Antonia l-a cucerit definitiv pe Cătălin Botezatu vineri seara, la Sibiu.
Invitată să cânte în cadrul evenimentului Miss Models International 2013, Antonia i-a impresionat pe toţi cei prezenţi în Piaţa Mare din Sibiu. Vocea ei puternică aproape că l-a ridicat în picioare pe unul dintre juraţi, designerul român Cătălin Botezatu. Mare admirator al artistei, Botezatu a ţinut neapărat să stea de vorbă cu ea.
Vineri seara, oraşul Sibiu a fost gazda unui eveniment de amploare în domeniul frumuseţii, unde concurente din peste 20 de ţări şi-au disputat titlul de Miss Models International. Ele au fost evaluate de un juriu de specialitate, din care au făcut parte Cătălin Botezatu, Carmen Negoiţă, Dr. Kasem Abu Bakr, George Manny (Diaspora Models), Călin Bucur şi Delia Lungu.
Finala Miss Models International 2013 a fost organizată în premieră în România, după ce primele opt ediţii au fost găzduite la New York.
Miss Models International 2013 a fost o acţiune cofinanţată de Consiliul Local Sibiu prin Primăria şi Casa de Cultură a Municipiului Sibiu.