Emeli Sandé s-a logodit cu iubita sa

.

Emeli Sandé s-a logodit cu iubita sa, Yoana Karemova, după ce, în urmă cu câteva luni și-a dezvăluit orientarea sexuală. Artista britanică a făcut marele anunț prin intermediul unei postări pe rețelele de socializare.

Cântăreața a postat o imagine în care apare extreme de fericită, cu un inel cu o piatră roșie pe degetul inelar.

„Am spus DA”, și-a anunțat ea fanii.

Prietenii lui Emeli au reacționat imediat: „Mă bucur atât de mult pentru amândouă”, „Felicitări fată frumoasă”.

Artista a declarat în luna martie că este îndrăgostită de o femeie, precizând că este vorba de pianista Yoana de la care învăța muzică clasică.

„Ne-am întâlnit prin intermediul muzicii. Și sunt cu singuranță mai fericită ca oricând. Mă simt grozav”, spunea ea la începutul anului.

O lună mai târziu, Sandé a spus că în sfârșit poate fi ea însăși, după ce a anunțat că este lesbiană.

„Este pentru prima dată când mă simt eu însămi, mă accept așa cum sunt, este pentru prima data când mă simt văzută de cineva la un nivel foarte profund”, spunea ea în aprilie.

Emeli Sandé a fost căsătorită în trecut cu biologul marin Adam Gouraguine. Cei doi și-au spus „DA” în anul 2012 și au divorțat doi ani mai târziu.

Sursă foto: Hepta, Instagram

Ultima modificare septembrie 21, 2022 4:30 pm

    
Vedete din Romania Vedete internationale