Considerat cel mai rapid violonist din lume, David Garrett va evalua alături de bandul său pe 13 și 14 septembrie la Sala Palatului în cadrul turneului ”EXPLOSIVE-LIVE”. Am stat de vorbă cu artistul despre ce înseamnă un concert crossover, despre muzică și emoții și despre munca intensă din spatele scenei.
David, ai mai performat în România, pe scena Festivalului Enescu, dar de această dată ne pregătești ceva diferit. La ce să ne așteptăm de la concertele „Explosive Live”?
În afară de muzica clasică, mai am un interes special: concertele de tip „crossover” în care cânt împreună cu cinci dintre prietenii mei foarte buni și colegi de trupa. Ceea ce facem este să alcătuim împreună un show incitant din muzica ultimilor 400 de ani – de la muzică clasică la rock, pop și jazz – rearanjată de Franck van der Heijden, John Haywood și de mine. Vrem să aducem oamenii împreună să se bucure de muzică bună.
Combini muzica clasică cu pop și rock. Te consideri un pionier al acestui gen?
Este cu siguranță flatant atunci când cineva mă indică drept sursă de inspirație. Dar, până la urmă, eu am făcut întotdeauna ceea ce am simțit că vine natural și m-am bucurat de asta. Poate că într-o anumită măsură, am spart niște bariere, lucru de care sunt mândru.
Care este partea cea mai provocatoare atunci când te defineșți ca artist crossover?
Provocarea nu este neapărat să fii un artist crossover, ci să fii un artist. Mă consider un muzician clasic și atunci când ești muzician trebuie să fii demn și integru orice ai alege să faci. Asta este la fel de important pentru mine în toate proiectele, și în cele crossover deasemenea.
Muzica rock a fost importantă pentru tine în adolescență? Cum ai descoperit-o?
A devenit importantă pentru mine, probabil începând cu vârstă de 16-17 ani și cu atât mai mult de când m-am mutat de la părinții mei. Ei iubeau muzica clasică: mama a fost balerină, iar tată violonist. Dar odată ce am plecat de acasă, am devenit foarte entuziasmat în legătură cu toate genurile diferite de muzică și am început să ascult de toate.
Care au fost oamenii care ți-au influențat cariera?
Ar trebui să o numesc prima pe Ida Haendel, ea lucrat cu mine de când aveam 11 ani. Și probabil că pentru sutele de ore în care a lucrat cu mine nu a luat niciodată vreun ban. A fost studenta lui George Enescu, deci iată o conexiune importantă cu România. O altă persoană pe care aș vrea să o menționez este Itzhak Perlman, care a lucrat cu mine timp de patru ani la New York și care mi-a rafinat ideile despre muzică. Eric Ewazen a fost profesorul meu de compoziție la Juilliard. Dar sunt multe alte persoane care mi-au definit caracterul și viața. Familia mea, de exemplu, care întotdeauna a fost alături de mine și fără de care nu aș fi reușit nimic.
Ești cunoscut pentru că ai doborât ”recordul de viteză” la vioară. A fost ceva ce ți-ai propus sau doar o consecință naturală a repetițiilor intense?
Da, a fost chiar consecința naturală a muncii mele foarte intense. Nici măcar nu știam ce întâmplă în showul acela, până când cineva a pornit un cronometru și a spus: ”Go!” (râde).
Publicul vede doar de rezultatul final: concertul. Dar care este partea mai puțin cunoscută a muncii tale din spatele scenei?
De fapt, nu e vorba despre munca din spatele scenei, ci de munca zilnică pe care o faci timp de luni și ani înainte de a urca pe scenă. Probabil că cel mai simplu de explicat ar fi să o compar cu munca unui atlet. Dacă vrei să câștigi un maraton, alergi zilnic, te asiguri că duci o viață sănătoasă, că trupul tău este în cea mai bună formă și că ești mai rapid decât toți ceilalți. Asta înseamnă și că trebuie să te antrenezi mai mult decât toți ceilalți. Asta se aplică oricărui instrument. Dacă vrei să fii cu adevărat cel mai bun la acest joc, într-o lume foarte competitivă, trebuie să fii acela care muncește puțin mai mult decât restul.
Ce parte este mai importantă pentru tine, acuratețea tehnică sau exprimarea emoțiilor? Cum încorporezi sentimentele și emoțiile în ceea ce performezi?
Acuratețea tehnică trebuie să devină un dat. Fără ea, nu poți lăsa emoțiile să curgă liber. Desigur că atunci când vorbim despre muzică, emoțiile sunt cele mai importante. Dar nu ai cum să-ți exprimi emoțiile adecvat dacă nu știi să cânți.
Cum vezi viitorul muzicii clasice în era digitală, în care oricine își poate face o formație și-și poate pune muzica pe YouTube?
Cred că asta este o binecuvântare. O binecuvântare pentru orice talent și petru orice formă de artă – nu doar pentru muzica clasică, sau jazz, rnb, blues sau rocknroll. Pentru că astfel oamenii care sunt buni la ceea ce fac pot să fie auziți și vor fi auziți.
Cum ai descrie audiența perfectă?
Audiența perfectă ”se întâmplă” atunci când cânt bine.
Ai o rutină specială înainte de concerte?
Sunt câteva lucruri importante, cum ar fi să-mi fac încălzirea și să acordez vioara. Aș spune că rutina principala este să repet cum trebuie, cu săptămâni înainte de concert, și să devin foarte confortabil cu ceea ce voi cânta. Dar chiar înainte de a intra pe scenă, încerc să inspir și să expir și să-mi spun că mă voi bucura cu adevărat de muzica pe care urmează să o cant. Pentru că despre asta-i vorba!
În afară de muzică, ce alte pasiuni mai ai?
Cred că am o mare pasiune pentru viață, în general, și pentru frumusețe. Poate fi vorba despre o masă bună, despre a merge la un muzeu, a mă plimba pe străzi, a face puțin sport. Mă pasionează tot ceea ce ne aduce relaxare, ceea ce ne entuziasmează, ceea ce ne face inima să bată cu putere, ceea ce ne captivează din punct de vedere emoțional – astea sunt lucrurile de care mă bucur în viață.
Trei dintre compozitorii tăi favoriți?
Oh, asta e ca și cum m-ai pune să aleg între doar trei feluri de mâncare… Ca să îngustăm selecția, aș spune Johann Sebastian Bach în mod absolut, este ”Tatăl” a tot ceea ce știm astăzi din punct de vedere muzical. Apoi, Mozart, un geniu absolut. Beethoven, și aș putea continua, dar trebuie să ne oprim la trei…
Trei dintre sălile tale de concerte preferate?
Este foarte, foarte dificil să aleg, deoarece unele săli de concerte sunt minunate din punct de vedere vizual, iar altele din punct de vedere acustic. Din punct de vedere vizual aș spune Royal Albert Hall din London, Carnegie Hall din New York, și, evident, La Scala din Milano. Din punct de vedere acustic, Filarmonica din Berlin este extraordinară. Ar mai fi o sala nouă de concerte în Lucerne, care este grozavă, și Tonhalle din Düsseldorf.
Dacă ai putea să întorci în timp, unde și în ce epocă ți-ar plăcea să cânți?
Cu siguranță, acum! Nu-mi place să privesc înapoi în viață. Nu-mi place nici să privesc în viitor. Prezentul este tot ceea ce avem în viață, aici și acum. Următoarea clipă este cea mai frumoasă!
Foto: PR
Ultima modificare iulie 31, 2018 11:37 am