Alessandra Stoicescu este în concediu și trăiește cele mai frumoase clipe alături de soț și de fiica sa în… Maldive. Încă din perioada de izolare, prezentatoarea Observator 19 visa să reajungă aici, Maldive fiind una dintre destinațiile ei preferate de vacanță.
În ciuda eforturilor impuse de restricții și testele obligatorii, prezentatoarea TV a decis să-și petreacă concediul departe de țară. Ea consideră că testarea și noile reguli contribuie la siguranța turiștilor în vacanță. Peisajele de care se bucură acum sunt de-a dreptul paradiziace! Marea cu apa cristalină, briza blândă a plajei, soarele, palmierii, nisipul fin conturează un adevărat cadru de poveste. Aici, vedeta a ales să își sărbătorească a 45-a aniversare.
Când este pe plajă, Alessandra radiază de bucurie și frumusețe, vedeta fiind într-o formă de zile mari. Fotografiile noastre din galeria foto vorbesc de la sine!
Citește și:
Kate Middleton și Prințul William au aniversat 10 ani de mariaj! 10 lucruri pe care nu le știai despre nunta lor
EXCLUSIV! Actrița Amy Manson ne-a spus totul despre „The Nevers”, serialul momentului de la HBO
Actrița Natalie Dormer din serialul Game of Thrones a născut
Alina Pușcaș s-a vaccinat anti-COVID-19. Ce simptome are vedeta după rapel
Așa cum era de așteptat, Alessandra Stoicescu își petrece vacanța alături de soțul ei, Sergiu Constantinescu și adorabila sa fiică, Sara Maria. Fetița are doi ani și este foarte încântată de peisaj. Ori de câte ori prinde ocazia, se joacă nestingerită în nisip și face baie în mare alături de părinți.
Fotografiile postate de Alessandra pe rețelele sociale surprind momentele pline de fericire, când, pe 28 aprilie, vedeta a sărbătorit romantic pe plajă, alături de Sergiu, cu tort, cântec de „la mulți ani” și suflat în lumânări. La final, prezentatoarea TV a exclamat mulțumită: „Te iubesc, te iubesc mult!”.
La sfârșitul anului trecut, soțul și fetița Alessandrei Stoicescu au ieșit pozitivi la testul COVID-19. Imediat după infectarea lor, prezentatoarea TV s-a testat, rezultatul ei fiind unul negativ. Chiar și așa, Alessandra a decis că trebuie să se izoleze la domiciliu, alături de familie.
Ultima modificare aprilie 29, 2021 12:20 pm