EXCLUSIV / Emily Burghelea, despre cel mai stânjenitor moment trăit la filmări. „Mi-a fugit pământul de sub picioare!” Ce a pățit prezentatoarea

.

Emily Burghelea (23 de ani) trece printr-o perioadă minunată în viața ei. Tânăra se bucură din plin de noul proiect profesional în care este implicate, acela de a prezenta emisiunea ”Vorbește Lumea”, de la Pro TV, împreună cu Majda și Cosmina Păsărin, iar recent a aflat că va deveni mamă pentru a doua oară. Emily Burghelea ne-a dezvăluit, în exclusivitate, cât de împlinită se simte în sânul familiei frumoase pe care o are, dar ne-a povestit și câteva lucruri interesante pe care nu mulți le știu și o experiență mai delicată trăită pe platourile de filmare.

Cum te simți la ”Vorbește lumea”? Cum te înțelegi cu colegele de platou?

La ”Vorbește Lumea” mă simt ca acasă, m-am acomodat rapid și deja pot spune că suntem o mare familie! Mă trezesc în fiecare dimineață entuziasmată, sunt mult mai organizată, echilibrată, mi-am stabilit un program foarte bine pus la punct și chiar pot să le fac pe toate pentru că îmi place ceea ce fac, și fac totul cu multă pasiune! Cu colegele mele de platou mă înțeleg perfect! Deși la prima vedere ai putea crede că trei femei de vârste diferite, cu mentalități diferite, pot avea destul de puține în comun, noi trei ne contopim perfect și suntem în permanență curioase cum se văd lucrurile din perspectiva celeilalte, am format un grup unit ,iar asta mă face să mă simt în largul meu!

Se întâmplă să mai fie și momente tensionate în show? Dacă da, de la ce pornesc și cum le rezolvați?

Tensiunea există fără dar și poate pentru că o emisiune live se bazează pe ”tensiune”, dar este o tensiune frumoasă, o adrenalină ce mie una îmi hrănește sufletul, când beculețul roșu se aprinde simt că pulsul îmi atinge cote maxime și sunt pregătită de show! Am trecut prin multe de când a început noul sezon Vorbește Lumea, mi s-a făcut rău în direct și așa am aflat că sunt însărcinată, am rămas fără prompter și a trebuit să improvizez, am învățat să jonglăm cu micile încercări provocatoare și să le transformăm cu ajutorul prezenței de spirit în evenimente amuzante, plăcute, și interesante pentru cei ce privesc emisiunea!

Povestește-ne o întâmplare mai delicată/stânjenitoare trăită pe platourile de filmare.

Ok, am să vă povestesc ceva foarte, foarte delicat, această situație este de-a dreptul inedită, amuzantă și puțin stânjenitoare chiar!

Să ne imaginăm… 15 minute până la live, Emily îmbrăcată, aranjată, coafată, se duce ca o prințesă să se cableze, o ajută colegii de la sunet și este gata de direct! 10 minute până începe emisiunea…..Mă simțeam atât de bine îmbrăcată în ziua aceea, abia așteptam să văd cum se vede ținuta pe ecrane! Când am ajuns în lumina reflectoarelor am avut o surpriză, rochița mea era mult mai transparentă decât în culise iar prin ea se zărea… tot! Nu aveam sutien pe mine și nu aveam sutien nici la mine, iar când am realizat asta m-am panicat instant mai ales pentru că fetele din producție mi-au spus de mai multe ori că acest articol vestimentar trebuie să fie nelipsit…. Mi-a fugit pământul de sub picioare, m-am uitat la Majda și i-am spus AJUTOR! 7 minute până la live…. Majda alerga pe scări către cabina de probă, eu trăgeam de fermoarul rochiei și o urmam întocmai, a început o ploaie cu haine pentru că imediat cum a ajuns în cabină Majda a început să scormonească într-o valiză ca să găsească un sutien…. Și l-a găsit! Mi l-a dat… și ne-am întors la timp în platou pentru a le spune bună dimineața telespectatorilor! Un moment memorabil pentru mine!

Ce părere ai despre scandalurile autohtone și internaționale legate de hărțuirea sexuală în industria media? Ți s-a întâmplat vreodată să treci prin așa ceva de când lucrezi în acest domeniu?

