Fiul lui Dan Capatos face performanță în tenis. Ce spune prezentatorul despre evoluția lui Andrei

.

A reușit să își facă tatăl mândru cu performanțele sale. Andrei, fiul lui Dan Capatos, face de mai mulți ani tenis , iar acum, la 12 ani, se laudă cu competițiile câștigate.

Prezentatorul de la Antena Stars îi urmărește pașii din umbră, dar stă cu sufletul la gură la fiecare meci. Dan Capatos este nelipsit de pe teren și se lasă de fiecare dată cuprins de emoții.

Fiul lui Dan Capatos are o evoluție frumoasă în tenis

„Andrei e cu tenisul, da. Trage tare. La 10 ani a ajuns până pe locul 12 pe țară, acum ae 12 ani, să vedem ce demonstrează. A plecat de pe locul 450, evoluează frumos. Cred că sunt ok ca tată, vreau să fiu prietenul lui. Nu știu, asta e dilema viitorului, cum ar trebui să fiu ca să reușesc să țin lucrurile sub control, pentru că am văzut foarte multe cazuri în jurul meu în care 7 ani, 10 ani, 14 ani de educație sunt distruși de șase luni de anturaj greșit.

Încă încerc să găsesc o cale în care să nu intru cu picioarele în viața lui. Trebuie să aibă personalitate, să aibă alegerile lui, și la mine, probabil ca și la tine, se vor lupta foarte mult cu apăsarea numelui. Orice intruziune de genul ăsta va fi resimțită din partea lui mult mai puternic”, mărturisea Dan Capatos în podcastul lui Cătălin Măruță.

Citeşte și: Dan Capatos, verdict dur din partea medicilor: „Sunt predispus la demență și Alzheimer”

Citeşte și: Cu cât este plătit Dan Capatos pentru fiecare ediție de „Xtra Night Show”

Ce problemă de sănătate are Andrei

Cum aşchia nu sare departe de trunchi, Andrei are aceeaşi problemă de sănătate ca şi celebrul său tată. „A moştenit pe linie paternă, de la mine, o valoare a colesterolului mai mare. Asta este moştenire. Până la vârsta de 12 ani nu are rost să intervii cu medicamente, iar sportul ajută”, povestea Dan Capatos.

Citeşte și: Dan Capatos a avut grave probleme de sănătate: „Am fost paralizat pe partea stângă”

Citeşte și: Dan Capatos, despre povestea de dragoste cu soția sa: „Avea nuntă şi a trebuit să o anuleze”

Dan Capatos, dezamăgit de condițiile în care se practică tenisul pentru copii

Anul trecut, când fiul lui și-a fracturat glezna, Capatos a cridicat modul în care se practică tenisul la noi în țară. Prezentatorul și-a arătat dezamăgirea pentru că un astfel de sport elegant nu se desfășoară în condiții optime.  “Fiul meu s-a accidentat la tenis, a venit acasă cu glezna întoarsă! Mergem să-i facem radiografie la picior să vedem cât este de grav.

Un băiețel cu care a jucat a ajuns la spital, săracul. Am fost și eu la Brașov, am stat acolo pe la garduri să-l văd și m-am ales cu o insolație la chelie!

Nimeni nu se preocupă la noi de tenisul pentru copii. Terenul era praf, zgura la fel, copiii alunecau. Așa s-a accidentat și fiul meu. Stau și mă gândesc că a ajuns o performanță să ajungi să trăiești azi în România și să nu cazi în vreo groapă din asfalt sau să supraviețuiești spitalelor de la noi, aflate în stare deplorabilă”, spunea Dan Capatos la Antena Stars.

Foto: Facebook

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton