Cea mai importantă lecție pe care Livia Graur a învățat-o de la părinți: „Eu și tata ne-am regăsit după ce am împlinit 20 de ani” / Exclusiv

.

Cu o grație care depășește micul ecran, Livia Graur ne-a mărturisit că este recunoscătoare pentru toate lucrurile bune și mai puțin bune din viața ei. În cea mai recentă ediție Fresh by Unica, prezentatoarea de la Prima TV ne-a spus cum și-a sărbătorit aniversarea de 38 de ani, valorile pe care i le-au insuflat cei doi părinți și cum s-a împăcat cu despărțirea lor, ce fel de mamă este, dar și dacă și-a refăcut viața după divorț.

Cum și-a sărbătorit Livia Graur aniversarea de 38 de ani și cum își descrie părinții

Livia Graur a ajuns în televiziune dintr-o întâmplare, după ce, în timpul facultății de Limbi Străine, i s-a propus să dea interviu la Prima TV pentru o jobul de reporter. A făcut impresie bună și și-a păstrat, după mai bine de un deceniu și jumătate, același entuziasm pentru ceea ce face zi de zi. Invitată la Fresh by Unica, jurnalista ne-a povestit în ce mod special a sărbătorit împlinirea a 38 de ani.

„Am primit invitația de la Alin Gălățescu să particip alături de fetița mea la o prezentare de modă. Ne-am simțit foarte bine. A venit și mama, am fost toate trei împreună. Am știut că o să fie o amintire pe care nu o vom uita prea curând. O să știu că la împlinirea celor 38 de ani ai mei am petrecut alături de fetița mea și am făcut un lucru ieșit din comun”, a povestit Livia Graur, la Fresh by Unica.

Despre aniversările din copilărie, Livia și-a amintit că sigur avea tort și câțiva copii invitați acasă, cel mai probabil la bunici, în Colentina, unde avea gașca mai mare de prieteni.

Ce fel de copil a fost Livia Graur: „Am făcut multe prostii”

În cadrul aceluiași interviu, prezentatoarea ne-a dezvăluit ce năzbâtii a făcut în copilărie, dar și de ce, atunci când i s-a ivit oportunitatea de a părăsi țara, a ales România în favoarea Franței. Livia Graur a urmat clasa I și primul an de facultate în Franța. Cu toate că n-a întâmpinat nicio problemă de adaptare acolo, știrista a preferat să se întoarcă în țară.

„[România] are oameni calzi, care-mi sunt prieteni, alături de care am crescut și mi-am petrecut toată viața. Așa am simțit că trebuie să fie”, a explicat Livia Graur.

Jurnalista ne-a mai povestit că întotdeauna a ținut cont de sfaturile mamei, chiar dacă bănuiește că ea ar spune contrariul astăzi.

„În același timp, dacă-mi puneam ceva în minte, greu să nu-mi iasă. Am căzut de pe bătătorul de covoare, unde mă urcasem cu role, și mi-am fracturat șoldul. Mi-am petrecut nu știu câte luni pe la spitale. Am făcut multe prostii. Erau niște leagăne din fier și ne dădeam tare în ele. La un moment dat mi-au venit peste picioare și am și acum semne de cum mi-au lovit tibia. Făceam și prostioare, dar era frumos”, a mai povestit Livia Graur, pentru Unica.ro.

De ce a ales România în favoarea Franței

Părinții Liviei s-au despărțit când ea avea doar 6 ani. Jurnalista a urmat clasa I în Franța, ulterior alegând să se întoarcă în România cu mama ei. Mai târziu, Livia s-a întors în Franța în primul an de facultate, cu o bursă la Universitatea Nanterre. A studiat limbile Chineză – Engleză timp de un an, apoi s-a întors în România.

„Mi-am dat seama că nu era drumul pe care vreau să-l urmez. Colegii ei au fost foarte amabili și drăguți”, ne-a povestit prezentatoarea TV. În plus, aceștia nici nu și-au dat seama că Livia era româncă. Au aflat întâmplător, într-o zi în care Livia a mers la facultate cu mașina proprie, din cauza unei greve care a afectat toate mijloacele de transport în comun.

„M-am confruntat cu o situație în care mi-au zis: «A, dar noi aveam altă părere despre România». Și în clasa I am avut probleme. Tot așa, nu au știut că sunt româncă“, a mai povestit Livia, la Fresh by Unica. Cu în jur de o lună înainte să se întoarcă în România, foștii colegi ai Liviei au aflat din ce țară provenea, iar reacțiile lor au șocat-o pe jurnalistă.

„Au început să strige Romanie-Somalie. În vremea aia, acum mulți ani, strângeam ajutoare pentru copii din Somalia. M-a frapat un pic. A fost ciudat. A fost primul meu contact cu percepția lor despre țara noastră. Vorbim de ’92-’93. Francezii aveau impresia, și poate nu era chair atât de greșită, că suntem un popor sărac, dar de aici și până la a ne asocia cu Somalia, pentru mine a fost un șoc”, a dezvăluit prezentatoarea de la Prima TV, pentru Unica.ro.

Cea mai valoroasă lecție pe care a învățat-o de la părinți

Deși avea doar 6 ani când părinții ei s-au despărțit, Livia Graur încă mai are amintiri din perioada respectivă. „Îmi amintesc multe lucruri, unele mai puțin plăcute, altele mai plăcute. Așa a fost să fie. Nu știu dacă vreunul dintre ei regretă ce s-a întâmplat. Fiecare avem un drum în viață și ăsta era drumul meu”, a spus.

De la părinții ei, Livia Graur a învățat să fie un om vertical și să urmeze drumul corect către obiectivele sale, fără să o ia pe scurtături care i-ar putea răni pe ceilalți.

„Să fiu serioasă, să-mi văd de treaba mea și atunci când îmi pun în minte și vreau să realizez ceva să iau drumul drept, să nu calc pe cadavre. Să fiu un om drept. E mai important să spui adevărul, să fii vertical, decât să faci lucrurile altfel și-apoi când te uiți în oglindă să nu-ți placă ce vezi. Eu și tata ne-am regăsit cumva după ce eu am împlinit 20 de ani. Tata este plecat din țară (în Franța – n.red.). Am crescut cumva mai mult cu mama. De la tata am învățat același lucru. Oamenii care se aseamănă se adună. Părinții mei sunt amândoi niște oameni cinstiți, cred că acesta este cuvântul cel mai corect”, ne-a povestit Livia, la Fresh by Unica.

Livia Graur, invitată la Fresh by Unica

Descoperă care au fost știrile care au emoționat-o pe jurnalistă până la lacrimi, ce fel de mamă este, dar și dacă și-a refăcut viața după divorț, mâine, de la 19:00, pe www.unica.ro, canalul nostru de YouTube și pagina de Facebook Unica.ro, în cea mai nouă ediție Fresh by Unica.

„N-aș face altfel nimic din ce am făcut. Eu sunt mulțumită și recunoscătoare pentru viața pe care o am acum”, a mai spus Livia Graur, la Fresh by Unica.

#ThisorThat cu Livia Graur

Foto: Ada Cheroiu; Instagram

Imagine: Ada Cheroiu

Montaj: Bogdan Pîrlea

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton