EXCLUSIV Paula Herlo și lecția de viață primită de la fiul ei: „Povestea mă emoționează mereu!”

.

Are o carieră de succes, se implică în proiecte sociale pentru a face lucruri de excepție pentru România și este o mamă exemplu. Paula Herlo este una dintre acele persoane cu care poți sta de vorbă ore în șir. Discută cu multă sensibilitate despre problemele oamenilor simpli pe care îi întâlnește și este deschisă când subiectul conversației este familia. Iar când apar în discuție autoritățile și problemele administrative, devine incisivă.

Noi am stat de vorbă cu Paula Herlo și nu mică ne-a fost mirarea să aflăm de la ea câteva lucruri inedite despre viața de jurnalist în pandemie, dar și detalii mai puțin știute din viața personală.

Jurnalism de investigație pe timp de pandemie – ție și echipei nu vă este teamă să străbateți România în această perioadă dificilă?

E complicat în această perioadă să facem investigație așa cum făceam înainte. Discutam cu colegii mei zilele trecute să găsim o formulă să continuăm ceea ce facem fără a ne pune în pericol. Noi, de la începutul pandemiei, ne-am alăturat echipei știrilor și facem investigații de știri tocmai pentru că trebuie să ne protejăm pe noi, pe colegi și pe cei de acasă. Dar sunt sigură că la un moment dat, lucrurile vor intra pe un făgaș normal și ne vom putea relua activitatea așa cum o făceam înainte.

Citeşte şi: PAULA HERLO: „Cred foarte mult în rolul activ al jurnalistului în societate”

Cum percep oamenii pe care-i întâlniți situația pandemică?

Unii cred că există un virus periculos, alții nu cred că există. Eu, în ultimele luni, m-am focusat mai mult pe reportajele legate de situația spitalelor în această perioadă, pe nevoile și lipsurile pe care le au spitalele. Da, există și o doză de scepticism, însă cred că oamenii sunt conștienți de faptul că virusul ne poate afecta.

Ne surprinzi mereu cu inițiative și proiecte de excepție menite să producă schimbări notabile în această țară. Ce noutăți ai în acest sens?

Chair de curând discutam cu o profesoară, care are un proiect special prin care încurajează copii să citească, despre faptul că văzusem câteva statistici care arătau un decalaj uriaș între sistemul educațional din mediul rural și cel de la oraș și chiar acesta ar fi unul dintre proiectele la care mă gândeam să-l pun pe agenda publică. Practic, sute de mii de copii nu merg la școală sau nu au parte de un sistem educațional de calitate pentru simplu motiv că s-au născut la țară. Acest lucru este absolut tragic!

Ce părere ai despre redeschiderea școlilor din această toamnă?

Va fi foarte complicat. Am văzut că în țările unde s-au redeschis școlile a început să crească numărul cazurilor de COVID-19. Cred că este nevoie de socializare, este nevoie ca pruncii să se întoarcă în bănci, însă acest lucru ar trebui să se întâmple în condiții de maximă siguranță. Bâlbâiala pe care o văd acum în rândul autorităților îmi ridică mari semne de întrebare cu privire la siguranța copiilor la școală. Abia acum discută despre licitații de măști, licitații de tablete… Autoritățile abia acum anunță licitațiile, iar școala începe în două săptămâni. Va fi complicat. Copiii sunt greu de stăpânit, greu de controlat în pauze, sunt mulți într-o clasă, în școlile de stat sunt clase cu 35 de copii, deci va fi foarte complicat. Dar cred că este nevoie ca autoritățile să gândească un sistem prin care copiii să se poată întâlni între ei. În perioada martie-iunie în care s-a făcut, teoretic, școala online, am văzut copii în cartier la mine, prieteni ai băiețelului meu, care nu au făcut nici măcar o zi cursuri online. Acesta va fi probabil și unul dintre subiectele de care mă voi ocupa în următoarea perioadă – ce se întâmplă cu deschiderea școlilor, care vor fi condițiile etc.

Citește gratuit ediția de septembrie a revistei Unica. O găsești AICI

Tu ce decizie vei lua, în acest sens, pentru copiii tăi?

Am luat decizia să-i duc la școală. Copiii mei pe timpul verii, prin toate locurile pe unde au fost au purtat mască și șitu exact cum să se dezinfecteze corect. Noi am lucrat foarte mult cu ei din acest punct de vedere și da, vor merge la școală, respectiv la grădiniță. Am vorbit și cu ei, ne-am consultat, ei își doresc să-și revadă colegii. Pe de altă parte, școala este pregătită să facă și ore online. Din dicuțiile pe care le-am avut cu învățătoare de curând, majoritatea orelor (80%) se for face afară, în curte. În preajma școlii există și o pădure, așadar copii pot face ore și în pădure.

Ai făcut carieră cu emisiunea ”România, te iubesc!”, tu ce iubești mai mut și mai mult când vine vorba despre România?

Sunt foarte multe lucruri. Cel mai mult, iubesc să mă întorc la ai mei acasă, iubesc acea parte de țară – Ardealul. Iubesc oamenii, iubesc limba română, iubesc nebunia acestui popor când vine vorba de a se bucura. Românii sunt oameni care știu să trăiască și să se bucure, iar eu iubesc acest lucru la noi. Dar sunt și multe lucruri pe care nu le iubesc și pe care le expunem în emisiunea ”România, te iubesc!”. Vorbim încă foarte mult despre corupție în România, despre lipsa de educație, despre un sistem sanitar bolnav.

Citeşte şi: Paula Herlo, despre Cristian Leonte: „Prima oară m-au atras ochii lui”

Spune-ne un amănunt din viața ta, ceva ce nu știe multă lume

Este o poveste care mă emoționează ori de câte ori mi-o amintesc. Eram în curtea uni hotel și acolo era un iaz cu pești mici unde copiii puteau să pescuiască. Băiatul meu a prins un peștișor și i-am zis să-i dăm drumul înapoi în apă dar nu înainte de a-și pune o dorință. El și-a pus dorința și a aruncat peștișorul înapoi în apă. Eu atunci nu l-am întrebat ce dorință și-a pus, dar la un moment dat, stăteam noi acolo pe malul apei și mi-a dezvăluit dorința: ”Să aibă peștișorul o viață mai bună de acum înainte”. Mi s-a părut o lecție de bunătate cum eu n-am mai întâlnit. Nu a cerut nimic pentru el, singura lui dorință a fost ca peștișorul acela să aibă o viață mai bună și, probabil, șă nu mai ajungă în altă undiță. Mi-am dat seama că prinși în toată agiatia zilnică, uităm să ne gândim și la ceilalți. Realizez acum că am reușit să cresc un copil foarte bun, un copil extrem de empatic.

Sursa foto – Facebook

Ultima modificare septembrie 8, 2020 2:16 pm

PE ACELAȘI SUBIECT
    
Vedete din Romania Vedete internationale