Enrique Iglesias a devenit pentru a treia oară tată pe 30 ianuarie 2010, când iubita sa, Anna Kournikova, a adus pe lume o fetiță. Acum, artistul a dezvăluit numele micuței.
Enrique, în vârstă de 44 de ani, a decis să dezvăluie întregii lumi numele pe care fetița sa îl va avea. Cântărețul și fosta tenismenă și-au numit fetița Mary, însă de asemenea va fi cunoscută ca Masha, pentru a onora rădăcinile rusești ale mamei sale.
Artistul a confirmat nașterea fiicei sale pe Instagram, pe 13 februarie.
„Raza mea de soare 30:01.2020”, a scris el alături de o imagine în care apare ținându-și în brațe copilul nou-născut.
Enrique Iglesias și Anna Kournikova mai au împreună doi copii, gemenii Lucy și Nicholas, în vârstă de doi ani.
Vorbind despre această nouă experiență, cântărețul a declarat pentru Entertainment Tonight: „Nu dorm, dar mă distrez de minune! Nu aș schimba nimic!”
De asemenea, el a recunoscut că atât lui cât și iubitei sale le place că le-au dăruit gemenilor o surioară.
„Există o diferență de doi ani, așa că am fost puțin speriat. Mă gândeam: ”Cum vor reacționa?”. Și am și doi câini așadar în casa mea este haos”, a mai spus Enrique pentru People.
Totodată, Iglesias a afirmat că urmează să plece într-un turneu alături de Ricky Martin, care are patru copii. Iar acesta din urmă i-a dat câteva sfaturi.
„Este greu. Estre greu, dar este realizabil”, a mai spus Enrique Iglesias.
Vezi în Galeria FOTO mai mult eimagini cu cei trei copii ai lui Enrique Iglesias și Anna Kournikova.