Pe Maria Popovici o știm mulți dintre noi, este prima femeie stand-up comediant care a plecat cu un premiu de la iUmor, în urmă cu aproximativ patru ani, grație prestației sale de nota 10. Dacă atunci, Maria a câștigat admirația și simpatia unei țări întregi, în ziua de astăzi, actrița ajunge să aibă și trei spectacole într-o seară, că spune ea „uit și să am emoții”.
Maria este absolventă de UNATC, iar înainte să devină comediant, a fot actriță timp de cinci ani la un teatru independent, alături de iubitul său din vremea facultății, Alexandru Minulescu, alias Mincu, stand-up comediant, la rândul său, care i-a devenit și soț cu puțin timp în urmă. Am stat de vorbă cu Maria despre noul său statut, despre cum o ajută comedia în viața reală, dar și despre câteva întâmplări tragi-comice care au oferit un plus de sare și piper carierei sale.
Te-ai căsătorit de puțin timp. Cum e viața măritată?
E la fel ca viața de femeie nemăritată, pentru că noi locuim împreună de șase ani, iar de nouă suntem un cuplu. Vezi ce repede am răspuns? Dacă îl întrebai pe el, ar fi spus: demult! Mi se pare interesant, tot găsesc motive să folosesc cuvântul „soțul”: sunt cu soțul meu, mă așteaptă soțul meu, să vorbesc și cu soțul meu etc. Sunt căsătorită de prea puțin timp și nu îmi dau seama ce înseamnă să mai fii căsătorit în ziua de azi în plus față de o relație serioasă.
VEZI Cum e viața alături de Mincu, și el stand-up comediant?
Grea! Într-un fel e bine că ne susținem și ne înțelegem. Dacă unul vine supărat acasă după un show, celălalt îl înțelege. Știi cum e: îl înțelegi pe cel de lângă tine, dar nu-l înțelegi 100% dacă nu ești în pielea lui, dar în cazul nostru, când avem o problemă unul sau altul, ne înțelegem 100%. Dar viața cu un stand-up comediant mai implică și alte chestii, noi ne-am obișnuit să facem niște glume exagerate între noi, iar oamenii nu-și dau seama că glumim uneori sau glumele noastre sunt prea mult pentru unii. De exemplu, mergem la mama acasă și glumim iar ea ne zice să nu ne mai certăm. În plus, intervine uneori și un fel de competiție. Nu în sensul rău. Dar dacă-l văd pe el că face mai bine ca mine într-o seară, mă uit la show și-mi zic: vreau și eu să fac așa, mă simt prost că nu am făcut și eu așa.
Vă ajută meseria pe care o aveți și în viața personală?
Ne ajută, pentru că avem tendința să facem mișto mai repede de o chestie nasoală. Când se întâmplă ceva rău, avem tendința să facem o glumă proastă și să trecem peste.
Ai ceva sfaturi din experiența pe scenă pentru persoane care vor să facă public speaking?
Cred că important să nu te gândești prea mult la ce cred ceilalți, să te relaxezi și să te concentrezi pe ce ai de făcut. De fapt, ai emoții că te gândești la ce o să zică lumea, asta este implantată în capul nostru dintodeauna. Nu ieși pe strada în pijama pentru că te judecă lumea. Dar tu poți ieși în pijama pe stradă, că nu ți se întâmplă nimic. Așa e și în public speaking, stai în fața unei mulțimi de care ți-e frică că o să te judece. Nu te mai gândi la mulțime, concentrează-te la ce ai de făcut. Dar cred că e un pic ipocrit sfatul meu, pentru că mie îmi e ușor să zic, în timp ce pentru mulți este un calvar.
Contează și numărul de persoane din public?
Cred că ar însemna ceva pentru mine să am un show la Sala Palatului, în fața a patru mii de persoane, față de ce înseamnă când mă duc la Cluj și am în față acolo o sală de 800 de locuri. Cred că e o diferență, dar nu am făcut până acum. Cel mai mare public l-am avut la un eveniment stand-up Olympics, la Arenele Romane, ce a durat două zile și au participat aproape toți comedianții de stand-up din România. Au fost trei mii de oameni, a fost tare interesant, dar pentru că era deschis, parcă nu îi simțeam pe toți ca pe o mulțime. Dar mi-ar plăcea să fie cât mai mulți, mă descurc.
Citește și De 1 Mai, Untold și Pro TV prezintă cel mai mare party de acasă overnight
De e crezi că vine lumea la spectacolele tale?
Lucrurile s-au schimbat foarte mult după ce am câștigat iUmor, în 2016. Deși eram la început, spectacolele noastre erau bune și la nivelul ăla. Aveam show-uri în Club 99, aveam un loc numit „La Scena”, unde aveam spactacol în fiecare weekend, chiar și două show-uri, iar lumea pleca foarte fericită. M-am dus la iUmor pentru că am vrut să mă fac un pic mai cunoscută, ca să vină mai multă lume. La show-urile mele vin mai multe femei, pentru că vor să audă și partea feminină a lucrurilor, pentru că este încă un domeniu dminat de bărbați.
Ți se pare că publicul tău e în mare parte feminin?
Cred că eu, da. Dar oamenii când vin la show, vin să îl vadă și pe Mincu, care urcă după mine pe scenă, și pe Banciu, care deschide showul pentru noi. Așa că bănuiesc că femeile vin în mare parte pentru mine și își iau soții cu ele, iar ei vin pentru Mincu. Asta e în imaginația mea.
Ce glume/subiecte prind cel mai bine la public?
În generalm orice subiecte ai, pot fi legate și de relații, și de politică, și de anotimp, dar și de îara în care trăim, important e ca oamenii să rezoneze cu ele. Că dacă tu vorbești d o experienșă care a fost doar a ta, iar lumea chiar nu înțelege despre ce vorbești, lumea n-o să râdă. Dar dacă omului îi spui chiar chestia aia prin care trece și el de fiecare dată și o cunoaște sau o femeie a pățit-o, e ceva ce numai femeile știu, cum e să nu știu ce… râd. Că și eu dacă mă uit la un show de stand-up despre ceva prin care și eu trec, asta-mi place.
Și cum vă alegeți subiectele?
Ne inspirăm din ceea ce ni se întâmplă nouă rău în viața de zi cu zi, de acolo iese umorul. Iar în timp dezvolți și un simț al intuiției în legătură cu ce să vorbești și ce nu, ce deja s-a învechit ca subiect. De exemplu, eu când m-am dus la iUmor, am avut un film care făcuse șapte milioane de vizualizări, a fost primul meu material. Vorbeam despe cum bărbații au început să se îmbrace ca femeile, iar de acolo mi s-a părut că femeile care s-au apucat de stand-up sau s-au dus la iUmor s-au dus tot în zona în care îi boscorodesc pe bărbați. Asta mi se pare acum un subiect fumat. Sau glume despre moldoveni, despre Vaslui s-au dus, gata. Eu acum aveam niște idei, niște glume despre soacră-mea, că m-am măritat, și am scris niște chestii despre ea, de dragul umorului. Și mi-am dat seama că nu pot să fac glume despre soacre în 2019, că suna așa ca în bancurile alea vechi.
Citește și Zodii care s-au născut să fie dive
Cei din jur nu se supără că îi folosești pentru a-ți crea subiectele?
Până acum, niciodată. Dar acum Mincu, soțul meu, are un material în care dezbate o teorie a prostiei, pe care el a dezvoltat-o. Iar ideea de la care pornește este: dacă suntem proști și nu știm? Eu nu am de unde să știu dacă eu sunt prost. Că dacă sunt prost, sigur toți oamenii din jurul meu sunt proști, n-o să se trezească vreun prieten să zică: crezi că suntem proști? Și atunci înseamnă că și familia mea e formată din proști, și nevastă-mea e proastă și tot așa. Așa că acum el și-a luat fiecare membru al familiei în parte și dezbate de ce ar putea fi prost. Iar eu mă gândesc acum că dacă vor veni la show, sper să înțeleagă și să nu se supere, că exemplele nici măcar nu sunt reale, sunt exagerate.
De unde te mai inspiri?
Dacă ești atent, multe lucruri prin care treci și pe care le ții secrete, sunt amuzante. Asta cred că e puterea, să scrii un material despre ce ți-ar fi jenă să vorbești. Și nu mă refer doar la lucruri sexuale, că nu doar la asta ne rezumăm, ci la faptele de zi cu zi, când ți se întâmplă să te împiedici pe stradă, să te întâlnești cu o vecină care îți arată șase sute de poze cu cățeii ei și ție îți vine să zici: „nu-mi pasă de cățeii tăi, mă grăbesc”. Poți să naști comedia din situațiile groaznic de penibile sau din situații care te-au enervat foarte tare. Aștepți un pic să treacă, uneori durează mai mult, dar s-ar putea să fie o glumă acolo, dacă începi să dezvolți despre omul ăla care te-a enervat.
Cât e realitate și cât ficțiune în textele tale?
Noi dăm titluri show-urilor, ca oamenii să știe la ce participă. La show-ul „Ușor negociabil”, am vorbit despre niște întrebări care sunt 100% reale, pornesc de la realitate și le-am împodobit mult, le-am exagerat. Dar întâmplarea reală nu o crede nimeni, o spun și văd că rămân sceptici. Alt exemplu: Mincu a urcat pe canalul de youtube pe care îl avem împreună niște material despre un candidat la președinție, nu era o întâmplare reală, era părerea lui despre peroana respectivă și o dezvoltă, și o dezvoltă, și o înflorește și așa se creează un material foarte bun. De fapt, e părerea ta despre un anumit subiect. Alt exemplu, acum e foarte controversat subiectul manele, că se tot pun la evenimente și oamenii se supără. Sunt unii care zic „Nu asculți manele? Ești rasist”, dar și alții care cred că manelele sunt ceva groaznic, din iad. Iar eu sunt întotdeauna la mijloc. Dacă nu îți place o muzică, doar trebui să nu-ți placă, că nu-ți face nimic muzica aia. Ei, acum oamenii sunt foarte controversați, care mai de care, spun că le plac manelele, pentru că e cool să-ți placă, până acum nu era cool și spuneai că nu-ți plac. Cum ziceam, ăsta e un subiect pe care poți să-l dezvolți.
Din public, mă întreb: dar când li se întâmplă stand-up comedianților toate lucrurile astea?
Se dezvoltă foarte tare un spirit de observație, dar majoritatea lucrurilor chiar se întâmplă. De exemplu, chiar și materialul lui Mincu despre prostie e din întâmplări reale, el spune niște întâmplări cu mine, care s-au întâmplat, din care rezultă că s-ar putea să fiu proastă. Îți vine să râzi când te gândești la asta, dar dacă-l asculți, chiar pare că sunt proastă. Deci dacă ești în public și te regăsești, chiar te întrebi: băi, sunt prost? Și e amuzant când tu toată viața ai crezut că ești deștept și de fapt nu ești.
Cum stați cu hate-ul (din public, de pe Internet)?
Am pățit de toate! Inclusiv un om mi s-a urcat pe scenă, am oprit show-ul, că nu se mai putea, le-am dat banii oamenilor înapoi. Și în ziua de azi mă înjură că m-am dat jos de pe scenă la Ploiești. Oamenii deveniseră prea agresivi verbal, nu toți, era un grup în fața mea care nu mă mai lăsa să vorbesc, iar apoi în spate au venit după noi câteva persoane, care nu s-au comportat OK și am hotărât ca participanții să primească banii înapoi. Ulterior, a vrut impresara mea să pună un show în localul respectiv, dar nu am vrut să mă mai duc niciodată acolo, pentru că primeam comentarii de genul: „De ce să venim, când la primul comentariu îți iei jucăriile și pleci”. Iar asta nu mi se pare neapărat hate, ci ingnoranță/prostie. Să vorbești aiurea despre cineva care chiar avusese curaj să ducă show-ul ăla, că nu m-am dat jos imediat de pe scenă, am muncit un pic cu hater-ul ăla. Dar hateri se găsesc peste tot, nu e o chestie românească, de aia nici nu are un nume românesc.
De glumele cu tentă sexuală nu sunt deranjați?
N-am auzit niciodată, mai ales că la noi la show-uri nu au voie oameni care au sub 18 ani, suntem în 2019… e ceva fără tentă sexuală, în modă, în haine, în farduri, în orice, în Kardashians? O dată, de exemplu, am făcut un show la o corporație, facem rar asta, că nu prea ies, iar managerul nostru ne-a spus să nu folosim limbaj vulgar și i-am zis „Îmi strici materialul”. Nu e limbaj vulgar, e doar necenzurat. Dar ne-am dus, ne-am chinuit, am modificat materialul, dar nu râdea nimeni, iar după ce ne-am dat jos de pe scenă au venit două animatoare dezbrăcate să danseze. Și am zis: OK, eram vulgară, ce pot să zic…
Ce alte femei stand-up comediants îți plac?
Îmi place foarte mult Katherine Ryan, are ceva acum pe Netflix, se numește „The Glitter Room”, e senzațională, ironică, dar foarte feminină. Dacă o vezi, zici că urează o zână să urce pe scenă. Îmi mai place mult Amy Schumer, dar mă oftic, într-un fel, că nu-mi mai place ca la început, am tot urmărit-o, am fost să o văd live, i-am citit și cartea, deși toată lumea zicea că e penibilă, cum să-mi placă Amy Schumer? Dar a început să nu-mi mai placă nici mie, mi se pare că prea lungește pelteaua. Îmi mai place o tipă, pe care am descoperit-o, pentru că deschidea show-urile lui Amy Schumer, Rachel Finkelstein. Îmi mai place o femeie-comediant, dar nu e cunoscută încă, dar ur că o să audă lumea de ea, o cheamă Sarah Keyworth. Noi mergem în fiecare an la Festivalul de Stand-up de la Edinburgh și am văzut-o prima dată într-o sală foarte mică, de abia erau vreo șase oameni, iar anul ăsta avea o sală plină, propriul ei „venue”, 200 de oameni, și-a plecat în turneu. De la noi, nu prea am când să le urmăresc, pentru că mă duc doar dacă mi s-a anulat un show.
Citește și Cine sunt groparii dansatori din Ghana, care au devenit meme-uri virale pe internet
Foto: Facebook
Ultima modificare mai 1, 2020 10:17 am