Home > Vedete > Flavia Mihășan a fost hărțuită de un admirator: „Ani de zile. Am fost și la poliție”. Cum i s-a schimbat viața după ce a născut cei doi copii / Exclusiv
Flavia Mihășan a fost hărțuită de un admirator: „Ani de zile. Am fost și la poliție”. Cum i s-a schimbat viața după ce a născut cei doi copii / Exclusiv
Flavia Mihășan este o fire caldă și calmă, care a stârnit admirația multor femei și bărbați de-a lungul carierei sale pe micul ecran. Din păcate însă, celebritatea are și un preț. În cazul Flaviei, prezența ei pozitivă și plăcută a determinat un admirator să se simtă îndreptățit să-i invadeze spațiul personal. La Fresh by Unica, prezentatoarea de la „Super Neatza de Weekend” ne-a spus cum a gestionat incidentul, care i se par cele mai mari provocări ale statutului de persoană publică, dar și cum a experimentat revenirea pe platourile de filmare după o pauză de patru ani.
Flavia Mihășan simte că profesia de dansator nu este respectată în televiziune
Flavia Mihășan (39 de ani) lucrează în televiziune de la 18 ani. Când s-a născut, medicii s-au îndoit că va putea merge vreodată, deoarece picioarele sale erau inegale. Până la 9 luni, coregrafa a stat cu ambele picioare în ghips, ulterior apucându-se de dans profesionist. A dansat în mai multe show-uri de televiziune până în 2013, când s-a alăturat emisiunii „Neatza cu Răzvan și Dani”, în calitate de asistentă TV. Cariera ei ca dansatoare și coregrafă a continuat în paralel, cel mai recent proiect al ei fiind musicalul „Chicago”, care se joacă pe 14, 15 și 16 mai la Circul Metropolitan București. Bilete aici.
În mai bine de două decenii de dans profesionist, Flavia Mihășan a remarcat că, cel puțin în televiziunea din România, această profesie nu este cu adevărat respectată.
„Este o meserie așa cum sunt altele, în sensul că te duci de mic și lucrezi ca un sportiv. La noi încă simt că nu este respectată deloc. E cultura de așa natură. În timpul emisiunilor ai de interpretat un personaj și ești îmbrăcată conform script-ului. Atunci apar situații sau priviri sau glume, glumițe. Eu am încercat întotdeauna să nu bag de seamă. Ignor complet. Când am ajuns la «Neatza» a fost altceva. Am avut norocul să fiu înconjurată de oameni ok. Nu știu dacă e norocul tuturor, dar al meu a fost. Cred că este și despre a impune niște limite. Respectul pe care-l ai pentru tine se emană”, a spus Flavia Mihășan, la Fresh by Unica.
Flavia Mihășan, despre întoarcerea la muncă după cei patru ani de pauză: „Simțeam că nu mă regăsesc”
În 2019, Flavia Mihășan a devenit mamă pentru prima oară și a decis să ia o pauză de la televiziune pentru a se dedica familiei. Doi ani mai târziu, în mai 2021, Flavia a devenit mamă pentru a doua oară. Ea și dansatorul Marius Moldovan au împreună doi băieți, pe Carol și Tudor. În martie 2023, după o pauză de patru ani, Flavia s-a întors ca gazdă la Neatza în weekend.
„Se simte pauza de patru ani. Viața mea se schimbase atât de mult și era atât de mult vorba despre copii și nu despre mine, încât simțeam că nu mă regăsesc, că nu sunt eu, că nu mai înțeleg personajul, că nu mai sunt același personaj ca înainte de copii. A trebuit să reglez cam unde mă poziționez, cred că aici a fost un pic dificil. Mă simt în largul meu (pe scenă și în fața camerelor – n.red.)”, a povestit Flavia Mihășan, pentru Unica.ro.
În acest moment, Flavia nu mai simte atât de puternic presiunea de a fi privită de mii de telespectatori.
„Înainte simțeam mult mai multă presiune în zona asta. Fiind zilnic la TV, oriunde mergeam, toată lumea mă recunoștea. Acum nu se mai întâmplă așa și nu pot să zic că nu mă bucură. E flatant să te recunoască lumea, dar nu e tot timpul frumos. Adică dacă ai vreo situație și te știe toată lumea, e reversul medaliei”, a explicat.
„Cred că e o presiune. Presiunea de a nu greși niciodată, de a arăta tot timpul țiplă, de a spune tot timpul lucruri smart și de a fi tot timpul în pas cu ceva. Și în viața personală sunt niște limite care se încalcă. Dar acum nu mai simt asta și e mult mai bine”, a completat Flavia Mihășan, la Fresh by Unica.
Flavia Mihășan, hărțuită de un fan: „Ani de zile. Am fost și la poliție”
În perioada în care era prezentă în fiecare dimineață la Neatza, Flavia a atras atenția unui admirator care, deranjat de faptul că nu i se răspundea la mesaje, a început să vorbească urât cu și despre dansatoare. Mai mult decât atât, într-o zi, acesta a venit acasă la Flavia, moment în care prezentatoarea TV a apelat la ajutorul poliției.
„Ani de zile, adică am fost și la poliție. Făcea foarte multe pagini, încă face, false, vorbea foarte urât. A venit și până la mine acasă. Adică a sunat la interfon. Eu eram în casă cu copilul, era Carol mic atunci. Marius era pe drum sau a coborât. Nu mai țin minte. Ideea e că s-au întâlnit și am chemat poliția. S-a oprit la un moment dat. Era supărat că eu nu-i răspundeam la mesaje și la mail-uri. Ani de zile, nu știu, cinci, șase ani, mulți. Și nu-i ca și cum adresa mea e publică sau… ceea ce înseamnă, că… Exact (a urmărit-o – n.red.)”, a povestit Flavia Mihășan, la Fresh by Unica.
Flavia Mihășan, invitată la Fresh by Unica
Tot la Fresh by Unica am mai vorbit cu Flavia și despre cum dansul i-a salvat viața, despre familia ei și provocările rolului de mamă, despre auto-cunoaștere și iubire de sine, printre multe altele. Urmărește interviul integral mai jos și pe YouTube!