Marţi, 22 mai, are loc prima semifinală Eurovision 2012, cea în care va concura şi Mandinga, cu piesa „Zaleilah”. Principalul adversar este o trupă de bunicuţe din Rusia.
Pentru a putea concura în finala de sâmbătă, 26 mai, Mandinga trebuie să se claseze în primii 10 din cei 18 semifinalişti ai acestei seri şi probabil că vor reuşi fără probleme, având în vedere că au pregătit un spectacol pe cinste. Coregrafia este spectaculoasă, iar solista, Elena, va purta o rochie foarte sexy semnată maria Lucia Hohan. Iată show-ul de la a doua repetiţie.
Reprezentaţii României intră în concurs cu numărul 6 şi sunt printre favoriţi, fiind cotaţi cu a doua şansă la câştigarea semifinalei, după Rusia.
Aşadar, principalul adversar al celor de la Mandinga în această semifinală este Buranovskie Babushki, un grup de bunicuţe între 43 şi 76 de ani, care provin din satul rus Buranovo şi cântă atât în engleză, cât şi în limba Udmurt. Iată piesa lor, ”Party for Everybody”.
Printre adeversarii puternici ai celor de la Mandinga se mai află Eleftheria Eleftheriou din Grecia, Pasha Parfeny din Moldova, trupa Jedward din Irlanda, dar şi tânăra Iris din Belgia care cântă o baladă romantică.
Reprezentanta statului San Marino intră în concurs cu o piesă în pas cu vremurile, numită ”The Social Nework Song” – ”Cântecul reţelei sociale”.
Foto: arhiva Libertatea