Actorul George Burcea se află printre vedetele care vor participa în noul sezon al emisiunii „Ferma”, difuzată de PRO TV. Acesta a oferit, în exclusivitate pentru Unica.ro, câteva declarații despre această nouă experiență. De asemenea, el a vorbit despre divorțul de Andreea Bălan și femeile speciale din viața lui, precum și despre viața lui din punct de vedere profesional.
Cum ți se pare noua provocare “Ferma”?
Îmi place foarte mult să tratez orice experiență care mi se dă ca pe un lucru pe care-l fac pentru prima și ultima oară. Astfel am capacitatea de a mă concentra la maximum și indiferent de rezultat, să iau doar părțile bune de acolo. Deci, cred că pentru mine Ferma va fi “un nou inceput” și cred că acest nou început mi se cuvine datorită muncii pe care fac de minimum 17 ani, de când am plecat de acasă.
Ești perceput de public ca un “bad boy”, cum crezi că va arăta personajul interpretat de George Burcea în acest reality show?
Nu știu cum mă percepe lumea și nici nu este important pentru mine acest lucru, căci indiferent de ceea ce cred 50% de exemplu, va fi contrazis de alți 50%. Important este ca eu să-mi fac treaba cât mai bine, să muncesc la visul meu, să-mi îndeplinesc scopul pe care mi l-am propus acum mulți ani și, cel mai important, să mă mențin sănătos. Ce vă pot spune, însă, este că nu va fi un personaj Burcea, ci omul George Burcea.
Chiar dacă a fost un început de an destul de greu în industria noastra, am reușit să scot un nou spectacol, sunt pe final cu scrierea romanului biografic și, de curând, am terminat scenariul unui lung metraj bazat pe romanul mai sus menționat. Am realizat câteva reclame cu casa de producție pe care o am cu doi prieteni și, în octombrie, încep să filmez un lung metraj ca producător. Treabă este, sănătoși și puternici să fim.
Există o femeie în viața ta acum?
Da, există mai multe femei în viața mea cărora le datorez iubire, respect și protectie pentru tot restul vieții. O iubesc pe mama că m-a nascut și a avut grijă de mine, pe bunica pentru că m-a crescut și m-a învățat să fac enorm de multe lucruri care-mi prind bine acum și, bineînțeles, pe fosta soție căreia îi mulțumesc pentru cele două fetițe sănătoase și minunate pe care mi le-a oferit. Mai am două fetițe care vor deveni femei, iar rolul meu este acela de a încerca să le conduc pe un drum plin de dragoste și fericire. După cum vedeți, am multe femei în viața mea și sunt mândru de acest lucru.
Divortul tău de Andreea Balan este înca un subiect fierbinte. Cum ți-ai descrie starea emoțională acum – îndurerat, eliberat?
În România ești un subiect fierbinte (pentru presă), doar atunci cand te însori, faci copii, divorțezi sau mori. Din păcate, lucrurile care aparțin de domeniul în care activezi, contează puțin…spre deloc. Mie nu-mi place presa de scandal, iar în toată această perioadă nu am oferit nici măcar un singur interviu pentru că știam că ei vor diseca fiecare cuvânt spus de mine. Am preferat să văd de grija fetițelor cât de mult posibil, de teatru, film și scris, iar aceste lucruri mi-au dat o stare emoțională foarte bună. Pot spune că traversez una dintre cele mai bune perioade ale vieții mele. Fac exact ceea ce-mi place, am copiii sănătosi, persoanele dragi aproape, iar acum sunt la Ferma. Asta înseamnă fericire pură. Mulțumesc Lui Dumnezeu pentru tot.
Care este cel mai dificil aspect al vieții tale în momentul de față?
Sunt fericit și recunoscător pentru tot ceea mi se întâmplă zilnic. Este păcat să trăiesc într-o supărare continuă, iar peste un timp să spun că, de fapt “ era frumos atunci”. Haideți să primim și să ne bucurăm azi, nu mâine, nu poimâine.