Magda Mihăilă are 33 de ani, s-a născut în Adjud, județul Vrancea, locuiește într-un orășel cochet din Franța, la granița cu Elveția, și face stand-up comedy în patru limbi străine în întreaga Europă și în Statele Unite ale Americii. Este manager de comunicare la o organizație internațională, iar când nu lucrează își scrie propriile texte amuzante pe care le prezintă în diverse spectacole de comedie.
Magda Mihăilă i-a atras atenția celebrului comedian Jerry Seinfeld, pe care l-a făcut să râdă copios interpretând una dintre faimoasele sale glume într-o manieră originală.
Pe noi, Magda ne-a acaparat în totalitate cu efervescența și jovialitatea pe care le emană când vorbește despre viața ei.
Care este cea mai frumoasă amintire a copilăriei tale?
Am multe amintiri frumoase și cred că toate sunt legate de grija pe care mi-au purtat-o ai mei. Dar foarte aproape de inimă îmi sunt momentele când mama îmi lua picioarele înghețate de frig în palme și sufla să le încălzească, când dansam cu ea prin casă pe muzica de la radio, sau când tata mă plimba pe umerii lui prin pădure și îmi spunea povești.
Citește gratuit ediția de februarie a revistei Unica. O găsești AICI
Cine era glumețul/glumeața familiei?
Mama ar fi fost cu siguranță artistă dacă ar fi avut șansa unui alt context în viață. Ea era cea care se trezea la viață atunci când aveam invitați și le spunea povești amuzante din satul ei, bancuri, era un spectacol de fiecare dată. Asta a făcut ca dinamica de familie să fie ca într-un „roast”, făceam glume unii despre alții, uneori un pic mai dure, dar de fiecare dată venite din dragoste.
Ce visai să te faci când erai mică?
Inițial spuneam că „deșteaptă de buruieni”, pentru că mama îmi spunea denumirile în latină ale plantelor pe care o ajutăm să le pună în pământ toamna și primăvara. Apoi m-am luat cu viața și n-am mai avut un plan. La un moment dat mi-am dorit să-mi văd numele pe coperta unei cărți și încă mai sper să se întâmple asta într-o zi.
Cu te ocupi mai exact când nu faci stand-up?
Am studiat Jurnalism și Comunicare la București și Lyon și de atunci lucrez în domeniu. Din 2017 gestionez comunicarea unei organizații internaționale din domeniul medical.
Cum ai început să faci stand-up, de unde această pasiune?
Mi-am dorit să fiu pe scenă și am crezut că pot face acest lucru prin intermediul teatrului. Am fost în trupa de teatru a liceului și, mai târziu, într-o trupă de teatru pentru expați, atunci când locuiam la Bruxelles. Am primit de fiecare dată un rol în care mă mișcam mult și vorbeam puțin și am rămas cu dorința de a fi pe o scenă cu mai multe replici. În paralel, urmăream ce se întâmplă în stand-up în România, Franța și SUA și, încet, încet a apărut idea că asta e soluția dacă vreau să am multe replici pe o scenă: să fiu eu singură cu publicul și microfonul și să îmi asum că tot ce spun e gândit de mine, nu de un regizor.
Citeşte şi: EXCLUSIV Neti Sandu dezvăluie ce spun astrele despre pandemie. Când vom reveni la o viață normală
Povestește-ne puțin despre primul spectacol de stand-up pe care l-ai susținut.
Am revenit la București pentru doi ani cu un contract și atunci m-am gândit că e momentul perfect să încep să fac stand-up: puteam s-o fac în limba nativă, cu toate referințele socio-culturale, fără să-mi fie teamă de accentul meu (poate doar un pic de accentul de Bacău). Am găsit un ”open mic” la Club 99 și m-am înscris cu gândul să particip fără să știe prietenii mei despre asta. Doar că organizatorii mi-au spus că trebuie să aduc cinci oameni în public, așa că până la urmă au venit 10 cunoscuți și spre norocul meu (și al lor!) a ieșit bine. Țin minte că îmi tremura mâna pe microfon, așa că până la urmă l-am ținut cu ambele mâini ca să nu-l scap. A fost foarte important că a râs lumea prima dată. Dacă nu ar fi ieșit bine, nu știu dacă aș mai fi încercat.
Care sunt cele mai mari satisfacții de când te-ai apucat de stand-up?
