Victor Ponta (52 de ani) și Daciana Sârbu (48 de ani) au decis să pună punct căsniciei de aproape două decenii. Cei doi au împreună doi copii – unul biologic și unul adoptat. Iar politicianul mai are un fiu din fosta căsnicie.
Cuprins
Cuprins
Maria a venit în viața familiei Ponta în 2020
Victor Ponta și Daciana Sârbu s-au căsătorit în 2006. Fiica lor, Irina (16 ani) a venit pe lume în 2008. Iar Andrei (23 de ani), fiul lui Victor Ponta din relația cu fosta soție, Roxana, s-a născut în 2001, cu cinci ani înainte ca părinții lui să divorțeze.
În 2020, Victor Ponta și Daciana Sârbu au luat o decizie importantă pentru familia lor, la care nu se aștepta nimeni. Cei doi și-au mărit atunci familia cu încă un copil, o fetiță pe nume Maria, care la vremea respectivă avea 6 ani. Andrei și Irina au fost din start entuziasmați de vestea că vor avea o surioară și au primit-o acasă cu multă bucurie.
„Andrei a spus că ‘Sigur, sunt pregătit să îi dau camera mea. Irina a spus că vrea să fie fată ca să aibă o parteneră și să nu îi dăm camera ei. Ea și-a dorit foarte mult o soră și era fericită. Nu știa ce o așteaptă exact, dar având suportul lor lucrurile au mers și mai ușor” – povestea Daciana Sârbu în podcastul lui Mihai Morar acum ceva timp.
Citeşte şi: Victor Ponta și Daciana Sârbu au divorțat după 19 ani de căsnicie. Cu cine au rămas copiii cuplului
Citeşte şi: Daciana Sârbu, mărturisiri neștiute despre fiica adoptată: „Adaptarea este foarte grea de ambele părți”
Procesul de adopție nu a fost simplu și a durat o vreme, dar în cele din urmă s-a încheiat cu succes, spre fericirea celor doi politicieni.
„Este normal să dureze pentru că se explică în ce situații poți să te afli. Nu este ușor. Ți se spune tot ce poate fi mai rău ceea ce este foarte bine, este extraordinar. Mulți nu se așteaptă la ce urmează. Tocmai de aceea există acest proces, există psihologi care te pregătesc pentru adopție înainte de orice. Procesul se finalizează cu acest atestat pe care poți să îl primești sau nu. Experiența celor ce evaluează îi poate duce la concluzia că o familie nu este pregătită și sunt sigură că s-a întâmplat” – a mai spus fosta soție a lui Victor Ponta.
Daciana Sârbu: „Nu ne-am dorit un copil perfect, nu ne-am dorit o situația ideală”
Maria a fost aleasă din lista cu tineri greu adoptabili, pentru că singura dorință a fostului cuplu era ca noul membru al familiei să fie fată, așa cum și-a dorit Irina. Daciana Sârbu a spus că a simțit din prima că Maria este fetița care va face parte din familia lor. Și prima interacțiune cu fata a fost una memorabilă.
„Când am văzut-o prima dată am spus că este o asemănare mult prea evidentă și îi râdea toată fața. Am zis că e un copil vesel. Le-am și spus că nu vreau să mai vedem pe altcineva. Am găsit un chip comun care radia bucurie și așa este. Este cel mai vesel copil.
Nu ne-am dorit un copil perfect, nu ne-am dorit o situația ideală. Ne-am dorit să putem oferi iubire pentru că aveam de oferit și trecând prin câte am trecut noi ca familie, nu am considerat că o situație dificilă ar fi fost așa imposibil de dus. Am luat decizia într-un punct în care experiența atâtor ani grei ne-a făcut să spunem că putem duce orice situație chiar dacă îți ia mai mult timp, mai mult efort, chiar dacă trebuie să muncești toată viața să-i corectezi niște lucruri”, a mai spus Daciana, în discuția cu Mihai Morar.
Procesul de adaptare în noua familie a fost anevoios
Adaptarea în noua familie nu a fost ușoară pentru niciuna dintre părți și a fost nevoie de multă înțelegere pentru ca Maria să se poată simți liniștită și fericită în noua familie.
”Noi am pornit pe acest drum asumându-ne că vom trăi alături de ea toate traumele prin care a trecut, așa se creează legătura. Adaptarea este foarte grea de ambele părți, pentru că nu te aștepți la atâta furie, la atâta durere, și nici nu te aștepți să oglindească în tine lucruri pe care, nu știu, ori nu le știai, ori n-ai vrut să le vezi și acum, iată, se pun pe masă, toți își pun suferințele si le tratăm împreună” – a explicat Daciana Sârbu, cu o altă ocazie, în emisiunea „40 de întrebări” cu Denise Rifai.
Apoi a urmat o altă mare provocare pentru Daciana și Victor Ponta când au trebuit să ajute fata să se adapteze la grădiniță. În plus, a fost nevoie de timp și ca ea să înțeleagă că din clipa în care a ajuns în casa familiei Ponta, nimeni nu o va mai lua de acolo.
„Se gândea că am luat-o și unde o ducem. Degeaba îi explici unui copil că eu vin la ora 3 și te iau. Maria își lua ghiozdanul și fugea, după prima oră își făcea bagajul și pleca din clasă pentru că voia acasă. Veneam, discutam la poartă, îi explicam că sunt acolo, că o aștept. E un proces pe care l-a înțeles până la urmă. Cu trecerea timpului a câștigat mai multă siguranță, a înțeles că acela este căminul ei și că nu mai plecăm nicăieri. A trebuit să îi repet de multe ori lucrul acesta” – i-a mai povestit Daciana lui Mihai Morar.
”Maria a scos din mine frici foarte multe frici”
Pe tot parcursul procesului de adaptare a Mariei în noua sa familie, Dacian Sârbu spune că a realizat că a scăpat de una dintre cele mai mari frici pe care le avea – când simțea că nu ar fi o mamă bună.
”Maria a scos din mine frici foarte multe. Frica aceea că nu pot fi o mamă bună. Și, da, au fost momente când am simțit că nu pot fi o mamă bună. Și le-am depășit împreună cu ea și cu cei din familie, bineînțeles, că am fost o echipă încă de la început. E o lecție pe care am primit-o de la Maria, că lucrurile nu se întâmplă cât de repede vrei tu” – a mai adăugat fosta soție alui Ponta, în emisiunea de la Kanal D.
Foto – Instagram
Ultima modificare ianuarie 22, 2025 12:19 pm