Descoperă care este cadoul preferat al lui Mihai Găinuşă, ce prăjituri îi plac Iuliei Vântur şi ce alte gânduri legate de sărbători au vedetele de la noi. Iar în revista Unica de decembrie, recent apărută pe piaţă, le vei vedea pe aceleaşi vedete, în fotografii din copilărie, şi vei afla ce-şi amintesc despre Crăciun şi sărbătorile de iarnă în general pe vremea când erau prichindei.
Iulia Vântur
„De Crăciun, îmi place să gust din julfa sau Veşmintele Domnului” – acele foi cu nucă şi miere, însiropate. Îmi doresc să am oamenii dragi alături, acesta este cel mai frumos cadou.. În rest, încă nu mi-am făcut planuri pentru vacanţă. Agentul meu de travel ştie că în ziua Revelionului trebuie să-mi caute bilete de avion.”
Elena Gheorghe
„Până acum, nu a fost nicio zi de Crăciun pe care să n-o fi petrecut cu ai mei şi nu am de gând să schimb nimic. Aşadar, Craciunul e cu familia, iar Revelionul e cu cealaltă familie mare, fanii mei, cu care îmi petrec de aproape 10 ani toate Revelioanele. După Revelion, în ianuarie, cred că o să plecăm, ca în fiecare an, într-o vacanţă cu… soare!”
Oana Ioniţă
„Îmi place să dau şi să primesc cadouri! Şi îmi mai place să-mi vizitez rudele, să ne bucurăm în familie de naşterea Domnului. Anul acesta, mi-ar plăcea să primesc de Crăciun o… vacanşă! Mulşi ani la rând, inclusiv anul trecut, am petrecut la Romexpo, la , muncind. Cred că alături de mulşi oameni am petrecut cele mai fumoase revelioane din viaşa mea. Nimic nu se compară cu bucuria mai multor oameni în acelaşi loc, care trăiesc trecerea anilor împreună. Anul acesta cred că se va întâmpla acelaşi lucru.”
„Crăciunul a rămas pentru mine cea mai frumoasă şi plină de bucurie sărbătoare. Ador să cumpăr ornamentele pentru brad şi cadourile pentru cei dragi din timp. |mi place să stabilesc meniul pentru masa în familie şi să organizez totul din timp. Mâncarea preferată în proaspăta noastră familie e curcanul frăgezit cu unt şi bere, la care se adaugă fursecurile speciale ale Prinşesei Polonic, cu mult miez de nucă, cornuleşele cu magiun ale bunicii şi cozonacul.
Dacă totul decurge conform planurilor, anul acesta ne vom petrece Revelionul în noua noastră casa. E proiectul la care am lucrat tot anul şi de care vrem să ne bucurăm toată viaşa! Iar de sărbători, mi-ar plăcea să primesc în dar acel miracol care te împlineşte ca om. Şi eu, şi Ştefan ne dorim din tot sufletul acest dar.”
Laura Cosoi
„De sărbători, nu-mi doresc decât sănătate şi să dea bunul Dumnezeu să rămână toşi împreună cât mai mulşi ani. Asta mă face fericită! Voi merge în vacanţă împreună cu Cosmin, dar încă nu am stabilit destinaţia. Urmează.” Citeşte continuarea şi vezi galeria foto pe pagina următoare!