Eva Herzigova a anunțat că are COVID-19. Modelul a povestit într-o postare pe rețelele de socializare ce simptome are și care este starea ei de sănătate.
Eva Herzigova, în vârstă de 47 de ani, cunoscută drept una dintre cele mai frumoase modele ale lumii, a anunţat joi seară pe Instagram că are COVID-19.
Citește online gratuit numărul de ianuarie al revistei Unica AICI.
„De trei zile… totul a început cu frisoane incredibile şi oboseală fizică. Mă odihnesc cât de mult pot şi noi simptome apar în fiecare zi. Sunt recunoscătoare că trupul meu luptă puternic. Am realizat cât de folositor este să primeşti acasă mâncare gătită pentru că şi gătitul a devenit o provocare”, a scris celebrul model de origine cehă.
Eva Herzigova este una dintre figurile emblematice ale industriei fashion, care s-a făcut remarcată în anii ’90. Supermodelul are acum 47 de ani, dar este încă activă în domeniu. Ea este logodită cu omul de afaceri italian Gregorio Marsiaj cu care are trei băieţi.