi surprind părinții. De exemplu pe tati, când a împlinit 70 de ani. Eu și frații mei i-am făcut cadou o mașină”, a spus Lidia Buble, la Fresh by Unica.

„Nu s-a așteptat deloc. A început să plângă. Și a zis: «Mă tati, dar eu mi-s bătrân. Eu mai meritam acum, la 70 de ani, să-mi dați voi mie o mașină nouă? Dar pentru ce, că era bună și aia pe care o aveam?». Cred că de 12 ani o conducea. A fost un cadou care mi-a bucurat sufletul pentru că a fost pentru tatăl meu și chiar s-a bucurat și nu s-a așteptat deloc”, ne-a mai povestit artista.

Citește și: Lidia Buble, judecată pe nedrept la „Asia Express”. „Și-acum am rămas frustrată, treaba aia nu a fost deloc adevărată” / Exclusiv

Cel mai frumos cadou pe care Lidia Buble l-a primit de la iubitul ei, Horațiu Nicolau

Un alt cadou special pe care Lidia l-a oferit a fost o vacanță în Maldive, pentru două dintre cele patru surori. La acea vreme, celelalte două erau mult prea mici și aveau nevoie de mai multe acte pentru a călători într-o destinație atât de îndepărtată.

„Eram cu ele acolo pe plajă și ne-am sărbătorit toate trei. Chiar dacă nu erau în acea perioadă, toate trei ne-am ținut ziua de naștere. Două săptămâni în fiecare seară le-am făcut câte o surpriză”, ne-a povestit cântăreața.

Am aflat și care sunt cele mai frumoase cadouri pe care artista le-a primit.

„Acest inel. A, nu, stai că greșesc, nu. Tot o inimă în dar. Dragostea și, da, acest inel. Dar cea mai mare binecuvântare pentru mine pe acest pământ este familia”, a mai spus Lidia Buble, pentru Unica.ro.

Citește și: Motivul pentru care Lidia Buble nu se afișează cu iubitul ei, Horațiu Nicolau: „Este foarte important pentru mine” / Exclusiv

Artista, relație specială cu cele patru surori: „Avem un ritual”

Cântăreața a admis că este mai apropiată de surori decât de frați, având mai multe interese și preocupări comune. „N-am nevoie să am prietene. Dacă am surorile am tot. Familia este comoara mea pe acest pământ și datorită ei mă simt cea mai bogată sufletește. N-avem secrete”, ne-a spus.

Lidia și surorile ei au un ritual. În fiecare dimineață, cam la o oră după ce se trezesc, se sună. În familia Buble există mai multe grupuri de WhatsApp, unul cu toți membrii, un grup cu toate surorile și mama lor, altul doar cu surorile și încă unul „secret” în care sunt doar Lidia și surorile mai mari.

„Acum o să se supere cele mai mici. Vorbim lucruri de-astea mai grele. Nu sunt secrete, dar dacă se întâmplă să mă aflu într-un impas, într-o situație mai delicată, pentru a nu le supăra și îngrijora, prefer să pun greutatea în spatele celor mari”, a explicat solista.

Citește și: Ce părere au părinții Lidiei Buble despre cariera ei / Exclusiv

Cum a reacționat Lidia Buble când cea mai mică soră a ei s-a logodit

La începutul acestui an, mezina familiei Buble, Lorena, s-a logodit. Nunta ei va avea loc anul acesta în august, ea și Lidia fiind ultimele membre ale familiei încă necăsătorite. Cântăreața a glumit pe seama acestui subiect atât în mediul online, cât și la Fresh by Unica.

„Nu mai vreau să aud! Îs neagră de supărare. Sunt îmbrăcată în roșu, dar sunt neagră pe dinăuntru. (râde) Sunt foarte supărată! Mă bucur pentru ea. Dar mor, le-am zis și lor. Sunt necăjită că noi ne-am promis de mici că noi n-o să ne lăsăm una pe alta, o să locuim împreună, o să călătorim împreună. Nu e o problemă că mi-a luat-o înainte, mi-e ciudă că m-a trădat. Mă bucur pentru ea. O să se căsătorească în luna august, o să fie sărbătoare mare. Ultima (nuntă – n.red.) la care o să stau ca invitat, la următoarea o să fiu eu mireasă”, a spus Lidia Buble, cu umorul caracteristic și toată un zâmbet.

Lidia Buble, invitată la Fresh by Unica

Cântăreața ne-a mai dezvăluit că și-ar dori să colaboreze cu artiștii Dan Bălan și Michael Buble. Tot la Fresh, am mai vorbit cu Lidia despre anxietatea și depresia pe care le-a experimentat după ce a participat la „Sunt celebru, scoate-mă de aici!”, despre colecția ei de păpuși Barbie, dar și despre pasiunile sale mai puțin cunoscute. Urmărește interviul mai jos!

Foto: Instagram; Unica.ro

Ultima modificare mai 16, 2024 1:23 pm

PE ACELAȘI SUBIECT
    
Vedete din Romania Vedete internationale