Au americanii o vorbă care se potriveşte Monicăi Columbeanu, pe care încerc să o adaptez: "De la haine ponosite, la lux". Cam aşa s-ar descrie şi parcursul vestimentar al divei de la Izvorani.De la Gabor la ColumbeanuMonica Gabor era doar o fată frumuşică din Bacău, cu o garderobă modestă, adecvată vârstei şi tendinţelor din acea vreme. Tendinţe de la târguri şi buticuri locale, nicidecum de pe podiumurile de modă!Tricouri simple din bumbac, maiouri de duzină cu vedere la buric, blugi de serie şi încălţăminte fără pretenţii.Cât despre look, destul de natural, cu sprâncene groase, pensate acasă, şi o coafură banală, pe care însă a păstrat-o ani la rând, până acum câteva zile, când s-a îndurat şi s-a lăsat pe mâna celebrei Anastasia Soare.Citeşte continuarea în pagina următoare!O altă MoniOdată cu miliardarul Columbeanu, o nouă etapă a început în viaţa Monicăi.Tranziţia nu a fost uşoară, însă al naibii de plăcută: hainele din vinilin s-au transformat în blănuri luxoase, genţile de muşama au fost înlocuite de creaţii de designer, un adevărat paradis vestimentar pe care Moni l-a trăit din plin!Chiar dacă, la început, ţinutele ei mai păstrau reminiscenţe vestimentare provinciale (vezi foto 1 şi cizmele cu vârf ascuţit şi toc cui!), în timp Moni s-a cizelat şi a prin gustul hainelor fine şi tehnica asortării lor.Câtă fericire îţi poate aduce o haină de blană albă asortată unor diamante delicate!Citeşte continuarea în pagina următoare!Diva Monica ColumbeanuDe profesie model de top, mămică dedicată dar şi soţie de miliardar, Monica şi-a ridicat standardele. Autobuzul din Bacău a rămas istorie, acum Bentley-ul fiind dulcea realitate.Termeni precum Hermes, Dior, Burberry sau Chanel au intrat în vocabularul ei de zi cu zi, iar garderoba a devenit demnă de un showroom de modă.Făcând o retrospectivă, ne dăm seama că viaţa Monicăi seamănă izbitor cu povestea Cenuşăresei.Singura diferenţă este că Moni l-a părăsit pe "prinţ" după ce acesta a transformat-o într-o doamnă veritabilă.Final!Foto: arhiva Ringier