„Fantoma de la Operă”, una dintre cele mai de succes producții muzicale din toate timpurile, a ajuns pe scena Operei Naţionale Bucureşti. Spectacolul, care s-a jucat timp de 35 de ani pe Broadway, a avut premiera la Opera Națională din București pe 31 martie, iar biletele pentru primele reprezentații s-au epuizat în doar câteva ore.
Cu o echipă de producție uriașă în spate, spectacolul, cu Adrian Nour și Irina Baianţ în rolurile principale, promite publicului bucureștean o experiență unică.
„Fantoma de la Operă”, una dintre cele mai apreciate producții din istorie
Având premiera mondială în anul 1986, „Fantoma de la Operă“ a devenit una dintre cele mai apreciate producții din istorie, fiind jucată în întreaga lume. Spectacolul se remarcă prin muzică, decoruri impresionante, costume, dar și povestea captivantă.
La București, la Opera Națională, spectacolul cu muzica lui Andrew Lloyd Webber este regizat de Răzvan Ioan Dincă, dirijat de Daniel Jinga, iar scenografia, decorurile și costumele sunt semnate de Gary McCann. Coregrafia îi aparține Violetei Dincă, iar regizorul secund este Raluca Popa.
Povestea spectacolului urmărește legătura dintre un personaj misterios, Fantoma, interpretat de Adrian Nour, care locuiește în subsolul Teatrului de Operă din Paris și care se îndrăgostește de o tânără soprană, Christine, interpretată de Irina Baianț. Fantoma se oferă să o ajute pe Christine să-și îmbunătățească performanța artistică, însă când aceasta ajunge să aibă succes, situația scapă de sub control.
„Este o «Fantomă» cum nu s-a mai făcut altundeva şi care, surprinzător pentru mulţi, sună bine şi în română”, mărturisește Adrian Nour
Pentru a afla mai multe detalii despre spectacolul-eveniment de pe scena Operei Naționale București, am stat de vorbă cu Adrian Nour, artistul care îi dă viață celebrei Fantome.
Adrian, mai ții minte cum te-ai simțit când ai aflat că ai primit rolul Fantomei în distribuția acestei producții impresionante, pusă în scenă pentru prima oară la Opera Națională?
M-am bucurat foarte tare atunci când am auzit că “Fantoma” se va pune din nou în scenă în România. Bucuria a fost şi mai mare când am fost anunţat că am trecut de castingul organizat de Operă. E ca un vis frumos pe care-l retrăiesc.
“Fantoma de la Operă“ este cel mai longeviv musical de pe Broadway, se joacă de 35 de ani. Cum explici dorința oamenilor de a vedea iar și iar acest spectacol?
Cred că succesul acestui musical se datorează, în primul rând, muzicii lui Weber. Este atât de frumoasă şi complexă! În acelaşi timp, însoţeşte perfect povestea făcând-o şi mai emoţionantă sau misterioasă, ba chiar amuzantă unde e nevoie.
Povestește-ne ceva de la repetiții, la ce ar trebui să ne așteptăm?
Veţi fi martorii unui spectacol extraordinar din toate punctele de vedere. În primul rând, este o superproductie care arată foarte bine, decorurile şi costumele realizate de Gary McCann fiind pur şi simplu impresionante. Este o “Fantomă” cum nu s-a mai făcut altundeva şi care, surprinzător pentru mulţi, sună bine şi în română. Dincolo de efectele speciale care vă vor da pe spate, sunt convins că cel mai mult vă vor atinge momentele muzicale şi interpretările noastre. Veţi pleca de la spectacol fredonând şi cu dorinţa de a ne revedea.
Care au fost pentru tine provocările rolului Fantomei?
M-a ajutat faptul că nu am luat-o de la zero cu studiul acestui rol. Sunt momente la care ma gândesc din 2015 (n.r. În 2015, spectacolul s-a jucat pentru prima oară în România, pe scena Teatrului de Operetă Ion Dacian, având în spate altă echipă de producție. Adrian Nour a jucat Fantoma și atunci), lucruri pe care ştiam că le-aş fi putut face altfel, pe care aş fi vrut să le pot proba în scenă şi… iată că mi s-a acordat acum şansa. Am lucrat atât de bine alături de regizorul Răzvan Dincă fiecare scenă, fiecare replică. Nu l-am văzut niciodată atât de implicat la repetiţii şi asta m-a făcut şi pe mine să fiu şi mai concentrat la ce am de făcut, să mă las „bântuit” şi dincolo de orele de lucru de acest personaj. Provocarea cea mai mare a fost aceasta a construirii unui personaj credibil care să fie puternic dar şi vulnerabil, creator genial dar şi bestie.
Când și cum s-au născut pasiunile tale pentru muzică și teatru? Care dintre ele a fost prima?
Unele dintre cele mai frumoase amintiri din copilărie au legatură cu muzica. Am cântat alături de sora mea şi de maică-mea de când mă stiu numai că nu m-am văzut făcând asta vreodată pe vreo scenă. Ştiam că am aptitudini dar nu aveam destulă încredere în mine. Abia în timpul facultăţii am realizat că pot face ceva cu vocea mea, văzând cum reacţionează cei din jur atunci când cântam. De teatru m-am îndrăgostit abia după admitere. După liceu hotărâsem că voi face regie de film, dar n-a fost să fie. Am văzut că se înfiinţează o facultate de arte la Galaţi, acasă, şi am zis să încerc pentru că are o oarecare legătură cu visul meu de a fi regizor. Mi-a plăcut atât de mult încât n-am mai vrut să fac altceva mai apoi. Poate doar muzică… Oricum, aceea a fost perioada în care am realizat că pot face lucruri frumoase fiind pe scenă şi nu în spatele unei camere de filmat.
Ce artiști te inspiră, cine sunt modelele tale artistice și de ce?
Găsesc inspiraţie în multe locuri, nu numai în operele unor artişti. Încerc să fiu cât mai deschis la ce se întâmplă în jurul meu şi să învăţ câte ceva de la fiecare om pe care-l întâlnesc sau alături de care lucrez. Muzical vorbind, în această perioadă ascult jazz dar şi ce compun Lizzy McAlpine, Maro şi Silvia Perez Cruz. Îmi place mult cum scriu, dar şi cum îşi interpretează cântecele.
Știm că ai două fetițe, îți calcă vreuna dintre ele pe urme? Și dacă da, le-ai susține într-o viitoare carieră artistică sau ai prefera să le vezi în alte domenii?
Cred că au talent amândouă dar vreau să le las să-şi aleagă singure drumul în viaţă. Le voi ghida şi susţine cât pot eu de bine, oricare ar fi direcţia înspre care se vor îndrepta.