Lili Sandu și Silviu Țolu sunt împreună de 7 ani și au demostrat că relația lor este solidă și că diferența de vârstă dintre ei, respectiv cei 12 ani, nu reprezintă un impediment. Apariția fiului lor, Thomos, a fost liantul care i-a legat și mai mult, deși stările pe care le-a experimentat actrița după ce a născut au fost destul de complicate în acea perioadă.
Lili Sandu, despre relația cu Silviu Țolu: “Nu uităm niciodată de cuplu, de fericirea pe care o simțim când avem timp pentru noi”
Prezentatoarea emisiunii “Vorbește lumea” de la Pro TV recunoaște, într-un interviu acordat exclusiv pentru UNICA.RO, că are alături un bărbat înțelegător, care i-a fost alături în cele mai dificile momente. Despre viața în 3, relația cu Silviu Țolu, nuntă, dar și emisiunea matinală de la Pro TV ne-a povestit Lili Sandu în interviul de mai jos.
Lili, cât de matinală ai devenit de când ești la cârma emisiunii “Vorbește lumea”? Ce modificări de program ai fost nevoită să faci?
Matinală eram și înainte, doar că era pentru că se trezea copilul și începeam ziua de distracție prin casă. Acum lucrurile s-au schimbat: imediat după trezire, eu mă pregătesc să plec spre platou pentru make-up, păr și tot ce mai am de făcut înainte de emisia live, iar Silviu îl duce pe TJ la grădiniță.
Nu mă deranjează deloc ora matinală, am reușit să-mi fac un program al meu și o rutină cu care m-am acomodat foarte rapid.
În pauzele publicitare, socializezi cu colegii sau pui monopol pe telefon pentru a afla noutăți despre Thomas? Te-ai mai relaxat în ceea ce privești responsabilitățile de mamă?
Treptat m-am relaxat, iar în pauze mai discutăm cu producătoarea noastră în căști, verificăm ce invitat urmează și discuții vom avea sau pur și simplu stăm de vorbă între noi sau cu cei care se află pe set. Cumva, timpul diferă în fiecare zi. Dar asta nu înseamnă că nu sunt la curent cu ceea ce face TJ.
Cum arată o zi din viața lui Lili Sandu
Odată cu intrarea lui Thomas în colectivitate, programul tău a devenit mai liber. Cu ce îți umpli timpul când ești singură acasă?
Nu prea a devenit mai liber, deoarece el este la grădiniță când eu sunt la platou pentru emisia live, iar imediat ce termin și trec prin redacție, plec să-l iau acasă. Așa că nu aș putea spune că am timp de umplut.
Ce schimbări ai simțit pe propria piele de când ești mamă? Cât de diferită a fost realitatea asta pentru tine față de tot ce știai din punct de vedere teoretic că urma să se întâmple?
Cred că fiecare femeie are o experiență diferită, are anumite trăiri, iar eu una nu m-am ferit niciodată să vorbesc despre acest subiect. Cele care mă urmăresc știu că le-am ținut la curent chiar în acea perioadă cu sentimentele mele. La momentul actual, aleg să-mi amintesc doar partea frumoasă și bucuria de a-mi vedea băiatul crescând cu fiecare zi.
Mărturiseai că după naștere te-ai confruntat cu anxietate și ți-ai găsit refugiul în alcool. Cum te-a ajutat Silviu în acea perioadă? Din cauza stărilor prin care ai trecut, ai simțit că relația cu el se deteriora?
Sună foarte dur exprimarea că ”mi-am găsit refugiul în alcool”. Povesteam și atunci că era vorba despre câte un pahar de vin (râde). Silviu mi-a fost mereu aproape și a înțeles că nu a fost o perioadă deloc facilă, dar sunt o femeie norocoasă, care a avut și are aproape un bărbat înțelegător.
Ce spune Lili Sandu despre nunta cu Silviu Țolu
Acum, că lucrurile au revenit la normalitate, cum se spune, ce vă mai împiedică să vă oficializați relația? Știu că pandemia v-a dat planurile peste cap…sau poate deja ați făcut acest pas în secret?
Nu, nu, nu am făcut niciun pas în secret. Așa este, pandemia ne-a dat planurile peste cap, însă asta nu înseamnă că simțim că relația noastră a stagnat sau nu este la fel de oficială ca și cum ar fi fost dacă semnam o hârtie. Important este ceea ce trăim și simțim, nu acel document care atestă căsnicia. Când se va întâmpla, ne vom bucura la fel de mult.
În ultimii ani, televiziunea a ocupat un loc important în viața ta. Dar de seriale TV sau de filme nu îți este dor? Mă uitam că pe partea de actorie ești în pauză din 2015. Nu te mai interesează domeniul? Ai fost la castinguri și nu s-au concretizat proiectele…Cum stau de fapt lucrurile?
