Florin Călinescu a reacționat la aflarea veștii tragice a morții gimnastei Emma Neagu, cea care a cucerit o țară întreagă cu puterea și curajul demonstrate în emisiunea Românii au talent.
Florin Călinescu a fost foarte impresionat de prestația Emmei Neagu, fetița de 15 ani care a dansat în emisiunea Românii au talent având un picior amputat. Juratul și-a manifestat admirația încă de atunci: „Să văd un copil în fața mea cu astfel de atitudine mi se pare dincolo de orice închipuire. Acest copil are o demnitate extrordinară”, – spunea Florin Călinescu după prestația pe scenă a Emmei Neagu.
Acum, vestea că Emma Neagu a pierdut lupta cu cancerul osos cu care fusese diagnosticată din 2017 l-a cutremurat, actorul postând un mesaj simplu, dar sugestiv pe contul de socializare: „Emma. Te rog să ne ierți!”, – a scris Florin Călinescu.
Emma Neagu a murit pe 7 aprilie la numai 15 ani, din cauza unui cancer osos foarte agresiv. Boala i-a fost diagnosticată în 2017, iar medicii i-au spus la momentul respectiv că îi pot salva piciorul. Însă, Emma a ales să-i fie amputat pentru a putea să danseze în continuare, deoarece, în caz contrar, ar fi trebuit să aibă o tijă de fier prin picior, aspect care, deși estetic, i-ar fi distrus visul de a dansa.
Sursă foto: Instagram
Ultima modificare aprilie 12, 2019 4:54 pm