Nu sunt tocmai la curent cu scandalurile internaționale legate de hărțuirea sexuală, poate că nici nu vreau să fiu, le evit pentru că mă afectează foarte tare subiectele legate de femeile hărțuite/abuzate, mă încarcă negativ, mă simt neputincioasă, pentru că vreau să ajut dar nu am cum… Subiectele despre femei, copiii, bătrâni și animalele. Nu suport să aud că o femeie trece prin așa ceva, nu accept să se întâmple așa ceva în jurul meu iar dacă sesisez astfel de cazuri sunt dispusă să lupt până în pânzele albe pentru a ajuta femeia respectivă. Îi mulțumesc lui Dumnezeu, nu mi s-a întâmplat să trec prin așa ceva!

Citeşte şi: Cum s-au cunoscut Jojo și Paul Ipate. „Nu a fost dragoste la prima vedere”

Să trecem la viața personală. Te simți împlinită? Este ceva ce-ți lipsește din viața personală?

Îi mulțumesc lui Dumnezeu în fiecare secundă pentru familia minunată pe care mi-a dăruit-o, când o țin în brațe pe Amedea, fetița mea simt că lumea este completă, Andrei este cel mai bun soț din Univers, nu am întâlnit pe acest pănânt un om mai iubitor și mai grijuliu ca el, îl iubesc din adâncul sufletului meu și îi sunt recunoscătoare că există! Fetița noastră seamănă perfect cu el, este o minunăție iar acum, când un alt copilaș este pe drum, inima mea zburdă! Este tot ce mi-am dorit vreodată. O familie iubitoare, închegată, unită, numeroasă! Suntem tineri dar prețuim lucrurile care contrază cu adevărat în viață, familia, iubirea, împlinirea sufletească, acestea sunt pe primul plan pentru noi de fiecare dată, asta ne hrănește sufletul și ne dă putere astfel încât să le putem face pe toate!

Care este cel mai dificil moment prin care ai trecut de când ești mamă?

Cred că pentru orice mamă momentele în care puiul nu se simte bine sunt momente critice, prima febră pe care a făcut-o Amedea a fost pentru mine un capăt de lume mai ales că era noapte. Am învățat ușor ușor cum stau lucrurile, am învățat ce trebuie să fac, cum trebuie să fac, iar acum nu mă mai sperie o ”nimica toată”, însă atunci, prima dată, a fost groaznic!

Cât de mult și cum se implică soțul tău, Andrei, în creșterea fetiței?

Andrei nu este implicat, este FOARTE implicat și fără ajutorul lui nu aș fi putut să realizez nici măcar 5% din tot ce am făcut până acum de când am devenit mămică! Nu aș fi putut să accept provocarea Vorbește Lumea, nu aș fi reușit să termin facultatea anul acesta, să-mi dau licența.

Citeşte şi: Bodyguardul Prințesei Diana, singurul supraviețuitor al accidentului din 97, în public după o lungă absență. Cum arată și ce face acum

De când era în plan cel de-al doilea copil?

A fost o perioadă, când Amedea era mai micuță în care ne-am dorit mult să mai avem un copilaș, am lucrat la ”proiect” însă nu a fost să fie atunci, nu am rămas însărcinată rapid, cum s-a întâmplat la Amedea. La Amedea ne-am propus să avem un copilaș iar în două săptămâni am rămas gravidă, ei bine de această dată nu a fost așa, a fost o perioadă în care făceam teste de sarcină în fiecare săptămână, dar nu a fost să fie atunci! Ne-am lăsat în voia lui Dumnezeu, ne-am relaxat și l-am rugat să ne mai trimită un copilaș la momentul potrivit! Așa a și făcut… când ne așteptam mai puțin! Acum sunt însărcinată cu cel de-al doilea copil!

Ce s-a schimbat în viața intimă de cuplu de când ați devenit părinți? Mai aveți timp și doar pentru voi doi?

De când am devenit părinți, viața noastră de cuplu este mai frumoasă ca niciodată, simt că am înflorit de când am născut-o pe Amedea, mă simt femeie, iar o femeie știe să facă în așa fel încât să aibă timp pentru toate!

Cum a început povestea ta de dragoste cu Andrei? Cum te-a cucerit?

Andrei a fost singurul om de care eu m-am îndrăgostit la prima vedere! Am simțit din prima clipă că el este alesul, am simțit că el este jumătatea mea, îmi plăcea atât de tare de el încât îmi era teamă să mă apropii, să discut cu el de frică să nu mă îndrăgostesc prea tare și să sufăr… Un sentiment nemaiîntâlnit de mine până în acel moment. Între noi a fost o lungă perioadă de tatonări, iar când mă gândesc că acum formăm o familie… mi se face pielea de găină!

Te-ai confruntat până acum cu depresia, anxietatea sau alte astfel de tulburări emoționale?

