Iulian Nunucă, finalistul de la Vocea României 2022, este din Pașcani, are 18 ani și a uimit încă de la audițiile pe nevăzute cu harul său. În semifinală, concurentul din echipa lui Tudor Chirilă și-a impresionat până la lacrimi antrenorul.
Vocea României 2022, talent-showul difuzat de PRO TV, ajunge vineri la final. După săptămâni întregi de audiții, confruntări și dueluri, cei mai buni patru concurenți au ajung în marea finală a competiției, care va fi difuzată vineri, în direct.
Cine este Iulian Nunucă, de la Vocea României
Fiecare jurat are în competiție câte un concurent alături de care speră să poată câștiga trofeul la finalul acestui sezon. Astfel, cei care se vor lupta pentru a primi titlul de Vocea României 2022 sunt Andra Botez, Iulian Nunucă, Teodor Debu și Winael Baldus.
Iulian Nunucă are 18 ani și este din Pașcani. Platourile de televiziune nu îi sunt străine. În anul 2014 a participat la un alt show de talente, dedicat copiilor. Urca la acea vreme pe scena KIDSing, de la Kanal D, și uimea juriul cu vocea sa.
Concurentul a ajuns la vremea respectivă până în semifinalele concursului, uimind publicul cu fiecare apariție a lui.
„Muzica e tot ceea ce vreau să fac și prin asta îmi găsesc și liniștea și fericirea, toate emoțiile. Mama și doamna învățătoare m-au înscris la foarte multe concursuri la care pot să câștig premii”, mărturisea Iulian Nunucă cu ceva timp în urmă.
Iulian Nunucă, l-a impresionat până la lacrimi pe Tudor Chirilă
8 ani mai târziu, Iulian a revenit la audițiile pe nevăzute de la Vocea României 2022, acolo unde a interpretate pa mai multe voci melodia „The Prayer”. Aflat în spatele unei cortine, juriul nu a putut distinge inițial dacă este vocea despre o singură voce sau dacă sunt mai multe. La final, el a ajuns în echipa lui Tudor Chirilă, pe care l-a impresionat până la lacrimi cu prestația din semifinală.
„Nu mă așteptam să întorc nici măcar două scaune. Când am văzut, am rămas surprins plăcut”, a mărturisit Iulian Nunucă în emisiunea lui Cătălin Măruță, la scurt timp după prima apariție în emisiunea de la PRO TV.
Iulian Nunucă a moștenit talentul din familie: „Tatăl meu este lăutar. Sunt țigan și nu fug de asta”
Să ajungă pe scena de la Vocea României a fost un vis de când era mic copil, povestește concurentul din echipa lui Tudor Chirilă. Cea care l-a inspirat să se apuce de cântat muzică pop a fost sora lui mai mare.
„Mă uitam la TV și mă uitam cum se întorceau scaunele și imi doream să fiu și eu acolo. Îmi imaginam cum se întorc scaunele alea. E visul meu. De mic copil, o auzeam pe sora mea mai mare, Roberta. Ea când era mai mică o auzeam când cânta, asculta alt gen de muzică. Asculta pop și m-a fascinat. Eu eram obișnuit să ascult muzică lăutărească, dar nu simțeam o conexiune foarte mare pe cât simțeam la muzica pe care o asculta sora mea.”, a povestit tânărul în emisiunea de la PRO TV.
Talentul l-a moștenit însă din familie. Tatăl și bunicul lui Iulian Nunucă sunt lăutari, unii extrem de cunoscuți în zona din care aceștia provi. De mic copil, finalistul de la Vocea României a crescut pe acordurile instrumentelor muzicale.
Recunoaște că nu îi este rușine să spună că face parte dintr-o etnie și se bucură extrem de mult de faptul că familia lui îl susține și a înțeles decizia lui de a cânta alt stil muzical. O decizie care l-a purtat spre succes, ajungând acum în finala competiției de la PRO TV.
„Tatăl meu este lăutar. Sunt țigan și nu fug de asta. Mă mândresc cu toată inima că sunt țigan. Avem tradiții frumoase, o familie frumoasă. Sunt diferit prin faptul că am ales să fac altceva decât ceea ce ei și-au propus”, spunea Iulian Nunucă în clipul de prezentare de la începutul sezonului Vocea României.
Finala Vocea României 2022, vineri seara, la PRO TV
Deznodământul sezonului 10 de la Vocea României va fi aflat vineri seara. PRO TV va transmite, în direct, lupta celor patru concurenți pentru trofeul care le va aduce titlul de cea mai bune voce.
Premiul pe care îl va câștiga cel care adună cele mai multe voturi este în valoare de 100.000 de euro.
Andra Botez, Winael Baldus, Teodor Debu și Iulian Nunucă sunt cei patru concurenți care au rămas în finala emisiunii-concurs de la PRO TV.
Vocea României a avut premiera în România în anul 2011. De-a lungul celor 10 sezoane, sute de concurenți și-au demonstrat talentul în fața publicului, dar mai ales a juriului.
Cei care ocupă locurile în scaunele de jurizare de la emisiunea transmisă de PRO TV s-au luptat pentru a-i avea în echipa lor pe cei mai buni. Fiecare sezon a avut însă același deznodămând – alegerea celei mai bune voci din România
Iată cum arată lista câștigătorilor de la Vocea României: