Mădălina Manole a dispărut dintre noi pe 14 iulie 2010. Au rămas piesele ei, în continuare ascultate de mii de oameni, care își amintesc, în fiecare an, de cea care a fost „fata cu părul de foc”. Îți prezentăm câteva fotografii publicate în urmă cu două decenii în paginile revistei Unica.
Intră în galeria foto pentru a vedea fotografiile de colecție cu Mădălina Manole.
În 1998, Mădălina Manole apărea pe coperta revistei Unica. Avea 31 de ani și zâmbea fericită către aparatul de fotografiat, într-o poză în care era înconjurată de colecția ei de păpuși. Ea declara atunci că păstrează absolut toate animăluțele de pluș primite de la fani și că are nu mai puțin de 300 de păpuși.
Nu era prima dată când Mădălina Manole apărea în Unica. În primul număr al revistei, în decembrie 1997, ea a mers la o sesiune de cumpărături alături de redactorul Unica, ocazie cu care descoperim ce culori îi plăceau artistei: „Îmi plac culorile toamnei și am senzația că mi se potrivesc”, declara Mădălina Manole în 1997.
Mădălina Manole, declarație în 1997: „Este mai important pentru mine să rămân în sufletul lor datorită melodiilor pe care le interpretez și nu din cauza ținutelor vestimentare”
„Fata cu părul de foc” iubea rafinamentul, discreția și romantismul. Ostentația nu i se părea deloc potrivită felului ei de a fi. Iată ce declara în urmă cu 20 de ani: „Trăim într-o lume care are destule probleme. Mi se pare un gest lipsit de eleganță să șochezi cu orice preț, deși se spune că, pentru a-și menține notorietatea, artiștii sunt obligați să facă asta măcar din când în când. Dacă pe stradă oamenii mă recunosc, asta nu este pentru că sunt îmbrăcată altfel decât ei. Este mai important pentru mine să rămân în sufletul lor datorită melodiilor pe care le interpretez și nu din cauza ținutelor vestimentare.”
Douăzeci de ani mai târziu de la această declarație, melodiile ei sunt ascultate în continuare de mii de oameni.