După aproape 4 ani de mariaj, Francisca Dulceanu a divorțat de Bogdan Lățescu. Fosta concurentă de la „X Factor” a vorbit pentru prima dată despre motivele care au dus la finalul relației de iubire.
Cântăreața a fost prezentă în platoul emisiunii „La Măruță”, acolo unde a povestit despre relația pe care a avut-o cu luptătorul MMA, dar și despre neînțelegerile care au condus la divorț.
De ce a divorțat Francisca Dulceanu de Bogdan Lățescu
Francisca avea 18 ani când l-a cunoscut pe Bogdan la o sală de sport. El avea pe atunci 28 de ani.
Supranumită „Kim Kardashian de România”, Francisca Dulceanu s-a căsătorit cu luptătorul MMA, Bogdan Lățescu, în anul 2019. Fericitul eveniment a avut loc la Botoșani, iar la petrecere au fost invitate peste 500 de persoane.
În urmă cu două zile însă, cei doi au semnat, la notar, actele de divorț.
„Noi nu mai suntem împreună de la sfârșitul lunii septembrie. A fost o relație frumoasă. Bogdan e un om minunat, pe care îl voi iubi si aprecia toată viața. El a ajutat la Francisca de astăzi. Nu a mai mers din multe motive. Am stat ne-am gândit, sunt lucruri adunate în timp”, a spus Francisca Dulceanu, miercuri, în emisiunea de la PRO TV.
„Ruptura s-a produs în timp și chiar mă întreb dacă am procedat corect că am tăcut de când s-a produs ruptura. Așa am stiut eu să gestionez situația în momentul respectiv. Îmi e greu să vorbesc despre asta. Sunt multe amintiri. Pentru aceste amintiri ne-am gândit foarte mult (n.r dacă să divorțeze)”, a adăugat Francisca.
Ce a condus la divorțul celor doi
Vedeta spune că ruptura dintre ei s-a produs în timp. Consideră că uneori poate și distanța dintre ei a contribuit negativ la relația lor.
„Businessul il ținea pe drumuri, ceea ce fac eu mă ținea pe drumuri. Noi făceam un real efort să fim în locurile acelea împreună. Sunt chestii care nu sunt grave, dar prin care trece orice cuplu. Din orgoliu poate am băgat lucruri sub preș, poate nu am vorbit cât trebuia să vorbesc”, a spus bruneta.
Citește și: Livia Graur, schimbată după divorț: ”M-am mai îngrășat puțin, toată lumea se uită strâmb la mine” / Exclusiv
Francisca Dulceanu menționează că relația dintre ea și Bogdan a rămas una de prietenie, cântăreața povestind că au luat masa împreună chiar în urmă cu o zi.
„De multe ori am pus cariera pe primul loc. Poate că am făcut compromisuri și am renunțat la anumite lucruri in familie, de a petrece timpul cu ei, de a petrece concedii în familie. Poate că am supus și familia la o presiune pe care nu trebuia să o supun. Ai mei suferă foarte mult în momentul acesta. Noi inclusiv ieri am mâncat la aceeași masă. Între noi nu a fost o ruptură violentă. Dacă era așa, nu era un divorț amiabil. Nu a fost vorba de infidelitate”, a adăugat Francisca Dulceanu.
Ce spune Francisca Dulceanu despre infidelitate
Presa a speculat că Francisca ar avea o relație cu TJ Miles, fost concurent la reality-showul Survivor România, de la Pro TV. Cei doi au început de ceva vreme o colaborare pe partea profesională, iar, mai nou, unele voci spun că ei ar avea și o relație amoroasă.
Cântăreața a dezvăluit în emisiunea de la Pro TV că nu a fost în niciun moment vorba despre infidelitate.
„Când e roz si minunat nu există să te apropii de altă persoană. Eu zâmbesc cu oricine. Bogdan e un pic mai rezervat și asta mi-a și plăcut la el, că e diferit față de mine. Între noi nu a fost o ruptură violentă. Dacă era așa, nu era un divorț amiabil. Nu a fost vorba de infidelitate”, spune fosta soție a lui Bogdan Lățescu.
Citește și: Gabriela Cristea, despre traumele din căsnicia cu Marcel Toader: „Da, m-a agresat fizic!”
Francisca nu își putea imagina o viață fără soțul ei
Și deși acum a decis să pună capăt căsătoriei, în urmă cu aproape un an, Francisca spunea că nu și-ar putea imagina viața fără soțul ei. Părea mai îndrăgostită ca oricând și extrem de fericită alături de bărbatul care o dusese la altar.
„Nu știu, eu nu pot să îmi imaginez viața fără el după zece ani. Căteodată stau așa și mă gândesc cum ar fi viața mea fără el, dar să am aceeași avere sau mai mult. Păi nu aș putea, nu aș putea accepta așa ceva. El pentru mine este tot. Eu aș da orice ca sa fiu cu el, nu exista asa ceva”, spunea Francisca Dulceanu într-un interviu pentru la Antena Stars.
Sursa fotografii: Facebook
Ultima modificare ianuarie 11, 2023 4:01 pm