Emily Burghelea (23 de ani) și-a revenit spectaculos după nașterea celui de-al doilea copil.
Vedeta de televiziune a devenit mamă pentru a doua oară pe 20 ianuarie 2023, când a adus pe lume un băiețel. Ea și soțul ei, Andrei, mai au o fetiță, Amedea, în vârstă de un an și 10 luni.
Nu a trecut nici o lună de la naștere, că Emily Burghelea și-a recăpătat forma fizică de dinainte de a rămâne gravidă. Fosta prezentatoare de la Pro TV a postat pe pagina ei de Instagram câteva imagini cu ea și cu noul membru al familiei. Emily s-a fotografiat în oglindă, purtând o pereche de pantaloni de pijama și o bustieră neagră. Silueta vedetei este impecabilă, ca și cum nu ar fi trecut niciodată prin două nașteri.
Vezi în galeria FOTO cum arată Emily Burghela la nici o lună după ce a născut!
Emily Burghelea a născut natural și a mai publicat până acum poze cu fizicul ei care și-a revenit rapid după aducerea pe lume a copilului. Chiar a soua zi după naștere, Emily a publicat o poză în care se vede încă burtica de gravidă, mândrindu-se cu fizicul ei.
„Cam așa arată corpul meu, la fix o zi după naștere! Nu vă imaginați ce febră musculară am! Mă doare fiecare mușchiuleț din corp, în momentul expulziei încordezi și mușchi de care nu știai că există EFECTIV! Dar heeeei! Sunt recuperată aproape în totalitate!
Nașterea naturală este o minune, atât pentru mamă, cât și pentru bebeluș, dacă puteți alege, vă încurajez să alegeți nașterea naturală, fetelor! Să nu vă fie teamă! Cu Dumnezeu în suflet nimic rău nu se poate întâmpla! CURAJ!” – a explicat ea într-o postare pe Instagram.
La câteva zile după naștere, Emily Burghelea s-a confruntat cu furia laptelui, a avut febră, frisoane și durer musculare foarte mari.
„Am crezut că mi se termină viața!”
Tot în mediul online ea a anunțat că s-a dus la doctor pentru că i-a fost foarte rău.
„Nu vă puteți închipui cât de rău a putut să-mi fie aseară. Am crezut că mi se termină viața. Mă simt mai ok acum. Am ajuns la urgență în mijlocul nopții și a fost groaznic. Nu am trecut prin asta niciodată în viața mea. Nu puteam să îmi controlez corpul. Tremuram și plângeam.
A fost absolut groaznic. Am ajuns la urgență și nu prea are nimeni soluție pentru problema asta. Chestia asta cu febra laptelui trebuie tratată cu seriozitate”, a spus vedeta la momentul respectiv.