Flavia Mihășan vorbește deschis despre depresia postnatală prin care a trecut, după ce a devenit mamă pentru a doua oară. Coregrafa mărturisește că s-a simțit copleșită, nu se putea organiza între cei doi copii și nu reușea să doarmă îndeajuns.
Flavia Mihășan (39 de ani) trăiește o frumoasă poveste de dragoste alături de iubitul ei, Marius Moldovan, și este o mama fericită, deși recunoaște că au fost momente în care maternitatea a copleșit-o. A cerut ajutor, a mers la terapie și a reușit să iasă din ghearele depresiei. Cei doi băieți, Carol (4 ani și trei luni) și Tudor (2 ani și patru luni), îi ocupă aproape tot timpul, dar mărturisește că în permanentă învață ceva de la ei. Într-un interviu exclusiv pentru UNICA.RO, Flavia Mihășan își aduce aminte de copilăria ei și mărturisește că lipsa tatălui nu a influențat-o foarte tare. Era cea mai cuminte dintre frați și în clasa a IV-a a început să facă balet. Flavia Mihășan recunoaște că nu a visat că va ajunge coregraf și spune că viața în cantonamente nu a fost tocmai ușoară.
Flavia Mihășan, dezvăluiri despre viața de familie și carieră
Tu și frații tăi ați fost crescuți mai mult de mama ta. Cum ați reușit să depășiți toate momentele grele?
Am fost crescuți de ambii părinți, ai mei s-au despărțit după 20 de ani de căsătorie, însă e adevărat că mama a fost figura predominantă și, evident, permanentă. Tatăl meu pleca des din țară iar asta a contribuit la faptul că nu era suficient de prezent. Ca în orice situație de familie a perioadei respective au fost momente grele. Noi atunci, copii fiind, nici nu le-am perceput așa.
Vorbesc acum în numele meu. Începând din clasa a V-a baletul, plecam prima spre școală și veneam ultima acasă. Pentru mine, amintirile mele sunt mai mult legate de școală și de ce făceam acolo decât de ceea ce se întâmpla acasă. Familia mea a fost baza omului care sunt astăzi, așa că sigur a fost bine cum a fost.
Ai încercat vreodată să mai iei legătura cu tatăl tău?
Da, în decursul anilor am mai vorbit. Nu des, însă suficient cât să știm unul despre celălalt.
„Frații mei făceau front comun și ieșea tămbălău”
Cum te înțelegeai cu sora și fratele tău? Cine era șeful trasnăilor?
Când eram copii era distracție, pentru că eram foarte diferiți. Eu eram (nu știu de ce) cea căreia îi plăcea ordinea și liniștea. Iar frații mei făceau front comun și ieșea tămbălău, însă acum avem o relație foarte strânsă. Vorbim zilnic sau de mai multe ori pe zi pe facetime. Ei toți sunt plecați. Fratele meu este în Londra, mama în Milano iar sora mea s-a mutat, de curând, din Milano în Elveția. Asta iarăși nu e neapărat un lucru rău pentru că am unde să merg în vacanțe.
Flavia Mihășan: „Povestea mea cu dansul e foarte frumoasă și eu o consider un cadou”
Când ai știut că vrei să te faci coregraf?
N-am știut niciodată. Povestea mea cu dansul e foarte frumoasă și eu o consider un cadou. Eram în clasa a IV-a, într-o școală de cartier, și o doamna profesoară de la Liceul de Coregrafie căuta copii pentru a-i face balerini. Eu am fost una dintre cele 3 fetițe alese. M-am antrenat un pic acasă, am dat examenul și, spre mirarea mea, am intrat. Cam așa a fost. Am muncit foarte mult pe tot parcursul școlii împreună cu cei care-mi erau colegi. Pe parcurs am descoperit cât de frumoasă e această lume artistică. Iar după aia am urmat pașii care-mi ieșeau în cale. Îi acceptam și așa au trecut 20 de ani de dans.
Ai o meserie foarte dificilă. De câte ori te-ai accidentat grav?
Da, este o meserie dificilă însă am avut norocul să nu mă accidentez grav niciodată. Au fost momente cu luxații și entorse, dureri de spate, sângerări ale degetelor de la picioare (din cauza poantelor), însă nimic mai important de atât. E adevărat că mă și încălzesc foarte bine înainte de orice spectacol sau coregrafie pe care o am de făcut.
„Era o energie nu tocmai prietenoasă”
Cât de greu a fost în cantonamente, cu restricții de tot felul și cu jignirile antrenoarelor?
