Mirela Retegan este, fără nici cea mai mică îndoială, o femeie exemplu. A dat naștere fenomenului “Gașca Zurli” - un brand original de spectacole pentru copii din România -, este antrenoare de părinți, autoare de cărți, este mamă și se implică în fel de fel de campanii de soluționare a problemelor cu și despre copii și părinți, cu și despre oameni.
Mirela Retegan are acel dar de a transmite pozitivism prin fiecare gest făcut, prin fiecare cuvânt rostit. Iar când stai la povești cu ea, te acaparează complet și te face să realizezi că oamenii chiar sunt făcuți să emane lumină proprie, nu doar să existe sub razele soarelui.
Anul 2020 a fost o adevărată provocare pentru toată lumea. Cum l-ai simțit pe ambele planuri – și pe cel personal, și pe cel profesional?
A fost cel mai bun an rău din viața mea. Profesional am văzut cum se clatină tot ce am construit în 15 ani. Firma s-a dus în cap. Veniturile au scăzut cu 95% și 20 de oameni priveau spre mine, întrebându-se “ce facem?”.
Aveam două variante: să închid tot, să intrăm în șomaj tehnic și să ne întoarcem în vremuri mai bune sau să mă încăpățânez să rezist. Cred că am luat decizia corectă. A fost foarte greu să facem tot ce am făcut cu resurse minime și împotriva curentului. Dar decizia mea a unit echipa fantastic. Anul 2020 a fost cel mai tare teambuilding posibil. Acum suntem mai puternici, mai determinați și mai conștienți de puterea și misiunea noastră. Personal, a fost anul în care mi-am dat “doctoratul“ în parenting. Am stat cu copilul meu cât nu mai stătusem din sarcină, iar asta m-a obligat să-l văd, să-l aud , să-l respect, să-l înțeleg și să-mi amintesc că e tot ce am eu mai important pe lumea asta. Mi-am păstrat toți prietenii și am descoperit oameni noi și frumoși.
Treptat, viețile noastre încep să revină la “normalul” dinaintea pandemiei. Și, deși așteptăm revenirea cu nerăbdare, ea nu va fi ușoară. Cum pot părinții să restabilească echilibrul în familie după atât de multe încercări pe plan emoțional?
Încet. Să-și dea timp. Să nu se grăbească. E ca după post. Nu începi să mănânci de toate după ce 6 săptămâni ai fost atent la ce îi dai corpului tău. Părinții ar trebui să păstreze acest câștig imens, nevoia copiilor de conectare, nevoia copiilor de a avea părinții cât mai mult, cât mai aproape. Pe asta aș construi toate relațiile de după pandemie. Aș analiza cu grijă ce a fost bun în viața noastră și aș face tot ce pot să păstrez asta.
Zurli împlinește 14 ani. Te așteptai să ajungă un “adolescent” atât de frumos și de îndrăgit de copii și părinți când ai pus bazele proiectului?
Ce frumos ai formulat! Atunci se justifică anul acesta, pentru că Zurli s-a comportat ca un adolescent rebel care mi-a pus răbdarea la grea încercare. A fost fix ca adolescentul cu care nu te mai înțelegi și trebuie să schimbi felul de abordare. Da, am sperat să crească, să se facă mare și vreau ca Zurli să fie nemuritor. Zurli nu e ceva ce-mi aparține doar mie. Zurli este acum parte din copilăria sutelor de mii de copii și asta nu a fost alegerea mea, dar a fost visul meu.
Care au fost cele mai mari provocări de care te-ai lovit în “creșterea” Găștii Zurli.
Să nu le dau voie “specialiștilor“ să-mi schimbe proiectul. Au venit mulți care credeau că ei știu mai bine ca mine ce vreau eu. Să găsesc oameni dedicați pentru care lucrul cu copiii să nu fie un ciubuc între două spectacole serioase. Să organizez spectacole fără să ader la nicio grupare care făcea legea în domeniu.
