Fiica lui Liviu Vârciu, detalii neștiute despre apartamentul primit de la artist: „M-a ajutat să îmi îndeplinesc visul” / Video exclusiv

.

Liviu Vârciu are trei copii și e mândru de fiecare dintre ei, dar relația cu Carmina are un parfum aparte, poate și pentru că odată cu trecerea timpului capătă tot mai multă profunzime.

Artistul și-a dorit dintodeauna să aibă fata cea mare mai aproape de el și a făcut tot posibilul ca acest lucru să se întâmple. Liviu Vârciu i-a achiziționat Carminei un apartament de toată frumusețea și i-a oferit din acel moment o viață diferită de ce trăise până atunci.

Fiica artistului spune că relația cu celebrul ei tată decurge acum foarte bine, chiar dacă în trecut au trecut și prin încercări. Nu se întâlnesc foarte des, dar vorbesc tot timpul și știu că sunt acolo unul pentru celălalt.

CONȚINUT VIDEO UNICA

Carmina și-a însoțit tatăl la Unica Urban Party

I-am întâlnit pe cei doi la petrecerea Unica Urban Party, iar atunci când Liviu Vârciu a urcat pe scenă pentru a cânta alături de L.A câteva hituri, ar fi fost greu să nu observ strălucirea din ochii Carminei. Admirație, iubire, parcă toate s-au contopit și au ieșit la suprafață.

„Îi cunosc piesele de când eram mică. Una dintre piesele mele preferate e „Când vine noaptea”, dar și „Ochii tăi” îmi place super mult. Am venit să îl văd, să îl susțin. Nu mai știu când am fost ultima oară la un concert de-al lui. Am zis că e oportunitatea perfectă să vin acum.  Nu am putut să refuz”, mărturisește Carmina pentru UNICA.RO.

Citeşte și: Fiica lui Liviu Vârciu, dezvăluiri depre relația cu celebrul să tată. Cum își câștigă banii Carmina

Citeşte și: Liviu Vârciu, vacanță cu probleme în Maldive: „M-am umflat tot, am atâta capul”

„Surpriza pe care am primit-o de la el ultima oară a fost apartamentul. E ceva măreț”

Se sfătuiesc întotdeauna, iar Liviu Vârciu e întotdeauna primul care află de planurile fiicei sale. Recunoaște că o surprinde tot timpul, dar atunci când i-a cumpărat apartamentul a simțit, cu adevărat, că visul ei capătă contur.

„Surpriza pe care am primit-o de la el ultima oară a fost apartamentul. E ceva măreț. El prin apartamentul ăsta m-a ajutat să îmi îndeplinesc visul de a sta singură. Să îmi aranjez lucrușoarele așa cum vreau eu. Mă mai surprinde, dar ne-am obișnuit să ne întrebăm înainte. Mă întreabă dacă am nevoie de ceva și comunicăm”, adaugă Carmina.

Ar putea vorbi ore în șir despre momentele lor, cele în care se întâlnesc și pun țara la cale. Ba mai mult, Carmina e fericită că artistul i-a acordat votului din încredere și îi supravegează pașii cu discreție. „Încercăm să ne întâlnim cât de des putem, având în vedere că nu prea ne potrivim cu programul. Ne înțelegem bine, viața e frumoasă. Stau singură, sunt responsabilă, totul e perfect”, precizează frumoasa brunetă.

Carmina, despre banii câștigați și ajutorul părinților

Tânăra este creator de conținut și are planuri mari în acest sens. A început să câștige primii bani la 17 ani, iar acum, la 21, toate îi merg ca pe roate. „Încă mă mai ajută și mama și tata, dar e bine. Acum nu mai vreau să cheltuiesc bani protește, vreau să îi investesc în mine mai mult și în viitorul meu”, a spus fiica lui Liviu Vârciu.

Citeşte și: Liviu Vârciu, despre cum a pierdut patru milioane de dolari cu trupa L.A.: „Ne-au păcălit foarte tare!” / Video exclusiv

Citeşte și: Liviu Vârciu, profesorul de la Unica Urban Party. Pe ce cheltuie artistul banii: „Nu mai port nimic fake” / Video exclusiv

„Regret că nu am profitat mai mult de anii de liceu”

Deși acum este studentă la Jurnalism, amintiri frumoase are Carmina și din perioada liceului. „Ieșeam în oraș, era frumos, regret că nu am profitat mai mult de anii de liceu. Au trecut cam repede, dar au fost foarte frumoși. M-am mai întoarce pentru vreo săptămână așa”, susține ea.

Foto: Facebook

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton