Vocea României 2022, talent-showul difuzat de PRO TV, ajunge vineri la final.
După săptămâni întregi de audiții, confruntări și dueluri, cei mai buni patru concurenți au ajung în marea finală a competiției, care va fi difuzată vineri, în direct.
Fiecare mentor are în competiție câte un concurent alături de care speră să poată câștiga trofeul la finalul acestui sezon.
Astfel, cei care se vor lupta pentru a primi titlul de Vocea României 2022 sunt Andra Botez, Iulian Nunucă, Teodor Debu și Winael Baldus.
Iulian Nunucă are 18 ani și este din Pașcani.
Platourile de televiziune nu îi sunt străine. În anul 2014 a participat la un alt show de talente, dedicat copiilor.
Concurentul a ajuns la vremea respectivă până în semifinalele concursului, uimind publicul cu fiecare apariție a lui.
„Muzica e tot ceea ce vreau să fac și prin asta îmi găsesc și liniștea și fericirea, toate emoțiile. Mama și doamna învățătoare m-au înscris la foarte multe concursuri la care pot să câștig premii”, mărturisea Iulian Nunucă cu ceva timp în urmă.
8 ani mai târziu, Iulian a revenit la audițiile pe nevăzute de la Vocea României, acolo unde a interpretate pa mai multe voci melodia „The Prayer”.
Aflat în spatele unei cortine, juriul nu a putut distinge inițial dacă este vocea despre o singură voce sau dacă sunt mai multe.
„Nu mă așteptam să întorc nici măcar două scaune. Când am văzut, am rămas surprins plăcut”, a mărturisit Iulian Nunucă în emisiunea lui Cătălin Măruță, la scurt timp după prima apariție în emisiunea de la PRO TV.
Să ajungă pe scena de la Vocea României a fost un vis de când era mic copil, povestește concurentul din echipa lui Tudor Chirilă.
Iulian Nunucă, finalist în echipa lui Tudor Chirilă la Vocea României 2022
Cea care l-a inspirat să se apuce de cântat muzică pop a fost sora lui mai mare.