Spre deosebire de alte colege de breaslă care apelează la bone încă din prima lună de viaţă a copilului lor, Ellie White refuză să ia ajutoare pentru creşterea fiului ei, Mihai. Băieţelul, care la sfârşitul lui ianuarie va împlini două luni, a avut până acum parte doar de îngrijirea mamei lui.
Artista îşi doreşte să aibă o conexiune puternică cu copilul şi a decis ca în primele trei luni de viaţă să fie singura prezenţă feminină din jurul lui.
“Ni s-a propus să luăm bone, atât românce cât şi filipineze. Am fost înştiinţată că sunt cele mai bune, experimentate şi că îţi ia pur şi simplu orice durere de cap cu creşterea copilului. Am cântărit cele două situaţii: aveam posibilitatea să colind ţara pentru concerte, să stau toată ziua în studioul de înregistrare sau să stau acasă şi să am permanent grija de băiatul meu. Am ales a doua variantă. Nimic nu se compară cu timpul petrecut alături de îngeraşul tău, când dezvolţi o conexiune specială cu el!”, declară solista. După naştere, Ellie White slăbeşte ca Victoria Beckham
Ellie White şi-a propus ca abia după botez, după cea de-a treia lună de viaţă a băiatului ei, să revină pe scenă şi să lanseze noi proiecte! În prezent, în timpul în care cel mic doarme, Ellie se retrage în altă cameră şi compune piese noi. În paralel, îşi desenează noi costumaţii de scenă, astfel încât din luna martie să revină în forţă în activitatea ei muzicală.
“Am o ambiţie de fier. Chiar dacă în prezent Mihai îmi ocupă aproape tot timpul zilei, asta nu mă opreşte să nu îmi fac planuri şi să pregătesc totul în cele mai mici detalii”, adaugă artista. EXCLUSIV: Ellie White – Intai botezul, apoi nunta
Ellie White a adus pe lume un băieţel pe 28 noiembrie. Artista va organiza botezul lui Mihai în luna martie, cel mai probabil în Braşov, oraşul ei natal unde şi locuieşte de când a născut.