Oana Roman (45 de ani) și Marius Elisei (34 de ani) au divorțat la notar pe 15 februarie 2021 și s-au împăcat trei luni mai târziu. Oana și Marius sunt împreună din anul 2013. Cuplul are împreună o fiică, Isabela (7 ani), care a fost puternic afectată de despărțire.
Fiica Oanei Roman, afectată de despărțirea vedetei de Marius Elisei
„A fost un an foarte încărcat, un an în care am făcut multe lucruri. Sunt mândră de anul ăsta. E unul dintre anii prolifici. Am început greu, pentru că eram în perioada aia în care am fost singură, în care am divorțat, în care au fost probleme. Apoi, din martie, aprilie, lucrurile au început să se așeze foarte bine și a intervenit împăcarea, la care nici eu nu mă așteptam. Am avut anul ăsta mai multe vacanțe decât am avut în ultimii zece ani la un loc. Am avut vreo cinci vacanțe anul ăsta deja”, a povestit Oana Roman la Antena Stars.
„Pentru Isabela a fost un lucru extraordinar faptul că am reușit să reparăm ceva ce stricasem. Pentru ea a însemnat foarte mult lucrul ăsta și e mult mai echilibrată. A fost un șoc foarte mare pentru ea faptul că noi ne-am despărțit. Vrea să uite cumva. Zilele trecute ne-a spus că tati a fost cu noi de Revelion, dar Marius nu a fost cu noi de Revelion. (…) Ea vrea să creadă că el a fost cu noi. Refuză să-și mai amintească de momentele în care noi nu eram împreună”, a mai spus vedeta.
Articolul continuă după recomandări
Citește și:
Oana Roman a spus ce relație au acum părinții ei, Mioara și Petre Roman
Andrei Aradits, declarații surprinzătoare despre Ozana Barabancea și Oana Roman
Oana Roman s-a vaccinat anti-COVID-19. Ce simptome a avut după rapel
În iulie 2021, Oana și Marius spuneau că își doresc să-și reînnoiască jurămintele. „Cumva suntem căsătoriți, în fața lui Dumnezeu noi nu am făcut slujbă de dezlegare, încă purtăm verigheta. Nu mai suntem căsătoriți în acte. O petrecere vreau să fac, pe 24 septembrie, de ziua lui Marius”, spunea Oana atunci.
În cele din urmă, perechea s-a răzgândit. „Nu mai facem nimic. Nu mai facem luna asta și nici anul ăsta, pentru că ne-am apucat să muncim la curte și n-am terminat, pare așa o poveste fără sfârșit și nu știm când o să fim gata. Dacă ne-o ajuta Dumnezeu să fie gata terasa de jur împrejur, poate o să facem un grătar cu câțiva foarte, foarte puțini prieteni la noi acasă și doar atât, deocamdată”, a mai spus Oana Roman la Antena Stars.
Despre împăcare, Oana mai declara în vară: „Am luat o decizie gândită și asumată și am făcut ceea ce am simțit amândoi, pentru binele și împlinirea noastră ca familie”. „Inimile noastre bat una pentru cealaltă. De ce să mă ascund? Spun exact ceea ce este și e realitatea. Chiar dacă i-o spun public sau i-o spun privat, tot i-o spun. (…) Oana s-a lăsat greu recucerită. (…) Nu m-am gândit deloc să renunț”, a mai spus Marius Elisei la vremea aceea, la Antena Stars.
Foto: Instagram
Ultima modificare noiembrie 17, 2021 3:34 pm