Oamenii pe care i-am întâlnit în toate colțurile lumii și cu care am stat la povești după spectacol. Comedianții cu care am putut să împart povești, frici și dileme. Și, peste toate acestea, senzația foarte greu de explicat de plutire pe un nor și focuri de artificii care e în mintea mea atunci când aud râsete și aplauze.
Există, după părerea ta, o definiție a umorului?
Cred că e greu să definești umorul. Cel mai important este să-l trăiești.
Care este bancul tău preferat?
Sunt foarte multe, majoritatea cu „prostii”, dar îmi plac și cele un pic absurde. Ultimul auzit din categoria asta care m-a făcut să rad în hohote e despre un tip care merge la o ghicitoare, bate la ușă, ghicitoarea întreabă „Cine e?” și el răspunde dezamăgit „Eh, lasă așa” și pleacă.
Care este cea mai tare glumă cu moldoveni pe care ai auzit-o vreodată?
Una pe care am scris-o eu: că bărbații moldoveni sunt foarte fideli pentru că nu înțeleg expresia „A schimba femeile ca pe șosete”.
Faci show-uri de stand-up în patru limbi străine. Adaptezi stilul umoristic în funcție de naționalitatea publicului?
Da, sunt glume pe care le fac „cu dedicație” pentru o țară, sau chiar pentru o regiune anume, dar sunt și teme universale legate de politică, relații, rasism, familie, religie, frici pe care le împărtășim cu toții de oriunde am fi.
Te numeri printre cei trei câștigători ai provocării ”Jerry Sienfeld”. Te așteptai că el să fie atât de amuzat de manieră în care i-ai prezentat gluma?
Nu cred că e cel mai amuzant moment al meu de umor, mai ales că era glumă lui Seinfeld și doar interpretarea mea. Dar cred că am găsit un mod de a face gluma aia „out of the box”, ba chiar ”out of the house” pentru că eram pe un câmp cu vaci.
Dacă ai fi să ai propriul serial de comedie cum s-ar numi și despre ce ar fi?
„You dont look like the others” – frază pe care am auzit-o des de când sunt expat. Ar fi despre identitate și cum ne-o căutăm, definim și redefinim de-a lungul vieții în funcție de cât de departe ne aventurăm de zona de confort.
Citeşte şi: EXCLUSIV Ilona Brezoianu, din culisele vieții de actriță. ”Râsul este singurul și cel mai bun medicament pentru suflet”
Cât de important este umorul în viața personală? În cazul tău și al partenerului tău, Pablo, de exemplu.
Înainte să-l cunosc, îi spuneam unei prietene că nu aș putea avea o relație cu cineva care nu e român, pentru că mare parte din umorul meu e lingvistic și mi-ar fi greu să accept că cineva cu care îmi împart viața n-ar putea să cunoască și partea asta din mine. Cu timpul am devenit bilingvă în spaniolă și simt că a putut să mă descopere exact așa cum sunt. Umorul e unul din elementele care ne-a ținut împreună, dar a fost uneori și motiv de ceartă, atunci când spuneam o glumă doar pentru că se potrivea prea bine în context și nu mă mai gândeam dacă ar putea să-i rănească sentimentele.
Este umorul un numitor comun al oamenilor indiferent de locul în care trăiesc, de statutul social sau de principiile pe care le au?
Dacă toți oamenii ar avea umor, ne-am da seama repede de asta pentru că n-ar mai există conflicte internaționale. Umorul e o oglindă care te arată pe tine și societatea în care trăiești și cu tablourile de colecție, dar și cu mizeria ascunsă sub preș. Umorul e cu siguranță metoda pe care o folosesc eu pentru a mă conecta la oameni din alte culturi, dar din păcate am întâlnit foarte mulți oameni care au un nor cu ploaie deasupra capului oriunde ar merge și țin să-i tragă și pe alții în furtuna lor.
Ce planuri ai în materie de stand-up pentru 2021?
Dacă se redeschid teatrele și barurile, să urc pe scenă cât mai mult, să încerc glume noi și teme noi. Pandemia petrecută în cuplu mi-a dat destule idei. Dacă nu se deschid, aș vrea să scriu cât mai mult pentru a fi pregătită pentru reîntâlnirea cu scenă și publicul.
Câteva cuvinte pentru cititorii Unică?
Le doresc să râdă în hohote cât mai des. Râsul e că un filtru de Instagram pentru suflet.