Home > Vedete > Fresh by UNICA > Anamaria Ionescu, de la medicină veterinară și turism, la televiziune. Tulburarea care a determinat-o să meargă la terapie: „Lucrez cu mine” / Exclusiv
Anamaria Ionescu, de la medicină veterinară și turism, la televiziune. Tulburarea care a determinat-o să meargă la terapie: „Lucrez cu mine” / Exclusiv
Anamaria Ionescu și-a reluat activitatea în televiziune odată cu emisiunea Power Couple România, la care a participat alături de soțul ei, Tudor Ionescu, solistul trupei Fly Project. Acum, Anamaria prezintă show-ul „Splash! Vedete la apă”, alături de Ramona Olaru și Răzvan Fodor. În ediția Fresh by Unica de miercuri, 7 august, Anamaria ne-a vorbit despre întreg parcursul ei profesional, despre căsnicia cu solistul Fly Project și despre fetița lor, Ilinca, dar și despre lucrurile pe care le face pentru sănătatea ei fizică și emoțională.
Anamaria Ionescu, de la medicină veterinară și turism, pe micul ecran
Anamaria Ionescu (39 de ani) muncește încă din perioada adolescenței. Deși inițial și-a dorit să fie medic veterinar, iar mai apoi ghid turistic, viața a dus-o în cu totul altă direcție. A început cu vânzări de pliante și a continuat ca hostess, ulterior intrând în televiziune ca figurație specială și dansatoare. În televiziune, Anamaria a fost remarcată de managerul Fly Project de la acea vreme, care i-a propus să vină cu o colegă și să danseze pentru trupă. A acceptat și a lucrat timp de doi ani cu Tudor, mai apoi angajându-se la meteo la Observator.
„Viața m-a dus la casting. Eu nu mi-am propus niciodată să fiu în televiziune, nu a fost un scop de-al meu. Pur și simplu s-a nimerit”, ne-a povestit Anamaria Ionescu la Fresh by Unica.
Anamaria Ionescu s-a retras din televiziune după ce a rămas însărcinată cu fiica ei, Ilinca, pe care ea și Tudor și-au dorit-o foarte tare.
„După ce naști, și mai ales când este un copil extrem de dorit, vrei să stai cu el cât mai mult”, a mai spus prezentatoarea de la Antena 1, pentru Unica.ro.
După ce s-a dedicat familiei o vreme, prezentatoarea TV a fondat, împreună cu o prietenă, o firmă de organizare de evenimente. Pandemia de coronavirus a început la scurt timp după. Fiindcă afacerea consuma mai mult decât producea, Anamaria și prietena ei s-au văzut nevoite să închidă firma.
În prezent, Anamaria Ionescu găzduiește emisiunea „Splash! Vedete la apă”, alături de Ramona Olaru și Răzvan Fodor. Emisiunea se difuzează în fiecare joi și vineri de la 20:30, la Antena 1. Chiar înainte de premiera noului sezon, prezentatoarea a trecut pragul studioului Fresh by Unica, unde am vorbit cu ea despre cariera și familia ei, dar și despre ceea ce face pentru sănătatea ei fizică și emoțională.
Ipohondria, tulburarea care a făcut-o să meargă la psiholog
„Am început să merg la un psiholog. Mult timp am făcut parte din categoria aceea: «Eu pot să mă descurc!». Dar mi-am dat seama că nu prea pot să ies din gândurile mele. Principala mea problemă e treaba asta cu ipohondria. De aici pornesc foarte multe gânduri nasoale. Mă deprim, devin anxioasă din cauza asta. Am cerut ajutorul cuiva și sunt puțin mai bine. Încă lucrez cu mine. Nu este nicio rușine să ceri ajutorul”, a spus Anamaria Ionescu, la Fresh by Unica.
