Claudiu, cel mai nou concurent de la Insula Iubirii a intrat deja în atenția publicului. Iubitul Simonei are un copil dintr-o căsnicie trecută de care se pare că nu s-ar ocupa deloc. Cel puțin așa spune fosta lui soție. Femeia a tras un semnal de alarmă pe rețelele de socializare, în care îi îndeamnă pe toți să fugă de cel care a ajuns pe insulă pentru a-și testa relația.
Claudiu de la Insula Iubirii, în mijlocul unor controverse
Nici nu a ajuns bine pe Insula Iubirii, că cel mai nou concurent, Claudiu, un patron de studio de videochat, a ajuns deja în atenția publicului. Deși bărbatul i-a fost infidel iubitei sale, Simona, aceasta a decis să îi mai acorde o șansă. Însă, pentru a se asigura că a fost doar o scăpare, cei doi au ajuns în Thailanda pentru a-și testa iubirea.
Încă de la casting cei doi au dezvăluit că bărbatul are un copil dintr-o relație anterioară. Potrivit Cancan, Claudiu și-ar fi părăsit soția în timp ce aceasta era însărcinată și a cunoscut-o pe Simona la scurt timp după aceea.
Între ei a existat o chimie încă de la prima întâlnire și de atunci au răms împreună. Între timp, Claudiu a înșelat-o pe Simona, dar ea a decis să îl ierte și să-i mai acorde o șansă. Însă, pentru a se asigura că iubirea lor este adevărată, cei doi au decis să participe la Insula Iubirii.
Dar, înainte de asta, se pare că bărbatul și-a mai dat întâlniri cu alte femei, iar una dintre ele l-a postat pe un grup de dating, în speranța că va afla mai multe informații despre el, după ce l-a cunoscut pe Tinder.
Fosta soție a concurentului a tras un semnal de alarmă
Femeile aflate pe acel grup i-au oferit tinerei câteva informații despre Claudiu, iar printre ele s-a aflat și fosta soție a acestuia. Ea a dezvăluit că bărbatul a părăsit-o pe când era însărcinată și chiar a folosit banii de la nuntă pe substanțe interzise. Mai mult, Claudiu a și înșelat-o.
„E fostul meu soț. Fugiți cât puteți de el! Am divorțat fix acum 6 luni, deși eram însărcinată în 5 luni la momentul respectiv, pentru că am aflat că a cheltuit toți banii de ne-au rămas de la nuntă pe droguri și, colac peste pupăză, am aflat și de înșelat! FUGIȚI!”, a scris fosta soție a lui Claudiu pe grupul de dating.
Femeia a susținut și că noul concurent de la Insula Iubirii nu se ocupă deloc de fiul lor, Dominic.
„El încă nu și-a plătit datoria la mine și nu a cotizat nici măcar cu un leu pentru copil până în ziua de azi. Nu ar fi asta o problemă, că oricum nu îl las să vadă copilul și nu am nevoie de nimic de la el, dar așa, ca idee”, a mai scris fosta soție a iubitului Simonei.
Potrivit publicației menționate, Claudiu nu s-ar fi prezentat nici la botezul fiului său și între el și fosta soție ar exista lunar discuții aprinse. Se pare că bărbatul a lăsat în urmă familia și viața din Craiova și, deși fosta parteneră de viață și-ar fi refăcut viața, conflictele dintre ea și Claudiu încă nu s-ar fi încheiat.
Vezi în Galeria FOTO de mai sus mai multe imagini cu Claudiu și Simona de la Insula Iubirii