Să nu cedez unor interese politice. Să nu fac compromisuri de dragul de a câștiga bani. Să nu mă opresc atunci când mă împiedicam și cădeam în genunchi.
Citește gratuit ediția de aprilie a revistei Unica. O găsești AICI
Simplitatea și sinceritatea sunt cuvintele care stau la temelia Găștii Zurli și sunt și cheia unei relații părinte-copil armonioase și sănătoase. De ce “uită” oamenii de aceste cuvinte și complică lucrurile?
Pentru că simplu e cel mai greu. Simplu înseamnă sincer. Simplu e transparent, e onest, e cu toate cărțile pe masă. Din păcate, încă mai sunt generații de adulți crescuți de părinți care s-au temut de prea multe lucruri: de sărăcie, de foame, de pierderea libertății, de persecuții. Eu aud toate fricile mamei mele și fac eforturi să nu le dau voie să-mi controleze viața. Părinții spun că ar face orice pentru fericirea copiilor lor. Dar se tem să le dea voie să fie fericiți cu ceea ce îi face cu adevărat fericiți pe copii.
Există vreo poveste emoționantă trăită de când ai început să te implici în proiectele cu și despre copii și părinți? Ceva care te-a marcat…
Multe, foarte multe. Intervin și mă implic deseori în poveștile lor. Când mi se cere și mi se dă voie, vin la susținere. N-aș vrea să aleg una singură, pentru că toate îmi sunt dragi și încă sunt parte din viața mea. Dar nu pot să nu o amintesc pe Cristina-Mirela, micuța abandonată într-un spital, salvată de Sarah Nicole Smith care a adoptat-o, iar astăzi, Cristina ocupă un loc special în inima mea.
Spuneai la un moment dat că “fiecare părinte are copilul pe care îl merită”. Dar știm că, din păcate, există și copii care nu-și merită părinții. Te-ai confruntat cu situații în care copiii au apelat la tine din cauza problemelor pe care le au în familie?
Da. Și atunci i-am ajutat pe copii să-și ajute părinții. Să încerce să le înțeleagă limitele și “crucea“ , iar copiii să-și construiască povestea personală în care să le ofere părinților locul pe care ei consideră că îl merită.
Sunt părinți actuali, moderni, mult prea puțin atenți la nevoile emoționale/sufletești ale copiilor?
Da. Sunt. Și, din fericire, din ce în ce mai mulți sunt cei care se trezesc. Noi nu mai avem voie să spunem că n-am știut cât de mult rău îi face unui copil un părinte autoritar, totalitar, agresiv din orice punct de vedete, intransigent… noi suntem generația care descoperim psihologul la care vindecăm traumele noastre din copilărie. Așa că nu mai avem voie să creștem copii viitori pacienți. Trebuie să avem grijă. Să-i creștem sănătos emoțional.
Care este, după părerea ta, cel mai prețios sfat pe care îl poate primi un copil de la părinți?
Că fericirea ți-o construiești cu mâinile, mintea și inima ta, bucurie cu bucurie. Că nu trebuie să așteptăm pe nimeni care să ne facă fericiti și că trebuie să fim buni .
Ce face Maya acum? Este tot în Londra? Pe lângă studii cu ce își umple timpul?
Maya studiază la Londra, dar din decembrie nu s-a mai întors acolo. A ales să rămână acasă, oricum face școala online. Este un ajutor de nădejde pentru mine, acum scrie poveștile Zurli și e fericită că a semnat primul contract din viața ei cu o editură, cu Humanitas Junior.
Știm că ai cu ea o legătură deosebită, sunteți mai mult decât mamă și fiică, sunteți și cele mai bune prietene și confidente. Care este secretul unei relații perfecte cu copilul?
Să recunoști că ești imperfect. Să nu pui așteptările unei relații absolute în relația cu copilul tău. E o relație imperfectă care se ține pe linie de plutire vâslind barca în fiecare zi. O singură zi dacă te-ai deconectat, te trezești cu valuri surprinzătoare care ți-o răstoarnă. Și iar muncești să o așezi la loc. Dacă părinții își imaginează relația cu copilul ca și când ar fi împreună într-o barcă și fiecare are în mână o vâslă, vor înțelege ce au de făcut .
Care este cea mai important lecție pe care ai învățat-o de la părinții tăi?
Să nu întorc privirea în partea cealaltă atunci când lângă mine e cineva căzut în genunchi, sub greutățile vieții.
Care este cea mai frumoasă amintire pe care o ai legată de bunica ta, cunoscută drept “poeta Văii Țibleșului”, la care ai ținut foarte mult?
Multe. Era o femeie senzațională. Cu un simt al umorului și cu o înțelepciune cum rar întâlnești. Adoram să merg acolo, pentru că discuțiile ei cu “babele” care se adunau în casa bunicii mele erau adevărate reprezentații de stand-up comedy.
Ți-a spus vreodată ceva ce nu vei uita niciodată?
Am multe pilde spuse de ea. Dar m-a marcat felul în care m-a făcut să înțeleg că nu ai voie să judeci pe nimeni pentru alegerile pe care le face. Și că fiecare om își duce crucea, cum poate. De la bunica am învățat că e păcat de la Dumnezeu să vorbesc despre ceva ce nu cunosc.
Este vreun vis care ți-a rămas neîmplinit până acum?
Da. O casă la țară, o poveste de iubire așa cum, acum, cred că merit, o școală de animatori, un parc de distracții… Doamne, câtă treaba mai am!
Este ceva ce ai schimba în traseul vieții parcurs până acum?
Aș trece mai ușor peste venirile și plecările din viața mea și i-aș da mai mult credit femeii care sunt.
Care este al doilea cel mai fericit moment din viața ta? (după aducerea pe lume a Mayei, evident)
În Tanzania, într-o rezervație, pe malul lacului Manyara am trăit o revelație: am înțeles că toate motivele pentru care noi putem să fim fericiți sunt deja create, sunt lângă noi. Și de atunci deschid bine ochii la toate minunile lumii aflate fix sub privirea mea.Cât de des îți faci timp doar pentru tine? Și cum te răsfeți?
În ultima vreme, după câte o zi grea stau în cadă și citesc cu orele. Sau fug două zile într-un vârf de munte. Sau rămân acasă, în pijamale, și mă uit la filme. Sau ies cu o prietenă în oraș fără niciun motiv… îmi fac des bucurii.
Ai anumite trucuri pentru întreținerea sănătății și frumuseții părului și pielii?
Da. Am 50 de ani. Îmi place să glumesc că secretul meu e mâncarea sănătoasă, mișcarea și Adrian Avram – medicul meu estetician. Și toate sunt adevărate. Dar, cunosc, întâlnesc, lucrez cu mulți specialiști care mă ajută să fiu bine. Am învățat să merite să mă relaxez, să-mi ascult corpul și sufletul. Nu mă culc niciodată machiată. Am creme pe care le folosesc. Încerc să mă mișc și să nu pierd nopți.
Să facem un exercițiu de imaginație: Ce întrebare i-ar pune copilul Mirela Retegan adultului care ești acum? Și ce răspuns ar primi?
Copilul ar întreba-o pe Mirela de acum ce îi lipsește din albumul de amintiri. Și Mirela i-ar răspunde: o nuntă.
Câteva cuvinte pentru cititorii Unica?
Iubesc această revistă și m-a ajutat de multe ori în cariera mea să-mi amintesc că sunt Unică. Aș vrea ca toți cititorii să mă privească fix ca pe un exemplu despre cum eu, care nu corespund standardelor sociale de frumusețe, deci eu imperfecta, am reușit tot ce mi-am propus. Și să-și dea voie să viseze, pentru că dacă eu am putut, pot și ei.