Fiul lui Leonard Doroftei s-a însurat. Ținuta superbă cu care Monica Doroftei a atras toate privirile

.

Alex Doroftei, fiul lui Leonard Doroftei și al soției acestuia, Monica, s-a însurat sâmbătă, 25 ianuarie, cu iubita lui, în cadrul unei ceremonii intime. Tânărul de 26 de ani urmează să devină în curând tată, iar emoția și bucuria au putut fi citite pe chipul său și al proaspetei sale soții pe întreaga durată a evenimentului.

Alex Doroftei s-a însurat

Leonard Doroftei și soția lui, Monica, sunt părinții a trei copii, Adrian, Alex și Vanessa. Pe 25 ianuarie, Alex a ajuns la altar alături de aleasa inimii sale, Maria, femeia care în curând îi va dărui și un copil. Cei doi au ales să se căsătorească în cadrul unei ceremonii restrânse, fiind înconjurați doar de familie și apropiați.

Fostul pugilist a dat vestea cea mare pe rețelele de socializare, moment în care a mărturisit că nu se aștepta ca această zi să vină atât de repede.

„Este o zi pe care o așteaptă orice părinte, dar eu credeam că nu o să vină atât de repede… Sunt socru mare!”, a scris Leonard Doroftei pe pagina sa de Facebook.

Deși tatăl său este faimos, Alex Doroftei a ales să stea departe de luminile reflectoarelor. Tânărul lucrează în domeniul IT în Canada și este primul dintre copiii fostului sportiv care îl va face pe acesta bunic. Maria, tânăra ca re i-a devenit soție în weekend, urmează să nască în luna aprilie.

Citește și: Leonard Doroftei, dezvăluiri despre începutul relației cu soția sa. „Nu mi s-a întâmplat niciodată!” Ce a făcut când a văzut-o pe Monica prima dată

Citește și: Gestul cu care Leonard Doroftei și-a impresionat soția după ce aceasta a născut primul lor copil: „M-a surprins” / Exclusiv

Cum s-au îmbrăcat Leonard Doroftei și Monica la nunta fiului lor

Deși evenimentul a fost unul restrâns, Leonard Doroftei și soția lui, Monica Doroftei, au avut grijă ca ținutele lor să fie impecabile la eveniment.

La cununia civilă, fostul sportiv a ales un costum clasic negru, cu cămașă albă, în timp ce Monica a optat pentru un sacou supradimensionat împreună cu o pereche de pantaloni eleganți.

Pe de altă parte, la cununia religioasă, aceasta a reușit să atragă toate privirile cu o rochie neagră, lungă, cu spatele gol, în timp ce talia și o parte a brațelor i-a fost acoperită cu un material asimetric tip corset.

Citește și: Ce dietă a urmat Roxana Vancea ca să slăbească. A dezvăluit meniul pe care îl respectă cu sfințenie

Citește și: Cum a comentat Andreea Marin, apariţia ei şi a fiicei sale, Violeta, în emisiunea lui Cătălin Măruţă: „Refuzaţi politicos invitaţia”

Și singura fiică a cuplului, Vanessa Doroftei, a strălucit la nunta fratelui ei mai mare. Tânăra a îmbrăcat o rochie neagră, mini, cu detalii argintii la nivelul bustului.

În urmă cu câteva zile, Monica și Leonard Doroftei dezvăluiau că urmează să devină bunici pentru prima dată.

„Îmi doresc tare să fim cu toții sănătoși. Vine un nepoțel în familia noastră așa că ne mărim familia. În luna aprilie o să vină bebelușul. Eu știu sigur că ne vom descurca și apoi avem familie mare, nu o să fie doar unul cu totul pe cap. Băiatul nostru mijlociu, Alex, ne-a făcut bucuria asta”, a dezvăluit Monica Doroftei pentru Ciao.

Vezi în Galeria FOTO de mai sus imagini de la nunta lui Alex Doroftei, fiul mijlociu al lui Leonard Doroftei

Sursă foto: Facebook

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton