EXCLUSIV Interviu cu George Piștereanu din „Vlad”, un actor fără vedetisme

George muncește de la 12 ani. Când era adolescent, pleca în Italia cu tatăl și fratele lui pe timp de vară, pentru a lucra pe șantier. În liceu, mergea la castinguri, dar nu îl lua pe niciunul. Apoi, la 18 ani a primit rolul care – deși nu avea nici cea mai vagă idee pe atunci – avea să pună bazele carierei lui în actorie, în drama “Eu când vreau să fluier, fluier”. Au trecut 12 ani de atunci, iar George a ajuns un actor de teatru și film deosebit de apreciat. Cu toate astea, știe că vedetismul nu este pentru el.

De la polițist la actor: „Nu mă uitam la ce făceau ceilalți, ci mă gândeam că nu sunt destul de bun”

Povestește-mi puțin despre copilăria ta. Care este cea mai puternică amintire din acea perioadă?

Am luat toate lucrurile bune din copilărie, iar pe cele mai puțin bune am încercat să mi le asum și să le repar. Am avut noroc pentru că am cunoscut de-a lungul timpului persoane superioare mie din punct de vedere energetic și cultural, pe care am știut să le ascult și care m-au ajutat să trec mai ușor prin viață. Am învățat lucruri importante care ulterior s-au dovedit extrem de bune și cred că, după familie, acești oameni sunt pe următorul loc în viața mea. Pentru ei m-aș ridica din pat la orice oră, să îi ajut cu orice problemă. M-au ajutat să mă formez ca om și îmi sunt extrem de dragi.

Imagini superbe din noua casă a Elwirei și a lui Mihai Petre. Uite cât de simplu și frumos au amenajat și ce canapea spectaculoasă și-au pus în sufragerie! FOTO

Recomandarea zilei

Ai absolvit un liceu de muzică. Ne poți spune câte ceva despre această pasiune?

Liceul de Muzică Dinu Lipatti a venit ca o completare – din clasa a șasea până în clasa a noua am făcut parte din Corul Operei de Copii din București și cântam pe scena cu tenori, soprani… era un spectacol în toată regula! M-a atras foarte tare această zonă, m-a impresionat tot ce se întâmpla în spatele scenei. Din păcate, atunci când eram mic nu am învățat să cânt la niciun instrument muzical, iar când am decis să dau admitere la acest liceu, am fost obligat să aleg departamentul de actorie, dar eu voiam să fac muzică. Evident, am rămas la actorie! Cumva este bine că nu am ajuns la muzică, clar nu mai eram actor!

Simplu și la obiect. Ce a spus Honorius Prigoană despre Adriana Bahmuțeanu, mama fraților lui și fosta soție a tatălui său

Recomandarea zilei

Ai luat vreodată în calcul să urmezi o carieră în domeniul muzical? Dacă da, de ce? Dacă nu, de ce?

De mic îmi doream o carieră în industria muzicală, dar calitățile mele vocale nu sunt ceea ce mi-aș fi dorit eu să fie. Nu am un timbru extraordinar și nu îmi doresc sa recurg la modificări ale vocii.

La 18 ani doreai să devii polițist și să dai la Academia Alexandru Ioan Cuza. Ce s-a schimbat?

Da, în perioada liceului nu am luat niciun casting. Colegii mei erau figuranți, jucau în reclame, dar eu nu eram deloc invidios, ci acest lucru m-a pus pe gânduri – nu are rost să insiști pe un lucru, dacă tu nu ești bun în domeniu. Și eu nu mă uitam la ce făceau ceilalți, ci mă gândeam că nu sunt destul de bun. Mi-a trecut prin minte să aleg o altă carieră – să mă fac polițist, simțeam că mă atrage domeniul. Însă viața mi-a demonstrat că nu acela era drumul. Am ajuns să fac parte din proiectul “Fluier” care mi-a oferit o deschidere personală, să nu mai zic profesională, pe care Academia de Poliție nu ar fi putut să mi-o ofere! Artistul din mine a decis!

Când și cum a prins contur pasiunea ta pentru actorie?

Când eram copil mă rugam de bunica mea să pună internet în casă. După lungi negocieri, am implementat tactica pașilor mici. Bunica mea considera internetul un lucru dăunător pentru educația mea, așa că am creat o strategie – strategia rețelelor de bloc. Îi spuneam că internetul este de fapt o rețea între blocurile vecine, prin care pot vorbi cu colegii, prietenii și vecinii mei. Bineînțeles că nu îi spuneam ca putem să ne uităm la filme (nu ar fi fost de acord), îi spuneam că așa putem să ne facem temele și proiectele de la școală mai ușor. Până la urmă am convins-o și ajunsesem să mă uit la minim cinci filme pe zi! Așa a pornit atracția mea pentru zona cinematografică!

George Piștereanu, despre rolurile de bad-boy: „Nu există oameni buni și răi, ci oameni care reacționează diferit în anumite situații”

La 18 ani ai jucat în drama “Eu când vreau să fluier, fluier”, care a primit nenumărate aprecieri. Cum a fost pentru tine să primești un rol principal la o vârstă totuși fragedă?

Cunoșteam cam 10% din ce se întâmplă în jurul meu, dar am avut un atu foarte important – educația de acasă: seriozitate, respect, să te ții de cuvânt, punctualitate – toate acestea m-au ajutat să nu mi se urce vedetismul la cap. Una din trei persoane care mă felicitau îmi spuneau: Da, da, și pe tine o să te ia valul. Gândirea asta românească, tăiatul aripilor din fașă… N-am avut emoții pentru că nu realizam magnitudinea poiectului. Auzeam prin post-produție cum vorbeau și spuneau că o să fie cel mai tare proiect, dar eu tot nu realizam ce se întâmpla…

În “Vlad” joci rolul unui bodyguard dur, care este însă foarte apreciat de public. Care este partea ta favorită în a-l juca pe Tibor?

Mă bucur că aud din ce în ce mai multe păreri pozitive despre personajul Tibi – un personaj nu prea mare, dar nici prea mic, care este apreciat de public. Mă mulțumeste pentru că am lucrat și am încercat să îl înțeleg pe deplin: am fost în cluburi, am stat cu băieții de cartier și mă bucur că a dat roade. Ce îmi place cel mai mult la Tibor este candoarea sa, profesionalismul și coloana vertebreală pe care o are vis-a-vis de persoana care i-a ridicat standardul social. El este un câine loial și nu uită cine l-a ajutat. Știți cum e vorba aceea – decât să fii lider fals, mai bine câine loial.

Pentru rolul lui Tibi a trebuit să îți schimbi mult condiția fizică, prin intermediul dietei și exercițiilor fizice intense. Există însă ceva anume ce nu ai face niciodată pentru un rol, vreo limită pe care nu ești dispus să o depășești?

Pentru personajul Tibi am luat multe kilograme, undeva pe la 10 kg în decurs de cinci – șase luni și am avut un antrenament intensiv. Pentru fiecare personaj adopt un antrenament diferit, specific trecutului fiecăruia și nu mă opresc la nimic pentru a aduce la realitate un personaj. Acum ceva vreme am avut un casting pentru a juca o persoană a străzii și, cu o seară înainte de acest casting, m-am îmbrăcat ca un om al străzii și m-am dus la gară. Încerc să îmi protejez corpul, să nu mi se întâmple ceva ce nu poate fi tratat, dar îmi voi forța mereu limitele. Asta îmi place cel mai tare la actorie: nu am limită în meseria mea! Am posibilitatea de a face orice cu personajul meu: să inventez, să creez, să fac ce îmi trece prin cap și să îmi las amprenta.

Publicul a ajuns să te asocieze cu tipologia de bad-boy, din prisma unora din rolurile pe care le-ai abordat de-a lungul timpului. Te-ai săturat cumva de a fi asociat cu acest tipar?

Acestă întrebare este extrem de vehiculată, că un actor joacă în aceeași arie de personaje. Este o discuție extrem de lungă – cum te percep oamenii, ce roluri ai mai jucat, câtă încredere au regizorii că poți duce un anumit rol. Fiecare rol e diferit, simplu ar fi să spunem că îi împărțim în două categorii: buni și răi. Dacă ai citit măcar un ziar în viața ta, îți dai seama cu ușurință că nu există oameni buni și răi, ci oameni care reacționează diferit în anumite situații. Eu nu pot să spun de personajele mele că sunt oameni răi și nu le-aș putea încadra într-o categorie anume. Accept fiecare personaj pe deplin. Dacă nu îmi place un personaj, nu îl accept. Din nou, nu există lucruri bune sau rele, toate lucrurile sunt volatile.

Cum reușește George să se mențină cu picioarele pe pământ

Tu ești și actor de teatru. Ce diferă între cinematografie și teatru, din ochii tăi?

Dacă începem să vorbim de diferență dintre teatru și film, nu cred că aveți destulă hârtie! În aparență sunt două meserii asemănătoare, în esență sunt două lucruri total diferite! Abordările, conjuncturile, sistemul de muncă, posibilitatea. La teatru ai două-trei luni de repetiție, după ai premiera și, să zicem, mai ai încă cinci spectacole. În cele cinci spectacole ai timp să descoperi și mai bine personajul, ai două ore pe scenă în care faci ce vrei tu. Filmul este total diferit, ai fix un minut. Nu putem compara două ore cu un minut. La film nu poți exagera, trebuie să fii natural, în teatrul este numai despre exagerare. Din cauza acestor diferențe sunt foarte puțini actori buni și de teatru, dar și de film.

Într-o lume în care ai fi pus să alegi între a juca în fața camerei de filmat și a juca în fața unui public spectator, care ar fi alegerea ta?

Mă bucur foarte tare că nu fac parte din aceea lume pentru că m-aș simți sărac, dar dacă s-ar întâmpla această anomalie, probabil aș alege filmul… cu mari regrete față de teatru.

Deși ești un actor de succes, îți păstrezi încă acea modestie naturală, de om care nu are vreun complex de zeitate. Care este secretul tău pentru a te menține cu picioarele pe pământ?

Am spus și mai devreme, după lansarea filmului “Eu când vreau să fluier, fluier”, una din trei persoane îmi spuneau că o să mă cuprindă valul vedetismului. Nu este un secret, eu lucrez de la 12 ani. Am început pe șantier, cu tatăl și fratele meu. De la 14 până la 18 ani plecam în fiecare vară cu ei în Italia și munceam în construcții. Nu m-a obligat nimeni niciodată și nu m-a tras nimeni de mânecă, pur și simplu mi-a plăcut să lucrez. Îmi este greu de crezut că mă va cuprinde vreodată un val al vedetismului pentru că am crescut cu picioarele pe pământ.

Când nu muncești și îți rămâne timp doar pentru tine, ce lucruri îți place să faci cel mai mult?

Vara este foarte simplu – îmi organizez plimbări cu motorul în toate colțurile lumii, iar iarna, probabil ski, snowboard… mereu încerc lucruri noi. Mereu încerc să fiu un cu un pas înaintea rolurilor pe care le primesc. Am puțin timp liber și încerc să îl împart inteligent.

Există vreun hobby, vreo pasiune sau vreun fun fact de-al tău care ar putea să îi surprindă pe cei care te urmăresc?

Am un hobby destul de ciudat, nici nu știu dacă se poate numi hobby! Îmi place foarte tare să fac story-uri pe Instagram. Imi place să fac story-uri amuzante și să le arăt oamenilor cum sunt eu, natural, fără niciun personaj. Când îmi vine o idee, iau telefonul și fac un story!

Dacă ar fi să oferi un sfat actorilor aflați la început de drum, care ar fi acela?

Singurul sfat care cred că i-ar ajuta la început de drum este să fie extrem de deschiși, extrem de maleabili și să încerce foarte multe. Iar după ce termină facultatea să nu piardă timpul, să îl folosească eficient, să învețe lucruri noi, lucruri care i-ar putea ajuta în următoarele proiecte care ar putea apărea.

Sursa foto – PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro