Fata cea mare a Ancăi Serea, copia ei fidelă. Sarah a împlinit 16 ani: „În fiecare zi ne surprinzi cu înțelepciunea ta”

.

Fata cea mare a Ancăi Serea, Sarah, a împlinit 16 ani pe 6 august 2023. Cu ocazia aniversării acesteia, Anca și soțul ei, solistul Adi Sînă, i-au transmis adolescentei urări emoționante în mediul online. Pe zi ce trece, Sarah îi seamănă din ce în ce mai mult mamei sale.

Sarah poartă un al doilea prenume deosebit, Anouck, de origine franceză, care înseamnă grație. Anouck este considerat un diminutiv francez și olandez al numelor Anna sau Anne. Deși este cel mai frecvent utilizat în Franța și în Olanda, Anouk este un nume popular și în Belgia și Elveția.

Fata cea mare a Ancăi Serea, copia ei fidelă. Sarah a împlinit 16 ani: „Să nu uiți niciodată că-ți voi fi alături”

„16 ani cu tine! Te iubesc nespus și-ți mulțumesc pentru bunătatea și maturitate ta. Nu știu cum au trecut anii, însă îți doresc să te bucuri de tot ce e mai bun și frumos pe lumea asta. Să nu uiți niciodată că-ți voi fi alături și că-s cea mai mândră mămică de adolescentă. Te iubesc, Sarah-Anouck”, a scris Anca Serea în mediul online. „M-ai emoționat”, a comentat Sarah Serea.

Citește și: Cum a ajuns Anca Serea să poarte o fustă făcută dintr-o draperie la un concurs de Miss

„Am crezut că ești tu la 16 ani. Este superbă foc și e copia ta fidelă. Foarte frumoasă! La mulți ani!”; „Cât e de frumoasă! Zici că e sora ta geamănă! La mulți ani!”; „Sarah este foarte frumoasă. Seamănă perfect cu mămica ei. Îi urăm un an plin de sănătate, fericire și împliniri. La mulți ani!”; „Seamănă cu tine leit, Anca! Wow!”; „Frumoasă și rafinată ca tine”, acestea sunt doar câteva dintre comentariile postării care are peste 8.000 de aprecieri.

Citește și: Motivul pentru care Anca Serea nu bea niciodată alcool. Ce spune despre soţul ei, Adi Sînă

„Sweet16! La mulți ani, Sarah! Ai crescut minunat și în fiecare zi ne surprinzi cu înțelepciunea ta… succes în tot ce vei face și sunt sigur că vei lua deciziile înțelepte. Ești un #icon deja! #mygirl”, a scris și Adi Sînă, pe contul personal.

Ce carieră își dorește Sarah Serea să urmeze

Sarah a urmat o perioadă o școală privată, înainte ca mama ei să o mute la stat. „Ea e genul de copil mai sufletist și nu era pe aceeași lungime de undă cu colegii de acolo. Am mutat-o la stat. Din punct de vedere al securității și al comodității mi se pare mai ok o școală privată, însă, dacă ne gândim la costuri, atunci categoric este mai avantajos mersul la o școală de stat“, declara Anca Serea în septembrie 2021, pentru FANATIK.

În toamna anului trecut, Sarah a intrat la Liceul de Arte Plastice „Nicolae Tonitza” din București. Adolescenta este „extrem de pasionată de designul interior”, spunea Anca Serea în vara anului 2022. „Putem spune că avem încă o artistă în familie”, a completat atunci.

Citește și: Anca Serea și-a dus fiica la un eveniment monden. Sarah a atras toate privirile pe covorul roșu / Foto

Citește și: Locul din România care a fascinat-o pe Anca Serea. „Ar trebui să se regăsească pe lista oricărui român. Este o comoară”

Sarah Serea este pasionată și de modă, având în garderobă mai multe piese vestimentare și accesorii de designer, printre care o geantă și o curea Diesel, în valoare de 125 de euro și, respectiv, 425 de euro, și o geantă și un colier Vivienne Westwood, în valoare de 400 de euro și, respectiv, 260 de euro.

Anca Serea are doi copii, David și Sarah, din primul mariaj cu Filip Poplingher, care s-a stins din viață la doar 36 de ani, în urma luptei cu leucemia. Alături de artistul Adi Sînă, Anca mai are patru copii, doi fii și două fiice, Noah, Ava, Moise și Leah.

Foto: Instagram

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton