Melania Medeleanu a realizat o ședință foto, în premieră, cu băiețelul său, pentru coperta numărul de iunie al Revistei Unica, care va apărea la chioșcurile de presă vineri, 24 mai 2019.
Melania Medeleanu, în vârstă de 41 de ani, a hotărât să-și dedice viața și energia copiilor, fondând MagiCAMP, tabăra pentru copii cu afecțiuni oncologice. Acum, fosta prezentatoare de știri trăiește ea însăși momente magice, alături de bebelușul ei, pe nume Radu Petru.
Melania Medeleanu ne-a povestit, în exclusivitate, cu bucuria și entuziasmul unei proaspete mămici, despre experiența maternității și despre cum s-a schimbat viața sa odată cu venirea pe lume a băiețelului său: „În prima lună n-am știut ce m-a lovit. Eram așa de convinsă că sunt pregătită pentru această experiență, însă puiul de om complet dependent de mine, care-mi cerea așa de imperativ prezența în fiecare clipă, m-a năucit complet. Adaugă la asta câte o oră, maximum două de somn pe noapte, și găsești o Melanie care nu înțelege nimic din ce i s-a întâmplat. Dar apoi plânsul a căpătat diverse tonalități și înțelesuri, zâmbetele lui desfăceau două gropițe absolut adorabile, iar azi chiotele lui mă topesc complet. Nu mai zic de momentele în care, lipit de corpul meu, își îndreaptă privirea spre mine și câteva minute rămânem doar noi doi, conectați într-o îndrăgostire fără margini. Fiecare zi e altfel. Sunt zile când stăm împreună non-stop și zile în care lipsesc câteva ore pentru un curs. Sunt zile în care mergem în parc și zile în care îl iau cu mine la birou – eu lucrez, iar el mă studiază din balansoar. Sau din brațele colegilor mei de la MagiCAMP, seduși și ei de gropițele lui Radu.” – ne-a dezvăluit Melania Medeleanu în Revista Unica.
Află mai multe despre povestea magică a Melaniei Medeleanu și a băiețelului său, Radu Petru, din Revista Unica iunie 2019, la chioșcuri începând de vineri, 24 mai 2019.
Vezi mai multe fotografii cu Melania Medeleanu în galeria foto de mai sus!
Foto credit: Alex Galmeanu. Fotografii realizate cu Huawei P30 Pro
Ultima modificare mai 23, 2019 6:43 pm