Îmi este dor, evident, dar iau fiecare proiect pe rând. Momentan, sunt extrem de mulțumită și încântată de locul în care mă aflu, și anume, de luni până vineri, la Vorbește Lumea. Dacă după emisie, va urma un proiect în actorie… vom vedea cu timpul. Eu sunt deschisă la orice fel de provocări vor veni înspre mine și le voi îmbrățișa atât timp cât se potrivesc cu ceea ce îmi doresc.
Lili Sandu: “Știm ce înseamnă responsabilitatea banilor”
La voi în familie, cine e responsabil cu plata facturilor și alte cheltuieli pentru gospodărire? Au existat vreodată discuții între tine și Silviu pe seama cheltuielilor nejustificate?
Suntem doi oameni care muncim foarte mult, care știm ce înseamnă responsabilitatea banilor și care nu am intrat de ieri pe piață, ci dimpotrivă. Tocmai această experiență ne ajută să știm și când trebuie să fim atenți la plăți, dar și când ne permitem anumite cheltuieli aparent nejustificate.
De când sunteți părinți, ați devenit mai economi sau dimpotrivă, când mergeți la mall nu îi puteți refuza lui TJ dorința de a lua o tonă de jocuri și jucării?
TJ este într-o perioadă de cunoaștere, de dezvoltare, așa că suntem deschiși să investim în lucruri care-l ajută sau care îi sunt folositoare. Niciodată nu vom face rabat de la educația lui sau de la a cumpăra jocuri care îi aduc fericirea. Cred că aici toți părinții vor înțelege și vor zâmbi în asentiment cu mine.
Lili Sandu, despre al doilea copil: “Am învățat că este bine ca niciodată să nu spui niciodată”
Știu că sarcina cu TJ a fost un miracol. Mai sperați la încă unul sau îi ești recunoscătoare Divinității pentru faptul că ești mamă și nu mai ceri nimic altceva?
Lili, ce înseamnă fericirea pentru tine? Când ai plâns ultima oară de fericire?
Fericirea? Să îi am aproape pe cei dragi, să fac ceea ce îmi place, să mă simt un om împlinit. Să am timp să zâmbesc, să glumesc, să știu că sunt sănătoasă și că mi-e bine. Viața m-a învățat că fericirea vine din lucruri mici, așa că niciodată nu voi uita să fiu recunoscătoare pentru ceea ce primesc.
Diferența de vârstă între Lili Sandu și Silviu Țolu este de 12 ani: “Nu am simțit niciodată”
În ceea ce privește relația cu Silviu și diferența de 12 ani dintre voi, sunt curioasă care dă dovadă de mai multă înțelepciune? Ne poți da un exemplu?
Depinde de situație. Mă bucur să spun că nu am simțit niciodată diferența de vârstă și nu a fost cazul să avem conflicte care să plece de la așa ceva. Am fost o norocoasă prin prisma faptului că Silviu a știut mereu foarte bine ce vrea de la viață și am putut să ne sfătuim, să ajungem mereu la consens și să facem lucrurile așa cum noi am considerat propice.
Ca în orice familie, mă gândesc că și la voi nu e în fiecare zi totul roz. Cum vă rezolvați nemulțumirile la adresa celuilalt? Cine e mai temperamental dintre voi?
Prin comunicare. Consider că asta e cheia în fiecare relație. Și să nu faci rabat de la timpul în doi. Chiar și acum când îl avem pe TJ, ne facem vreme de mici escapade ale noastre. Nu uităm niciodată de cuplu, de fericirea pe care o simțim când avem timp pentru noi.
Crăciun în familie pentru vedeta Pro TV
Ce tradiții respectați de Crăciun și unde îl veți petrece? Obișnuiești să te implicit în prepararea bucatelor tradiționale?
Îl vom petrece în familie, cu siguranță, alături de oamenii dragi aproape. Cât despre tradiții, vom vedea la momentul respectiv. După o perioadă foarte aglomerată, mi se pare cel mai important să fie zile cu liniște, cu încărcare sufletească.
Care sunt atuurile tale în ceea ce privește arta culinară?
Că sunt pofticioasă și că știu foarte bine cum să-mi mențin un echilibru în ceea ce mănânc? Se pune? (râde).
La ce trucuri apelezi ca să nu iei kilograme în plus de sărbători?
Întotdeauna am fost atentă să nu fac excese, să nu mănânc mai mult decât este cazul. Chiar dacă uneori este mai greu pentru că poate poftesc la ceva anume, recuperez apoi prin sport. Cred că important este să fim atenți la asta nu doar de sărbători, ci în tot timpul anului.