Plecam împreună cu profesorii mei și anumiți colegi aleși pe la diverse concursuri de balet, festivaluri unde aveam de dansat mult. Da, erau restricții și o energie nu tocmai prietenoasă, însă așa era atunci. Atât știam și era totuși o satisfacție în momentul în care ieșeam de pe scenă și eram felicitați. Așadar, noi asociam succesul și plăcerea de pe scenă cu munca depusă și, oricum, ne dădea cu plus.
Îți mai aduci aminte când te-ai îndrăgostit prima dată?
Da, m-am îndrăgostit prima oară când aveam 10 ani parcă. Era un coleg mult mai mare, un foarte bun dansator. Cred că mai mult era admirație decât îndrăgosteala.
„Am plecat pe drumul maternității dorindu-mi să fiu relaxată”
Cum este mama Flavia? Calmă, relaxată sau panicată?
Ca mama sunt un pic din toate. Am plecat pe drumul asta al maternității dorindu-mi foarte tare să fiu relaxată, să ofer libertate copiilor mei, dar până nu devii mama, real, n-ai cum să știi mare lucru. Așadar lucrez intuitiv (râde), încerc să am momente de conectare cu ei, suntem mereu împreună. În același timp încerc să le setez și limite pe care încearcă să le depășească zilnic, și atunci nu mai sunt atât de calmă. Sunt doi băieți minunați, dar nu stau locului o clipă pentru că sunt extrem de curioși.
Ce ai învățat, până acum, de la băieții tăi?
Învăț zilnic de la ei. Ei doi sunt lecția mea, oglinda mea și mă ajută extrem de tare să cresc. Am învățat multe, însă în primul rând se pare că învăț răbdarea, ceea ce eu nu prea știam ce înseamnă. Și învăț într-adevăr ce înseamnă să iubești și despre capacitatea enormă pe care o am de a iubi.
Cum a învins Flavia Mihășan depresia postnatală: „Mă simțeam copleșită”
Ai trecut prin depresia postnatală? Cum ai reușit să depășești acest moment complicat?
Da. Am trecut prin această depresie post natală după a două sarcină. Mă simțeam copleșită de faptul că nu puteam să mă organizez între copilul meu mai mare care era tot mic (1 an și 11 luni) și bebelușul meu. El în fiecare seară, timp de 2 luni, a avut colici. Alăptam, nu mă odihneam suficient se pare, aveam și grijă de Carol într-o perioadă în care Marius avea filmări și eram singură cu amândoi. Am depășit momentul odihnindu-mă și, la un moment dat, făcând terapie.
Care este cea mai importantă calitate a ta și cel mai mare defect?
Nu știu care e cea mai importantă calitate a mea. Îmi place să cred că e consecvența și faptul că nu mă las. Iar defectul meu cred că a ajuns să fie faptul că pun prea mare presiune pe mine. În tot. În toate aspectele vieții. Că totul trebuie să fie perfect ceea ce e imposibil, evident.
Flavia: „Indiferent de ceea ce se vede în social media, este doar o convenție”
Te urmăresc foarte mulți oameni. Când ai hotărât să devii influencer, ce ai sperat să înțeleagă oamenii cărora li te adresezi?
Nu știu dacă sunt un influencer sau cel puțin nu mi-am propus asta niciodată. Asta este alt lucru care s-a întâmplat de la sine. Dar știu că mă urmăresc oamenii și mi-ar plăcea ca ei să știe că, indiferent de ceea ce se vede în social media, este doar o convenție. Adică oamenii pun acolo cea mai frumoasă parte a lor, asta neînsemnând că lucrurile mai puțin bune nu există. Și mi-ar mai plăcea să nu se compare cu nimeni. Iar mămicile să aibă puterea de a face sport, mișcare, dans…orice le ajută să mute energia din corp. Pentru că asta face bine și nu mă refer aici numai la aspectele exterioare.
Care a fost cel mai greu moment din viața ta?
Am fost ferită de momente grele, în general, din fericire. Dar pot spune că perioada despre care am vorbit mai sus, imediat după a două sarcină, n-a fost ușoară deloc.
„Când eram mică colecționam iconițe”
Ce nu știe lumea despre tine?
Când eram mică colecționam iconițe. Eu sunt catolică și, când eram la țară, bunica mea mă lua mereu cu ea la slujbe. Eu facem mereu rost de iconițe superbe pe care încă le am.
Ce nu ai face niciodată în viața ta?
Ce nu aș face? Nu cred că aș putea să-mi păstrez calmul în preajma gândacilor sau a șobolanilor. Am fobie, efectiv (râde).
Ai făcut compromisuri în viață?
Și de a face compromisuri am fost ferită. În afară faptului că-mi compromiteam odihna, care e foarte importantă, în rest totul a fost pe liniște și pace cumva.