Emilia Popescu, destăinuiri despre serialul în care joacă și relația cu fiica ei, Maria: „Mă bucur că nu a vrut să facă actorie”/ Exclusiv

.

Emilia Popescu a revenit pe sticlă în comedia „Lasă-mă, îmi place! Camera 609″, la Antena1, într-un rol savuros, care face din nou dovada talentului ei. Emilia Popescu este soția lui Mihai Călin, care îi este partener de scenă și la Teatrul Naţional, și mama lui Victor ( Matei Negrescu) așa că situațiile comice nu lipsesc.

Simpatica actriță a făcut mai multe destăinuiri într-un interviu exclusiv pentru UNICA.RO. Am povestit cu Emilia Popescu despre proiectul de la Antena 1, momentele frumoase, dar și cele mai grele din carieră, fiica ei, Maria, și drumul ales, semnificația bijuteriilor pe care le poartă și întâlnirile cu Ștefan Bănică Jr. pe scenă.

Emilia Popescu: „Îmi iubesc foarte mult soțul din serial”

Emilia Popescu poate fi văzută în producția „Lasă-mă, îmi place! Camera 609„, la Antena1, o producție cu multe schimbări de situație. „Un rol incitant, o distribuție foarte bună. Când ai așa un grup de colegi cu care te înțelegi, cu care ești complice, e foarte important să ai același limbaj și același motor. E foarte plăcut.

Sunt o soție geloasă, pentru că Mihai a fost destul de crai, dar avem o căsnicie lungă, plină de umor, de tandrețe. Chestia asta cu gelozia la ea a devenit dintr-o chestie acerbă la tinerețe, e vie, încă adevărată, ceea ce este un semn de iubire. Îl iubește foarte mult. Îmi iubesc foarte mult soțul din serial”, mărturisește Emilia Popescu.

Citeşte și: Fiica actriței Emilia Popescu a împlinit 27 de ani! Cu ce se ocupă Maria și cine este tatăl ei

Citeşte și: Anda Sârbei, protagonista din „Lasă-mă, îmi place! Camera 609″, trăiește o iubire inedită în viața reală: „Eu am inițiat totul”/ Exclusiv

„Asociez întotdeauna bijuteriile cu ce am de făcut, cu filmul, spectacolul, ocazia”

Emilia Popescu vine pe ecran și cu alt look. Marea actriță e de această dată blondă. „Am perucă. E puțin mai comod și e într-un fel așa”, mărturisește ea.

O relație specială are actrița și cu bijuteriile pe care le poartă, fie că e vorba de rolul din serial sau de cel de la teatru. „Am anumite bijuterii pe care le port în spectacole. O anumită bijuterie, la un anumit spectacol. Dacă le uit, e ca și cum nu mai știu nimic. Asociez întotdeauna bijuteriile cu ce am de făcut, cu filmul, spectacolul, ocazia, dacă sunt primite de la cineva”, mai spune Emilia pentru UNICA.RO.

Deși e într-o formă de zile mari, actrița vrea să mai scape de câteva kilograme. „M-am îngrășat. Din păcate, pandemia și-a spus cuvântul. Încerc să revin la o formă mai bună. Evit pâinea, grăsimile, atât cât pot. Plăcerile mă ajută să depășesc perioadele grele sau de oboseală și atunci când îmi face foarte multă plăcere și bine psihic să mănânc câte ceva, atunci o fac”, susține ea.

Citeşte și: Ana Bodea din serialul „Lia – soția soțului meu”, vacanță în Croația alături de iubitul ei celebru: „Simt că visez, viața mea e minunată”/ Exclusiv

Emilia Popescu: „Au fost perioade durere pentru breasla noastră”

Emilia Popescu recunoaște că proiectele din televiziune i-au mărit puțin veniturile. În rest, au fost multe perioade grele. Acum situația s-a mai îmbunătățit. „Partea financiară m-a afectat foarte mult. Am avut proiecte în televiziune, dar nu sunt averi. Au fost perioade dureroase pentru breasla noastră. Acum sunt niște salarii mai decente. Acum e o situație bună financiar, dar da, am avut greutăți, ca toată lumea”, mai spune vedeta pentru UNICA.RO.

Emilia Popescu a fost căsătorită o singură dată și are o fiică, care astăzi are 27 de ani. E fericită că Maria nu i-a călcat pe urme și are succes într-un alt domeniu de activitate. „Mă bucur că nu a vrut să facă actorie, pentru că e greu, și pentru o femeie e și mai greu. A făcut pictură, grafică, acum face design vestimentar. A început cu costumele la teatru. Sunt foarte mândră de ea”, adaugă Emilia Popescu.

Fiica actriței are o relație bine sudată, iar Emilia abia așteaptă să îmbrățișeze rolul de soacră și de bunică și în viața reală: „Soacră, bunică, Doamne ajută! Să fim sănătoși. Mi s-a spus că sunt cool, cea mai cool, a fost un compliment”, ne mărturisește actrița.

Citeşte și: Loredana Groza, pregătită pentru rolul de soacră: „Elena îmi povestește tot. Sunt confidenta ei” / Video exclusiv

Citeşte și: Schimbările alimentare făcute de Loredana Groza: „Sunt ca Djokovici”. Cum se menține la 53 de ani / Video exclusiv

Emilia Popescu, despre cupletele cu Ștefan Bănică: „Am vrea să continuăm, dar nu ține doar de noi”,

Și-ar dori să continue cupletele cu Ștefan Bănică, pentru că momentele pe care le-au avut, cel mai recent anul trecut de Crăciun, au avut mare succes, dar admite că acest pas nu ține doar de ei.

„Mi-e dor de perioada Dansez pentru tine, pentru că a fost o emisiune foarte frumoasă. Lungă în timp. Dar mergem înainte. Acum avem bucuria asta să lucrăm împreună, o mână de oameni, și sper să ne iasă un proiect frumos.

Cu Radu Ștefan am fost la Te cunosc de undeva și cu Ștefan Bănică, partenerul meu de-o viață, am avut un moment de Crăciun anul trecut, și a avut mare succes. Am vrea să continuăm, dar nu ține doar de noi”, mai spune Emilia Popescu.

Foto: Facebook, Antena1, arhivă

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton