Elon Musk a decis să își vândă toate proprietățile și să se mute cu chirie. Miliardarul american deja a scos la vânzare cinci dintre proprietățile pe care le deține în California pentru suma de 97.5 milioane dolari.
Potrivit CNBC, patru dintre aceste proprietăți se află în cartierul Bel-Air, iar a cincia în cartierul Hillsborough din Silicon Valley. Proprietatea din Hillsborough este formată din 20 de hectare de teren în natură, cu poteci amenajate pentru drumeţii, grădini şi un conac cu 10 dormitoare ce datează din 1916.
De asemenea, la începutul lunii mai, Musk a mai pus pe piață două proprietăți localizate în Bel-Air pentru suma de 39.5 milioane dolari.