Ipohondria reprezintă preocuparea excesivă sau teama de a suferi de o boală gravă. Anamaria l-a folosit pe soțul ei drept exemplu înainte să ceară ajutorul unui psiholog. În perioada pandemiei, solistul Fly Project a trecut printr-un moment foarte dificil de depresie.
„Îmi zicea: «Eu nu pot să mă ajut singur!». Eu încercam să-l ajut, dar nu știam cum. Este și motivul pentru care el a slăbit foarte mult într-o perioadă scurtă, deși începuse procesul de slăbire cu mult timp înainte”, a povestit Anamaria Ionescu, pentru Unica.ro.
Tudor a mers la doi psihologi cu care nu a avut chimie. Artistul simțea că aceștia din urmă îi spuneau lucruri pe care deja le știa. La încurajarea soției, a continuat să facă terapie. Tudor a ajuns, în cele din urmă, la cineva care l-a ajutat. „A fost chimie și i-a spus lucrurile de care avea nevoie”, ne-a dezvăluit Anamaria.
Tehnicile care au ajutat-o în lupta cu anxietatea și ipohondria
„Am luat exemplul lui și suntem foarte bine. E destul de accentuată problema asta a mea cu respirația, nu doar în apă. În general, e important să știm să respirăm. La fel, un lucru pe care nu puneam preț. Tehnicile de respirație și meditație, să-ți golești puțin mintea, ajută mult mai mult decât îți poți imagina. Repet, eram sceptică. Eu îmi fac tot felul de filme tot timpul, chiar dacă nu este cazul. Dintr-o chestie micuță eu trebuie să fac, să dezvolt. De multe ori e greșit să faci treaba asta, vă spun din proprie experiență”, a mai spus, Anamaria Ionescu, la Fresh by Unica.
Prezentatoarea de la Antena 1 este în plin proces de îmbunătățire a mai multor lucruri la ea, de la condiția sa fizică, până la modul în care se organizează. În plus, Anamaria își dorește să nu mai fie ipohondră și atât de emotivă, dar și să nu se mai enerveze atât de ușor.
„Dacă ar fi să am un regret acum, sincer, acela ar fi că nu am făcut-o pe Ilinca mai devreme, să fi fost mai tânără. Prea repede trece timpul. Corpul îmbătrânește, dar mintea mea a rămas undeva la 25 de ani. Nu vreau să plec de acolo. Vreau să mă bucur cât mai mult de viață, de oameni, de Ilinca, normal. Da, ăsta este regretul meu. Vreau să stau pe lumea asta cât mai mult cu ea”, a mai spus Anamaria Ionescu, la Fresh by Unica.
Tot la Fresh, am mai vorbit cu Anamaria Ionescu despre cum a reușit să ierte infidelitatea lui Tudor, despre ce valori își doresc ea și artistul să-i insufle Ilincăi, despre frica ei de apă, dar și despre cum se menține în formă.
Nu rata un nou episod Fresh by Unica în fiecare miercuri de la 19:00, pe www.unica.ro, canalul nostru oficial de YouTube și pagina de Facebook Unica.ro!
#ThisorThat cu Anamaria Ionescu
Anamaria Ionescu s-a născut pe 23 martie 1985 și a debutat în televiziune la emisiunea „Hi-Q Noi”. Ulterior a apărut în show-ul „Dănutz SRL”, de unde a plecat ca să danseze pentru trupa Fly Project. După doi ani de concerte, Anamaria a prezentat rubrica meteo la Observator timp de nouă ani.
După concediul de maternitate, alături de o prietenă, Anamaria a înființat o firmă de organizări de evenimente. Pandemia, dar și alte circumstanțe, le-au făcut pe prezentatoare și pe prietena ei să renunțe la business. Anamaria s-a întors pe micul ecran în 2024, la Power Couple România, unde a rezistat până în finală, iar acum prezintă emisiunea „Splash! Vedete la apă”. În paralel, Anamaria încă se ocupă cu decorațiunile de evenimente.