De fel sunt o persoană veselă, energică, pozitivă, toate aceste caracteristici fac parte din personalitatea mea și nu aș fi crezut că se poate întâmpla vreodată ceva cu mine și cu firea mea însă am trecut la câteva luni după naștere printr-un episod de tulburare emoțională care a apărut din senin, fără să fi fost provocat de ceva anume, am intrat brusc pentru o perioadă scurtă cu capul într-un nor negru, de unde simțeam că nu mai am ieșire, însă Andrei a sesizat la timp că ceva nu este în regulă cu mine, mi-a oferit tot suportul de care aveam nevoie am apelat și la un psiholog și mi-am revenit rapid. Am înțeles că astfel de episoade sunt din cauze hormonale, am înțeles că multe femei se confruntă cu astfel de stări și îmi doresc ca mămicile care trec prin asta să ceară ajutor pentru că este o problemă destul de gravă care netratată se poate agrava rapid!

Citeşte şi: INTERVIU. Dana Rogoz ne-a spus care sunt valorile pe care își dorește să le transmită copiilor ei

Care este cea mai mare dramă prin care ai trecut până acum?

Pierderea străbunicii mele a fost pentru mine o adevărată dramă, am iubit-o enorm pe mamaia, am copilărit cu ea în curte, îmi făcea toate poftele și era o persoană foarte importantă pentru mine… Își dorea mult să mă vadă mireasă, însă nu a mai apucat…. Daca ar mai fi trăit câțiva ani…

Cum ți-ai câștigat primii bani?

Am avut norocul să îmi urmez visul de mică, la doar 18 ani intram în competiția ”Bravo, ai stil!” și acesta a fost primul pas către o carieră în televiziune și primul ”job”.

Ce pasiuni ascunse ai?

Îmi place să fac ordine și mă calmează să așez lucruri la locul lor, sunt pasionată de design-ul interior, îmi place să citesc despre parenting, dezvoltare personală, îmi place să stau în cadă și să-mi fac ritualuri de frumusețe

Spune-ne ceva ce lumea, încă, nu știe despre tine.

Am o colecție cu șervețele de masă, când eram mică îmi plăcea să le găsesc pe cele mai frumoase și să le pun în cutia mea frumos decorată, specială pentru șervețele deosebite! Îmi place să am colecții, în general, dar colecția cu servețele de masă este ceva special, mai ales că îmi amintește de diverse momente din copilăria/adolescența mea!

Care este cel mai scump articol vestimentar pe care îi în șifonier? Și cât a costat?

Am câteva piese de brand în șifonier, însă am și foarte multe piese deosebite de la SH spre exemplu și culmea, de piesele vintage cu poveste sunt mai atașată decât de piesele scumpe pentru că în viață mereu mi s-a părut mai interesantă povestea decât valorea! Perechea mea preferată de jeansi este de la SH a costat 50 de lei și este dintr-un material cum rar mi-a fost dat să văd! Cred că cel mai scump articol vestimentar ar fi o geantă primită de la soțul meu, mi-a făcut-o cadou la nașterea fetiței noastre însă nu știu exact cât valorează, nu are un preț fix, îi crește valoarea și chiar pot spune că este o investiție bună! Nu o port prea des, îmi este teamă să nu o stric, prefer în schimb o geantă mare mare și încăpătoare în care să pot transporta în voie biberoane și scutece fără griji!

Cum te menți într-o formă excelentă – ai ritualuri de frumusețe, urmezi vreo dietă?

Am un stil de viață foarte antrenant, nu stau locului o clipă, îmi place să le fac pe toate și nu mă dau în lături de la nimic, am 23 de ani, poate la vârsta mea alte fete se distrează, copilăresc, eu am ales să muncesc pentru visul meu de mică, fără oprire iar asta m-a ținut mereu în formă! Imediat după naștere mi-am revenit rapid pentru că am făcut sport până în cea de-a 8-a lună de sarcină și nu am luat mult în greutate, iar acesta a fost un avantaj! Cele câteva kg pe care inevitabil le dobândești le-am dat jos rapid după naștere, am alăptat și am fost non stop cu cea mică, până la un anișor perioadă în care am ars multe calorii! Cea mai bună dietă? Ai grijă integral de un bebeluș! Nu-ți mai trebuie nimic! Îmi plac și cremele, rutinele, băile lungi în cadă, îmi place mult industria de ”self care” și le fac pe toate când am timp însă… nu prea am timp în general!

Foto – Facebook

Ultima modificare august 30, 2022 2:11 pm

PE ACELAȘI SUBIECT
    
Vedete din Romania Vedete internationale