Piesele lui ne-au cucerit încă de la primul acord și, cu toate că este doar la începutul carierei muzicale, a reușit să se impună cu succes dincolo de granițele țării. „Tell Me Who” sau „Back to Me” îi aparțin. Este vorba despre Vanotek, pe numele său, Ion Chirinciuc, artistul care are o dorință de neclintit: să se știe că este român.
Vanotek, în vârstă de 34 de ani, este un producător și DJ român din Republica Moldova, mutat din anul 2001 în România, căsătorit și tată a doi copii. Artistul a acordat un interviu, în exclusivitate, pentru Revista Unica în care a vorbit atât despre latura profesională, cât și despre un subiect mai puțin abordat până acum, și anume viața de familie.
Unica: De ce Vanotek? Care este povestea din spatele numelui tău de scenă?
Vanotek: Din copilărie, prietenii îmi spuneau Vano, care vine de la Vania din rusă, numele meu real fiind Ion. în momentul în care am hotărât să devin artist, îmi plăcea foarte mult muzica tech house, așa că am mai adăugat la Vano un „tek” și a luat naștere Vanotek.
Când și cum ți-ai dat seama că muzica este drumul pe care-ți dorești să mergi?
De mic copil mi-a plăcut muzica și am fost încurajat și susținut de părinți să fac asta. Am început să studiez acordeonul de la vârsta de 8 ani în orașul meu natal din Republica Moldova. Apoi, la 11 ani, am venit în Iași și am continuat să studiez la Colegiul Național de Arte „Octav Băncilă”.
Ce simți când muzica ta se ascultă peste hotare? Crezi ca ai atins apogeul în acest sens sau ți-ai plănuit să cucerești un nou public?
Mă simt foarte bine când văd că munca mea dă rezultate. Mă ambiționează să muncesc mai mult. Nu mi-am atins apogeul încă, ceea ce am construit până acum consider că a fost doar începutul.
Te gândești să-ți reîncerci norocul la Eurovision în viitor?
Nu. Sunt lucruri pe care le faci o dată în viață!
Care crezi că este rețeta succesului în muzică? Dincolo de talent – care este sarea și piperul –, ce ingrediente trebuie să mai adauge un artist aflat la început de drum?
În primul rând, consecvență și multă muncă. Este important să fii original și să crezi în ceea ce faci, să fii pregătit la început să ai și eșecuri și să te ridici iar, urmându-ți scopul. Să vii mereu cu ceva nou, ceva ce nu a mai făcut nimeni înaintea ta. Să crezi cu tărie în ceea ce faci.
Ce înseamnă succesul pentru tine? Cum te raportezi la el?
Când te simți bine cu ceea ce faci și ești apreciat și de cei din jur. Când oamenii scriu mesaje și spun că muzica mea le face bine, o ascultă și vin la concerte. Succesul pentru mine înseamnă să fac în fiecare zi ceea ce îmi place și să placă oamenilor ceea ce fac.
Care a fost cel mai bun sfat pe care l-ai primit în carieră și de la cine?
Să îmi văd de treaba mea și de drumul meu, sfat primit de la tata.
Ce faci când nu faci muzică? Povestește-ne puțin despre Vanotek, soțul și tatăl.
Puținul timp care îmi rămâne îl petrec cu familia, soția și cei doi copii. Mi-aș dori ca ziua să aibă 48 de ore.
Care a fost cea mai frumoasă zi din viața ta? Cum o descrii?
Când s-a născut primul meu copil, Matei. Nu știu cum să o descriu, cred că înțeleg doar cei care sunt părinți. Era prima dată când deveneam tată și era ceva total nou. Desigur, emoțiile au continuat și când s-a născut cel de-al doilea băiat, Andrei.
Un vis devenit realitate sau un vis pe care-ți dorești să-l vezi îndeplinit?
Familia este un vis devenit realitate. Un vis pe care doresc să îl îndeplinesc este ca muzica mea să se audă în cât mai multe colțuri de lume.
Ce ți-ai dori să știe despre tine fanii tăi și încă nu le-ai spus?
Că sunt român. Spun acest lucru pentru că, de cele mai multe ori, oamenilor nu le vine să creadă când îmi ascultă piesele că sunt făcute de un român, în România.
Ce planuri ai pe plan profesional, dar și personal?
Să fiu pe scena cât mai multor festivaluri internaționale. Acum lucrez la următorul album și va urma și un turneu în Rusia, iar pe plan personal, să am mai multe vacanțe cu familia.