Elena Merișoreanu e dezamăgită că Deea și Dinu Maxer au ales să pornească pe drumuri separate și să lase în urmă o poveste atât de frumoasă. Artista a încercat să afle chiar de la ei care a fost motivul rupturii, iar răspunsul a uimit-o.
Deea și Dinu Maxer și-au anunțat despărțirea după 18 ani de relație și au bulversat pe toată lumea cu decizia luată. Deși sunt prieteni de familie, nici Elena Merișoreanu nu a știut nimic despre ruptură. Ba mai mult, nu și-a imaginat niciodată că se va ajunge aici.
Elena Merișoreanu: „Sunt foarte tristă că s-au despărțit”
„Sunt foarte tristă că s-au despărțit, Maxerii sunt prietenii familiei mele, nu mi-am imaginat niciodată că vor pune capăt căsniciei. Am fost la o lansare de produse și i-am văzut pe amândoi, el arată superb, iar ea e o frumoasă. Am sunat-o să o întreb: „E adevărat că divorțați, care e motivul?”. Deea mi-a zis așa: „Diferența de vârstă!”.
Îmi pare tare rău pentru ei, au doi copii, au realizat multe împreună. Se zvonește că s-ar fi despărțit din cauza sărăciei, eu nu știu exact. Însă, dacă e așa, să nu uite că alții trăiesc dintr-o pensie mizeră și că n-au ce pune pe masă, așa că să nu se mai plângă. În comparație cu cei de afară, salariile din România sunt mizerabile”, a spus Elena Merișoreanu, conform Impact.ro.
Elena Merișoreanu cântă în Italia
După Paște, Elena Merișoreanu va cânta în Italia, la un festival, apoi în Anglia. „ În diaspora nu știu dacă suntem plătiți mai bine, căci organizatorii au cheltuieli mari, plătesc cazările, la hoteluri bune, dar și biletele de avion. Pentru mine este însă bucuria că oamenii ne așteaptă, cu dor de țară. Acolo cântăm doar pentru români. După pandemie, onorariile artiștilor nu au scăzut, depinde cum își negociază fiecare, dar au evenimente, la greu, cu toții”, a mai spus ea.
Dinu și Deea Maxer au lăsat în urmă o relație de 18 ani
Dinu și Deea Maxer și-au anunțat separarea sec, marți, 28 martie, pe o rețea de socializare.
„Am decis să ne încheiem căsătoria dupa 18 ani de relație plini de iubire, fidelitate, respect și muncă depusă cot la cot în tot ceea ce am construit”, a anunțat soția lui Dinu Maxer pe Facebook.
„Ne suntem recunoscători pentru această călătorie în care am fost pe rând, piloți! Multumesc, Dinu Maxer!”, a continuat Deea.
„Voi ne știți viața, ca pe o carte deschisă, fiind mereu în atenția voastră și înconjurați de apreciere și admirație. Pentru toate acestea vrem să vă mulțumim și totodată ne dorim să respectați acest moment din viața noastră”, a mai scris soția lui Dinu Maxer.
Citeşte și: Dinu Maxer rupe tăcerea despre divorț: „Ultimele patru luni au fost epuizante”. Când s-a mutat Deea de acasă
Copiii locuiesc acum separat
Cei doi și-au împărțit și copiii, băiatul a rămas la el, fata – la ea. Și, ca o ironie a sorții, Deea va locui în același bloc cu soțul său și după separare, asta pentru că și-a achiziționat un apartament chiar în clădirea în care s-au mutat în vremea în care formau o familie și unde Dinu își va continua acum viața de burlac.
Foto: Facebook
Ultima modificare aprilie 7, 2023 11:49 am