Enrique Iglesias a fost tot timpul discret cu viața sa personală și a adoptat această atitudine încă de la începuturile carierei sale în muzică, însă, de când a devenit tată, se pare că artistul s-a schimbat radical.
Enrigue Iglesias a devenit mult mai sensibil și nu mai evită subiectele legate de viața sa personală. De curând acesta a făcut câteva dezvăluiri emoționante despre familia sa și a mărturisit cu sinceritate că nu se aștepta ca relația cu Anna Kournikova să dureze atâta timp: „Eu și Anna suntem împreună de 15 ani, da, este o perioadă lungă și ca să fiu sincer, recunosc că nu mă așteptam să pot sta într-o relație atâția ani. Anna este amuzantă, luptătoare, independentă și aș mai putea adăuga multe calități.” – a măsrturisit Enrique Iglesias la un post de televiziune, conform Tv y Novelas.
Întrebat despre gemenii săi, Nicholas și Lucy, dar și despre rolul său de tată, Enrique Iglesias a declarat: „Este o etapă foarte frumoasă. Deja acum, chiar dacă sunt la studio, când se face 8 seara mă grăbesc să ajung acasă. Sunt fericit! Lumea mea se învârte în jurul lor, nu mă mai interesează nimic altceva în afara lor” – a declarat artistul care a adăgat: „Mi-ar plăcea să fiu prieten cu copiii mei, mai ales când vor ajunge la vârsta de 12, 13, 14, 15 ani, însă din ceea ce am văzut eu la prietenii mei și la cei din jur, aceasta este etapa când copiii fug de părinții lor. Mi-aș dori să nu vină niciodată acea vârstă!”
Cât despre căsătoria cu fosta tenismenă, Anna Kournikova, Enrique Iglesias a explicat într-un interviu acordat în urmă cu o lună revistei Quien care este motivul pentru care nu au făcut încă pasul către altar: „Căsătoria nu definește fericirea într-un cuplu. Asta nu înseamnă că sunt contra căsătoriei. Nici pe departe! Mi se pare minunat să faci acest pas, dacă asta îți dorești cu adevărat. Ceea ce vreau eu să punctez este că actele nu te fac mai fericit. Cunosc soți și soții care sunt triști în mariajul lor. Dacă nu te căsătorești nu este nimic ciudat, nu înseamnă că nu o să fii fericit și dacă o faci, nu înseamnă că te vei apropia mai mult de partener.”
Citește și – Îl știi din Beverly Hills, dar acum este de nerecunoscut. Cum arată Luke Perry la 51 de ani
Citește și – Meghan Markle se pregătește să devină mamă
Sursă foto: Hepta
Ultima modificare septembrie 17, 2018 2:30 pm