FOTO: Oana Andoni, în vacanţă în Italia

Oana Andoni, prezentatoarea Ştirilor din weekend de la ProTv a ales să se bucure în această vară de Italia, mai precis Portofino şi Riviera Ligurică.
„Citisem despre aceste locuri, dar nu mi-am imaginat că pot fi atât de frumoase”, a mărturisit vedeta ProTv, cucerită mai ales de spectaculozitatea modului în care se îmbină marea, muntele şi aşezările cu iz medieval.

În această vacanţă, Oana nu a ratat vechiul oraş medieval Finalborgo, castelul Monte Ursino din Noli şi nici Baia del Silenzio din Sestri Levante. „Mi-a plăcut să mă pierd pe străduţele înguste, cu case cochete, încărcate de flori. Am reuşit să mă desprind de agitaţia de zi cu zi şi să trăiesc fiecare clipă din vacanţă la intensitate maximă”, povesteşte ştirista.

La întoarcerea spre casă, vedeta ProTv s-a oprit câteva zile şi la Bellagio. „Datorită poziţionării în mijlocul lacului Como este o destinaţie de vis. Aici, arhitectura renumitelor vile precum Serbelloni sau Melzi, vegetaţia abundentă, întinderea lacului şi măreţia munţilor ce-l înconjoară rămân imagini de neuitat. Recomand o plimbare cu barca la apus de soare”, spune Oana.

Foto: PR
 

PE ACELAȘI SUBIECT
    
Vedete din Romania Vedete internationale