Ellie White umblă cu masca chirurgicală în casă pentru a nu-şi îmbolnăvi copilul

.

Ellie White s-a ales cu o răceală serioasă în urma concertelor pe care le-a susţinut în ultimele zile ale anului trecut şi în noaptea de Revelion.
Pentru că până atunci nu a ieşit din casă, îngrijindu-şi bebeluşul, solista a racit destul de grav odată cu primul contact cu aerul rece de la Braşov.
Astfel se face că primele zile ale anului 2013 au găsit-o cu febră, frisoane şi dureri în gât. La fel s-a întâmplat şi cu logodnicul ei, Doru Tinca, el plângându-se de aceleaşi simptome. Pentru a nu-l îmbolnăvi pe cel mic, cei doi părinţi au început să poarte în casă măşti chirurgicale.
EXCLUSIV: Ellie White – Intai botezul, apoi nunta
“Ne este teamă ca Mihăiţă să nu contacteze vreun virus. Medicii ne-au spus că în cazul lui o simplă răceală ar putea genera în pneumonie. L-am dus la un control preventiv şi, din fericire, este sănătos tun!”, a declarat Ellie White.
Artista a adus pe lume, pe 28 noiembrie, primul ei copil, un băieţel, pe care îl va boteza Mihai. La naştere, micuţul s-a dovedit a fi foarte gălăgios, fapt pentru care artista a şi glumit atunci când l-a ţinut pentru prima dată în braţe: “Cred că va ajunge tenor când va fi mare!”, a spus ea cu lacrimi de bucurie în ochi.
Pe întreaga perioadă a sarcinii, Ellie White a avut o activitate profesională intensă. După succesul înregistrat de hitul „Sete de noi”, artista a filmat un videoclip în Malta, pentru piesa “Ziua mea”, pe când era însărcinată în patru luni, şi a susţinut zeci de concerte până în luna a opta de sarcină. În tot acest timp, solista a a avut o perioadă prolifică din punct de vedere creativ. A compus o serie de piese pe care le va înregistra în curând în  propriul studio.

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton