Schwarzenegger îl are pe Baena cu Mildred Baena, care i-a fost menajeră timp de 20 ani. Aventura dintre Arnold și Mildred a iscat un adevărat scandal atunci când a devenit publică, în 2011, deși Baena s-a născut în 1997.
Joseph Baena calcă pe urmele celebrului său tată și are din ce în ce mai mult succes. Actorul și culturistul în vârstă de 25 de ani a obținut un rol major într-un film de acțiune alături de Luke Hemsworth și Morgan Freeman.
Conform Deadline, Baena a fost distribuit în filmul Gunner, care va fi regizat de Dimitri Logotheti. El va interpreta rolul unui șerif pe nume Wally. Filmul este centrat în jurul veteranului Forțelor Speciale Lee Gunner (Hemsworth), care își duce cei doi copii într-o excursie, iar aici dau peste un laborator de fentanil și sunt răpiți de traficanții de droguri.
Fiul lui Arnold a dezvăluit că era supraponderal în copilărie, iar copiii l-au taxat mereu pentru asta. „Am fost hărțuit când eram la școală elementară, gimnazială, iar la început, în liceu, m-am simțit ca un străin”, a spus Baena.
Joseph lucrează în prezent ca agent imobiliar, dar a început să prindă tot mai multe roluri importante în industrie. Anul trecut, Baena a obținut primul său rol important în filmul SF Chariot al lui John Malkovich.
Joseph a apărut în Dancing with the Stars în sezonul trecut și s-a antrenat din greu. El a dus o luptă cu kilogramele pe parcursul anilor.
Schwarzenegger îl are pe Baena cu Mildred Baena, care i-a fost menajeră timp de 20 ani. Aventura dintre Arnold și Mildred a iscat un adevărat scandal atunci când a devenit publică, în 2011, deși Baena s-a născut în 1997.