Festivalul de Film de la Cannes 2021 și-a deschis porțile seara trecută, 6 iulie. Vedetele au pășit pe covorul roșu în ținute spectaculoase, pline de strălucire și eleganță, create de case de modă celebre.
Ajuns la cea de-a 74-a ediție, Festivalul de Film de la Cannes 2021 se va desfășura în perioada 6-17 iulie, după ce ediția din 2020 a fost anulată din cauza pandemiei de COVID-19. Vedetele au ales pentru ceremonia de deschidere ținute pline de eleganță și rafinament.
Citește și: La 51 de ani, Mihaela Rădulescu arată senzațional în costum de baie
Îl recunoști? Cine este bărbatul celebru din fotografie
Festivalul de Film de la Cannes 2021. Cele mai frumoase rochii de pe covorul roșu
Jodie Foster, care a primit trofeul onorific pentru întreaga sa carieră, a pășit pe covorul roșu într-o superbă rochie albă cu pietre, semnată Givenchy. Celebra actriță a venit însoțită de soția sa, Alexandra Hedison.
Printre celebritățile care și-au făcut apariția la Festivalul de Film de la Cannes 2021 s-a numărat și Bella Hadid. Fotomodelul a atras toate privirile cu o rochie mulată, care i-a scos în evidență formele perfecte. Marca Jean Paul Gaultier, ținuta a fost accesorizată cu bijuterii Chopard.
Și Carla Bruni, soția lui Nicolas Sarkozy, a purtat o ținută spectaculoasă, marca Celine. Și membra juriului, actrița Maggie Gyllenhaal, a ales o ținută de la aceeași casă de modă.
Cântăreața și actrița Soko a purtat și ea o rochie strălucitoare, cu sute de paiete, semnată de Gucci. O ținută la fel de sclipitoare a avut Marion Cotillard, dar semnată de casa de modă Chanel.
Într-o ținută de prințesă s-a remarcat pe covorul roșu de la Cannes 2021 și actrița Jessica Chastain. Rochia neagră a fost creată casa de modă Dior.
Helen Mirren și Andie MacDowell au demonstrat că frumusețea și eleganța nu țin cont de vârstă. Actrița din „Hitchcock”, în vârstă de 75 de ani, a purtat o creație Dolce & Gabbana. MacDowell a ales o ținută Prada.
Vedeți în GALERIA FOTO care au fost cele mai frumoase rochii de pe covorul roșu al Festivalului de Film de la Cannes 2021.
Sursă foto: Profimedia
Ultima modificare iulie 8, 2021 11:34 am